Zidul Plângerii şi jumătăţi de dorinţe

"Cand eram mic, am venit aici impreuna cu parintii. Dorinta mea a fost: sa fie pace si sa primesc o bicicleta", asa isi incepe ghidul nostru prezentarea in fata Zidului Plangerii din Ierusalim. "Dorinta mi s-a indeplinit doar pe jumatate", continua el. Nu este greu sa intelegi care jumatate, mai ales cand simti ca in orasul asta tot ce faci sau tot ce spui poate fi interpretat, pus sau scos din context. Totul este judecat din trei puncte de vedere: religios, politic si emotional.

Crestinatatea a inceput aici si isi cauta inca linistea. Framantarile sunt omniprezente si, chiar daca nu le vezi, ele ies la suprafata precum relicvele din santeriele arheologice. Intr-un singur loc, pe doar cativa metri patrati, sunt la un loc mormantul lui David, incaperea in care a fost servita Cina cea de Taina si o moschee - una peste alta, la distanta de doar un acoperis. Fiecare loc are povestea lui, fiecare poveste are versiunea sa, fiecare versiune depinde de povestitor.


Vechiul si noul merg mana in mana in Ierusalim. Este liniste, dar o liniste apasatoare, iar atunci cand vezi pe strada soldatii nu stiu de ce, dar nu te simti deloc mai linistit. N-au mai fost incidente in ultimele saptamani, iar ultimul weekend a fost unul in care toate hotelurile au fost pline ochi. Este prima data cand se intampla asa ceva dupa multi ani si chiar si localnicii se mira. Este un lucru bun pentru afaceri si se roaga sa le mearga la fel si in continuare. Cat va dura "binele" acesta nu stie nimeni, dar ceea ce conteaza este clipa.

Mai multe in posturile urmatoare...

de la "care este"

"avem un scaun liber unde ne vom referi la el", zise Marean (Vanghelie) despre Băsescu care urma să vorbească la o întâlnire a PSD. sic!!

prizonieri ai sistemului bancar

cum este mai bine: să ţii banii la saltea sau să-i duci la bancă? întrebare simplă, ar spune orice consultant: du-te la bancă, în niciun caz banii nu se ţin în casă. nu-ţi trebuie doctorat pentru a înţelege că, dincolo de nesiguranţă, eventual de pericol, banii care stau nu produc.

doar că aici apare dilema: de ce o bancă te trimite la alta? cum este posibil ca instituţia al cărei client eşti deja de mai bine de zece ani să te trimită în ograda vecinului? "nu mă ajuta pe mine să mă dezvolt, du-te la concurenţă".

revin la Banca Transilvania şi la sfatul din ce în ce mai constant al funcţionarilor acesteia: plecaţi de la noi. este mult mai complicat să-şi îmbunătăţească serviciile şi mult mai lejer să-şi ia o piatră de la gât.

dacă în urmă cu câteva săptămâni vedeam la ştiri povestea unui nefericit de client al BRD care s-a dus la ATM să scoată bani şi a primit... virtual - adică n-au ieşit din maşinărie nici banii, nici chitanţa - am ajuns s-o păţim şi noi. fix la fel, fix aceeaşi sumă, fix acelaşi prinţipiu - doar banca se cheamă Transilvania. (pentru clienţii acesteia, e vorba de ATM-ul de la Home & Design Mall, so watch out).

adjuncta de şefă de agenţie refuză să accepte refuzul la plată - evident, doar se cheamă "refuz". ba se mai şi oţărăşte la tine, cel care-i bagi comisioane şi dobânzi în contul personal pentru serviciile pe care "refuză" să le presteze, că "faci panaramă". se pare că rostirea numelui unei televiziuni şi ameninţarea că "suni un prieten" are întotdeauna efect. banii se întorc în cont, dar numai după ce pierzi două ore şi dai telefoane peste telefoane - adică bani, te enervezi - adică asigurări suplimentare de sănătate. acum înţeleg de ce te obligă să-ţi închei o asigurare de viaţă (sau de moarte?) la semnarea unui contract de credit: dacă-ţi dispar banii din cont din vina lor şi-ţi crapă dracului piatra-n patru? ei ce naibii fac? de la cine mai fură?

