Plecăm în Deltă

Ne-am hotărât: plecăm în Deltă. N-aş putea spune c-am făcut consiliu de familie, dar în mod cert ne-am consultat. Cum nici Răzvan, nici - culmea (o să explic ceva mai jos) - eu n-am mai pus picior sau deget în deltă, am convenit că acum e momentul.

Cred că decizia a fost luată, de fapt, de ziua mediului. Am făcut atunci o promisiune şi, cum mă ţin întotdeauna de cuvânt, am purces la cercetări, informări şi rezervări. Am ales Mila 23, un sat vechi pescăresc, situat fix în inima deltei. În felul ăsta, fiecare membru al familiei o să fie fericit: Răzvan se va bucura de soare şi de puţină plajă, eu de apă, de călătorii, de noi descoperiri, de lucruri nevăzute şi locuri necălcate. Amândoi, însă, de peşte. Încă un capitol la care ne potrivim. Nu ştiu dacă există dulciuri făcute din peşte, dar dacă sunt, sigur le vom cere şi încerca.

De ce am spus "culmea"? Simplu. Într-una dintre existenţele mele anterioare - profesionale, evident - am scris şi pe muchie, şi pe cant despre turismul românesc. Am bătut ţara în lung şi-n lat şi ca ziarist, şi ca simplu cetăţean-turist, dar în deltă n-am ajuns. Am fost la Brăila, am fost la Galaţi, ba chiar şi la Tulcea am ajuns, dar cu delta - nu-mi explic de ce - nu m-am intersectat. Mi-am dorit mereu să văd şi eu pentru ce dau kilograme de euro sau dolari sute de mii de turişti străini, ce este atât de spectaculos într-un loc sălbatic - aceasta este caracterizarea generală, cu ce este deosebită apa de acolo de celelalte ape de pe hartă şi, mai ales, ce au oamenii ăia despre care am auzit mereu că vând icre pe-o juma de kil de spirt atât de special.

Vom sta într-o casă pescărească, la o familie fără pretenţii, dar care - cel puţin până acum - a dat dovadă de o deschidere şi de o dorinţă de a ne satisface poftele rar întâlnită.