adjuncta Cecilia, cea cu panarama, mai are încă o problemă: nu înţelege. îi explic, dar refuzul i-a pătruns deja în sânge, iar grupele sanguine disponibile în spitale nu sunt compatibile. este o grupă specială pe care doar cei din sistemul bancar o dobândesc odată cu numirea în funcţie. vorba ceea, doar sunt recrutaţi de specialişti de top, unii meseriaşi care aplică probabil teste de super-specialitate decupate de la pagina 5. pentru că puterea mea de convingere a ajuns deja la limită, ca să nu zic că mă simt depăşită, îi recomand să apeleze la un consultant. vai de mine, ce-am jignit-o!!! îşi reclamă inteligenţa, deşi nu pricepe şi nici ajutor nu acceptă. dar e adjunctă. felicitări departamentului resurse umane. au făcut o treabă minunată.

în timp ce scriu mă sună adrian din LA. îi spun şi se cruceşte: acolo nivelul unor astfel de incidente este cam de 10% faţă de ce este în România. aia e, "mănânc şi plâng, mănânc".

etica medicală... care este

am oroare de spitale, dar mai mult şi mai mult am oroare de atitudinea celor care lucrează acolo. nu sunt idei preconcepute, ci doar constatări de-a lungul timpului. iar marţi am avut parte, din păcate, de o nouă doză de expunere la viaţa spitalicească bucureşteană. neplăcut, ca de fiecare dată...

am chemat ambulanţa pentru mama mea - BGS (oameni serioşi, liniştiţi, amabili, cu bun simţ, într-un cuvânt profesionişti), iar pentru că doctoriţa suspecta apariţia unui cordon de tromboflebită profundă, a decis că pacienta trebuie dusă la Spitalul Elias, cel mai apropiat de domiciliu.

curtea spitalului - plină ochi de maşini parcate ca în toată România, ba unde mai pui şi că accesul salvărilor către camera de gardă era complet blocat. dar pe cine interesează astfel de lucruri?! eventual doar dacă se anunţă vreo vizită nicolesciană... în camera de gardă, o domniţă doctor, cardiolog după cum mi s-a prezentat mai târziu, era cu o mână pe dorsalul (a se citi fesele) unui medic chirurg. şi se plimbau aşa nestingheriţi prin cele două încăperi ale camerei de gardă. ba doamna doctor chiar a promis "să dezvolte o apendicită de toată frumuseţea" pentru ca el, domnul de doctor, să aibă acces şi la nişte peisaje interzise minorilor. celor care zăceau în aşteptarea unui consult "de urgenţă" li se oferea kadou şi o scenetă ieftină. că doar de-asta le ardea bieţilor oameni.

după consultul unui medic chirurg (n-am înţeles de ce, pentru că un internist bun sau un cardiolog mediocru şi-ar da seama imediat dacă e tromboflebită sau nu), decizia a fost unanimă - mama mea poate pleca acasă. durerile sunt de la un nodul varicos şi de la... celulită. zărzărica nu-şi revine încă din şoc: adică maică-mea (care are 76 de ani) cade din picioare, are piciorul vânat, umflat şi fierbinte, dar pe ea o doare de fapt celulita. cum se cheamă ţara asta ştiu, că e populată înţeleg, dar de ce trebuie plătită incompetenţa - cred că tot de la celulită nu pot să pricep.

vorbe grele

"au fost oameni care s-au omorât între ei, iar după ani şi ani s-au împăcat", according to Gigi Becali. profunzime dovedită de împăcarea dintre Decebal şi Traian din Remeş.

lasă-mă ca să te las

am cântat şi eu în corul celor care se plâng de sistemul bancar din România, de "profesionalismul" celor care stau confortabil în spatele ghişeului aşteptând cu înfrigurare iţirea unui cap proaspăt pe care să-l radă de rate ani buni de zile. şi pentru că experienţa românească nu mi-a fost suficientă, am trecut graniţele minunatei patrii şi-am ajuns în Spania. evident, tot din cauza acelui MBA pe care vreau să-l fac.

instituţiile de învăţământ - de acolo - au încheiat parteneriate cu băncile astfel încât cei care vor să studieze, dar nu-şi permit, să aibă o alternativă. în teorie, este un lucru absolut extraordinar, mai ales în condiţiile în care tinerii din toată lumea au probleme cu accesul la educaţie, principala cauză a abandonului fiind cea de ordin financiar. cei care doresc să urmeze cursuri la zi nu mai au timp şi pentru un job - cel puţin nu unul serios - care să le acopere măcar taxa de şcolarizare. banii care ies din joburile din campus sau din internship-uri abia dacă sunt suficienţi pentru cheltuielile zilnice şi pentru un eveniment cultural-două.

în cazul meu, partenerul Barcelona Management Institute este Banco Sabadell, un gigant bancar. cu toate hârtiile şi recomandările în folder, am bătut la inbox-ul lor şi am aplicat pentru un credit studenţesc. "sigur că da, nicio problemă, doar că aduceţi dvs o scrisoare de garanţie din partea băncii la care aveţi cont." ok, zic, trimiteţi un model, ca să ştie oamenii de aici ce vreţi de fapt. "template-ul este în spaniolă, îl traducem în engleză şi-l trimitem." mi s-a părut un pic ciudat că o astfel de bancă, având operaţiuni în toată lumea, nu are un document în engleză, dar se întâmplă... şi m-am pus pe aşteptat. se duse săptămâna, nimic. în a doua m-am pus pe scris din nou "ştiţi, sunt eu, pătrăţel". nimic. mai stau o tură, mai scriu la Sabadell - persoana de contact are nişte probleme personale şi nu e la birou.

versiunea scurtă e că s-a gândit contactul că o româncuţă nu merită mare atenţie şi-atunci a decis că-i mai simplu să spună "nu putem să vă dăm banii fără scrisoarea de garanţie." mirarea mea, se pare, merge indefinit în căutarea infinitului. cel puţin m-am asigurat că cei de la BMI ştiu că parteneriatul lor nu face doi eurocenţi, că s-au asociat cu cine nu trebuie, motiv pentru care boardul director se va întruni săptămâna viitoare pentru a decide. oi pierde eu accesul la credit, dar şi Sabadell pierde din prestigiu. iar la ei se pune, că-i mai scump...

coşul de gunoi

mă tot uit la uşa mea de la birou. "sesizări şi reclamaţii" nu scrie, "cabinet psihologic" nu scrie, iar "trash" nici atât. atunci nu pricep şi basta cum de unii colegi fac şanţ la clanţa mea pentru a-şi descărca năduful. şi nu e vorba de prieteni sau de cei cu care am relaţii absolut normale de lucru. dimpotrivă - sunt exact acele persoane care nu au respect pentru indiferent ce tip de reglementare, pentru autoritate, pentru dreptul altuia de a face sau de a spune exact acelaşi lucru pe care-l produc sau execută chiar ei. dar fac scandal, ba te mai acuză că eşti arogant sau faci mişto. grea boală şi frustrarea asta, ce câteodată nu mai încape în om. ok, dă pe-afară, dar de ce la mine în birou??

ce-o fi aşa de greu să bagi capul pe uşă şi să-ntrebi: ai dom'le timp să ne certăm? da' chef ai? că poate te-ntrerup din oareşceuri. nope, intră ca vijelia, se aşează pe scaun şi încep să toarne. că deh, au o problemă şi dacă este-a lor trebuie să te intereseze şi pe tine, ba chiar să le-o rezolvi. că mai nou parcarea maşinii personale este o problemă instituţională, iar persoana responsabilă cu apărarea drepturilor angajaţilor trebuie să se ocupe şi de locurile de parcare.

da, ăla cu sindicatul trebuie să se asigure că angajatul e lăsat să-şi depoziteze automobilul fix lângă semnul de circulaţie care interzice acest lucru. ce contează că maşinile instutiţiei n-au unde gara? nu, tată, e problema omului, rezolv-o. pardon, "găseşte soluţii".

îmi este tare dor să discut cu persoane cu bun simţ, cu respect faţă de sine, cu tact, cu înţelegere, eventual puţină cultură generală. persoane care ştiu că au ajuns acolo unde sunt acum cu greu şi mai ales ajutate de cei din jur, că nu sunt acolo de capul lor şi că titulatura atrage după sine şi o conduită aparte. chiar şi în interiorul instituţiei... sau mai ales acolo.

românul, stăpân pe aer, apă şi pe soare

"nu înţelegi, domnule, că am cumpărat apartamentul cu tot cu loc de parcare? fostul proprietar mi-a lăsat şi locul" sau "de ce mi-ai luat locul de parcare? plăteşti? nu. păi atunci ce ţi-am luat?" sau "dă-te, dom'le, că-mi iei soarele" - genuri de conversaţie care străpung din ce în ce mai des liniştea comunităţii.

astăzi despre parcare
maşini aruncate peste tot, hârburi laolaltă cu luxoase, toate aşezate alandala, unele într-altele, fiecare şofer încercând să ocupe orice locşor disponibil. dar când e vorba să cotizeze la bugetul ADP, se ridică şi sprânceana: "pentru ce?" şi toţi sunt la fel, indiferent de valoarea posesiei: nimeni nu vrea să plătească. nu contest lipsa de preocupare a aleşilor faţă de nevoile locuitorilor unui oraş tot mai neîncăpător, dar nici cu genul de stăpân pe tot şi toate nu mă împac.

ne tot certăm cu diverşi care abuzează de caii putere şi de kilogramele de carate din urechi sau de la gât, dar care paradoxal nu-şi permit să dea 10 lei pe lună pentru a-şi depozita maşina noapte şi zi lângă fereastră. tot tu eşti ţăranul, de parcă nu ne tragem cu toţii din aceeaşi gintă, indiferent de adresa maternităţii.

sunt stăpâni pe tot ce ocupă: pe aerul pe care-l respiră, pe locul pe care stau, pe aburul pe care-l scot pe nas. ce este în jur nu există, nu are valoare şi ce mai contează dacă le aparţine sau nu? au ajuns acolo primii, să fii sănătos şi să-ţi fie plimbarea lungă cât vizita lor în cartier. nu-şi mută maşina nici de frică, ba mai blochează şi toată parcarea doar pentru că jucăria e nouă şi nu poate fi depozitată decât fix pe aleea de acces. fie el semnul cât coroana arborelui, ei nu-l văd pentru că ochii lor nu percep semnele de circulaţie.

câţiva trecători te încurajează - degeaba sunaţi la poliţie, nu are ce să le facă. evident, doar de aceea se plâng poliţiştii că nu au uniforme noi, tehnică, salarii bune, tichete de masă sau mai ştiu eu ce alte drepturi sunt stipulate în statutul lor. de ce ar aplica amenzi, doar de acolo vin banii la buget... dar dacă te pune nervul să apeşi pe claxon, tu eşti cel bun de amendat pentru că ai deranjat liniştea publică. cauză-efect = o ecuaţie mult prea dificilă pentru organul menit să te apere exact de cei care pretind a avea un drept asupra ceva ce nu le aparţine. nu cumva, dincolo de abuz, acesta este un furt în toată regula?

cacaoa nu are genitiv

este singurul lucru care sper să fi rămas aseară în mintea copiilor care au venit să asiste la piesa "Poker" de la Teatrul de Comedie.

sinceră să fiu, n-am mai văzut de mult - ba chiar niciodată - o piesă atât de slabă. este combinaţia perfectă dintre jurnalul de la ora 17:00 şi ştirile de la 19:00 dintr-o zi în care nu au fost subiecte. vorba lui Răzvan - kitsch-ul este atât de prezent în viaţa noastră, încât atunci când este ridiculizat nu mai produce niciun fel de reacţie.

cele trei plus una personaje întruchipează tot ce hulim în prezent: omul de afaceri fără nicio educaţie, fără scrupule, dar înconjurat de băieţi-de-băieţi (a se citi gărzi de corp) şi întotdeauna cu armele la el (bani şi pistoale); senatorul corupt, dornic să-şi prelungească mandatul numai pentru a beneficia de imunitate; doctorul chirurg care nu se prezintă la o urgenţă decât dacă pacientul este vreo rudă a cuiva sus-pus şi Monica, duduia zburdalnică şi interesată să-şi găsească un post de prezentatoare meteo doar pentru a fi recunoscută de cei care n-au ajuns încă s-o tăvălească prin aşternuturi. în plus, pentru a ne demonstra cât este de talentată, dodoloaţa de Monica îşi arată dotarea naturală - de unde concludem că ce este mult nu este neapărat şi de calitate.

spuneam că sala era plină de copii şi întreb: de ce nu au şi piesele de teatru bulină? ce câştig ar avea un copilaş de 5-6 ani după vizionarea acestui spectacol? care ar fi valoarea adăugată? în ce constă actul educaţional? cum poate discerne o minte încă în formare care este ironia şi care realitatea?

concluzie: îmi va lua ceva timp, poate ani de zile, pentru a încerca din nou teatrul de comedie. fără a avea echipamentul necesar la tine, te simţi ca în expediţie pe drumul spre sală din cauza lucrărilor la centrul istoric. din păcate, la capătul acesteia realizezi că efortul nu a meritat. în timpul piesei actorii fumează ca şerpii trabuc, iar fumului care deja pluteşte în sală i se adaugă şi cel din foaier. spunea cineva ceva de interzicerea fumatului în spaţii publice?

dragoste de primărie sau "cetăţean de bucureşti" episodul 3

îmi este tot mai clar faptul că între mine şi Primăria Sectorului 6 s-a înfiripat ceva. nu ştiu exact ce şi nici nu sunt convinsă că-mi place, dar sigur o să aflu pe parcurs. după o tăcere care a sfidat deja legea, nu numai că mi-au răspuns la o sesizare, dar îmi tot trimit emaluri prin care mă ţin la curent cu "progresele înregistrate".

ieri, de exemplu, am mai primit un mesaj datat 3 octombrie (nu mai contează că ieri am fost în 11) care iată ce grăia: "în (locaţia) se va reamenaja în întregime locul de joacă unde s-au montat aparate de joacă din fibră de sticlă şi lemn pentru a proteja copiii de accidente şi va fi amenajată şi o groapă de nisip. de asemenea, s-au montat bănci pentru odihnă şi coşuri de gunoi, iar spaţiul de joacă va fi îngrădit cu gard de lemn. Direcţia Investiţii, prin Serviciul Contracte Salubrizare şi Spaţii Verzi, a luat legătura cu societatea ce execută aceste lucrări de amenajare, respectiv SC Eco-Horticultura SRL, pentru finalizarea acestor lucrări în cel mai scurt timp. având în vedere faptul că această societate a întâmpinat anumite greutăţi în aprovizionarea cu materiale de la furnizori, lucrările de amenajare a locului de joacă se vor termina până la data de 30.09.2007. totodată, inspectorii din cadrul Serviciului Monitorizare Protecţia Mediului şi Urmărire Contract Salubrizare au efectuat o verificare în teren în data de 19.09.2007 unde au constatat următoarele: - în parcul de joacă se aflau muncitorii pentru finalizarea lucrărilor; - coşurile pentru colectarea deşeurilor erau montate; SC Eco-Horticultura SRL a fost atenţionată ca pe parcursul lucrărilor să menţină curăţenia în incintă şi în împrejurimile spaţiului de joacă".

dincolo de faptul că sunt tot felul de inepţii şi minciuni îndrugate de semnatarii epistolei - şi anume mult stimatul domn primar Cristian Poteraş (ura!), dar şi deosebit de apreciata doamnă Alexandra Popescu, şeful corpului de control al primarului (ura! din nou) - corespondentul Răzvan s-a deplasat în acelaşi teren vizitat şi de inspectorii primăriei. realitatea este perfect armonizată cu cele enunţate mai sus, după cum se vede.

sigur n-am citit aceleaşi almanahe, domn primar, pentru că definiţiile noastre nu prea coincid. fotografiile sunt luate la un interval de câteva săptămâni (cea mai recentă e din 11 octombrie) şi oricât de orbi am fi, tot observăm că parii au dispărut, iar gardul n-a fost niciodată implantat, în timp ce coşurile de gunoi văzute de inspectori erau de fapt nişte biete pungi de plastic "montate" tot de cetăţeni.

dacă ceea ce se reiese din imagini este curăţenie, dacă locul este îngrădit cu gard de lemn şi mai ales dacă lucrările au fost finalizate la 30 septembrie, atunci eu promit că vă votez. apropo, candidaţi pentru Barcelona??

''Toţi suntem modificaţi genetic''

conform hotnews.ro, senatorul social-democrat Petre Daea susţine că “toate fiinţele sunt modificate genetic pentru că sunt rezultatul îmbinării cromozomilor de la mamă şi de la tată, pe cale naturală”. demnitarul, membru al Comisiei pentru agricultură din Senat, a mai spus pentru Mediafax că “nicăieri în lume nu există o concluzie din care să rezulte că modificarea genetică este dăunătoare”.

pentru informarea sus-numitului, organismele modificate genetic prezintă un avantaj major: produc mai mult lapte, mai multe ouă sau mai multă carne. se pare că şi mai multe idei, dar nu neapărat mai multă inteligenţă. printre dezavantajele OMG se numără şi "violarea valorilor intrinseci ale organismelor naturale", dar şi "stressul". a, şi mai pot avea "efecte necunoscute asupra altor organisme şi asupra mediului". asta în cazul în care aţi stat aproape de domnul senator.

"FAO's conclusion is that current GMO crop releases are still very narrow in terms of crops and traits and have not addressed the special needs of developing countries. (...) The main environmental concerns include transgene spread to other crop varieties, wild relatives and weeds, and to target and non-target insects, viruses and fungi. On the health side, possible risks are seen as the emergence of new allergens and of bacteria resistant to antibiotics.
Some of these concerns are real and cannot be ignored." apropo de nicăieri în lume...

dorel cel destoinic

cred că s-a întors dorel din concediu. ieri a fost prima lui zi de muncă - de fapt noapte, pentru că a intrat direct în schimbul trei. cum am aflat? simplu - a venit pe strada mea ca să repare nu-ş ce. şi pentru că e odihnit şi are dor de muncă, s-a apucat de treabă fix la 00:30. şi nu oricum, ci cu pikamer-ul. sigur a aflat el că se scurge ceva pe sub asfalt, că prea bubuia scula pneumatică. şi a săpat dorel vreo două ore fără pauză. de fapt, scuze, se mai oprea din când în când să strige la câte un coleg nu prea odihnit şi aşezat cu sfială pe trotuar să-i dea domnule fir la sculă şi să mai ia din bolovanii produşi.

nu cumva să mai citesc pe undeva, prin astă blogosferă, că nu lucrează cei de la companiile de utilităţi, că-i cheamă lumea şi ei nu vine (greşeală intenţionată), că noi plătim şi ei nu munceşte (idem). acest post dovedeşte clar că dorel este destoinic şi devotat locului de muncă, respectând spiritul legii liniştii şi ordinii publice (mai ales al liniştii) - litera nu poate s-o respecte pentru că n-o recunoaşte - şi lucrând spre binele comunităţii. dacă, Doamne fereşte, din greşeală se încurcă visele între ele şi avem vreun coşmar? mai bine nu dormim, aşa... preventiv. şi cine ştie, peste câţiva anişori poate sărbătorim şi noi ziua mondială a sănătăţii mintale cu borcanul de barbiturice la cap. unul mare şi de sticlă, să putem arunca după dorel. care este!

ţolariada de toamnă/iarnă

cum dă frigul, cum începe ţolariada - că nu ştiu cum să-i spun altfel frecuşului ăstuia al hainelor care trebuie operat la fiecare şase luni. vine căldura - scoate hainele subţiri şi pune-le pe cele groase deoparte. s-a răcit afară, intră în depozit ţoalele de vară şi ies la iveală cele călduroase. şi uite aşa se duce un sfârşit de săptămână pe apa sâmbetei. chiar, de ce se duce şi duminica pe apa sâmbetei?!

condurii trebuie desprăfuiţi şi aşezaţi în rastel, ca la primăvară să fie numa' buni de pus în picior, iar bocancii şi cizmele îşi preiau în forţă locul din rândul întâi. adio bluziţe decoltate şi transparente, somn uşor papuci de plajă. lânurile şi blănurile sunt la putere acum, asortate cu impermeabile şi mănuşi.

urâtă vreme, brrr!

povestea evreiască de la bulandra

în primul rând, este foarte scurtă - durează cam o oră şi un sfert. este una dintre acele poveşti pe care le citim seara, înainte de culcare şi din care nu rămânem cu foarte multe. decât eventual îl convingem pe moş Ene să-şi grăbească pasul. pentru a înţelege povestea din spatele poveştii evreieşti trebuie să ai o oarecare cultură evreiască sau să fi răsfoit cel puţin o dată Talmudul. fără aceste cerinţe de bază, învăţămintele Rabinului se pierd în tusea nestăpânită a unui spectator sau în sunetele unui telefon ce pare să nu fi avut opţiunea "off".

foto: www.bulandra.ro

este o poveste despre iluzii şi imaginaţie, ambele putându-ne juca feste. să te îndrăgosteşti de imaginea din vis a unui bărbat pare a fi fatal. aviz doamnelor sau domnişoarelor ce dorm neînsoţite şi care, la vederea celor două fese (în direct şi în toată splendoarea) ale demonului, pot dezvolta gânduri necurate.

un joc bun al actorilor, o scenografie extrem de light, o sală în care te timţi bine şi o coloană sonoră de care trebuie să fac rost (deja am temă pentru deplasarea la Ierusalim). dacă mai pui şi că preţul biletului este egal cu intrarea la un film prost de la mall, merită osteneala.

contaţi pe noi... altădată

de multe ori, în activitatea profesională, suntem nevoiţi să ne bazăm pe parteneri. nu că nu ne-am putea descurca singuri, dar pur şi simplu nu dispunem de timpul necesar pentru a ne ocupa de unele detalii. din păcate, acest lucru este greşit înţeles de către cei care se presupune că ar trebui să ne ajute, ba chiar să facă şi un ban din asta. se fac propuneri, se promit lucruri, se iau angajamente, dar atunci când responsabilitatea trebuie asumată - linişte. la telefoane nu mai răspunde nimeni, la mesaje nici atât, pentru ca într-un final să se producă inevitabilul: "ne vedem nevoiţi să retragem din proiect". fuga de răspundere nu mai este demult sport naţional, s-a transformat deja în sport de performanţă. şi poate nu va trece mult până când vom avea şi primii campioni naţionali.

cel mai uşor lucru pe care îl poate face cineva este să se retragă. şi tocmai asta face diferenţa între a fi cu adevărat profesionist în domeniul de activitate sau a fi laolaltă cu marea masă a întreprinzătorilor. nu poţi cere să fii apreciat dacă tu însuţi nu te respecţi. nu poţi flutura reuşite fulminante, iar la prima piatră de încercare să spui "nu conta pe mine, timpul e prea scurt". reputaţia se construieşte greu şi se pierde într-o secundă.

am spus-o de mai multe ori: sunt manageri care, în pofida afişelor atârnate pe pereţi, frumos colorate şi mai ales eliberate de instituţii de învăţământ cu nume răsunătoare, nu fac altceva decât să aplice practicile de business româneşti. baloane de săpun. şi nici acela de calitate.

frate, mi-a răspuns Primăria !!

nu-mi revin. după două remindere şi alte câteva telefoane în care le aminteam aleşilor şi funcţionarilor că termenul limită de răspuns a cam expirat, s-a trezit Primăria Sectorului 6 din morţi şi-a grăit:
"urmare sesizărilor dvs înregistrate la PS6 cu nr... din..., vă comunicăm următoarele:
- locul de joacă va fi în întregime refăcut, se vor monta aparate de joacă din fibră de sticlă şi lemn pentru a proteja copiii de accidente şi va fi amenajată o groapă de nisip. Deasemenea, părculeţul va fi îngrădit cu gard de lemn, se vor monta bănci pentru odihnă, cât şi coşuri de gunoi;
- am luat legătura cu societatea ce execută aceste lucrări de amenajare - SC Ecohorticultura SRL - pentru finalizarea acestor lucrări în timpul cel mai scurt. Deoarece aceştia au întâmpinat o serie de greutăţi în aprovizionarea cu materiale de la furnizori, lucrările de amenajare a locului de joacă vor fi finalizate până la data de 30.09.2007."
alo, alo, Primăria, păi 30 septembrie a fost ieri, iar parcul să mor dacă nu arată la fel.