duminică, 30 septembrie 2007

"traduttore, traditore"

cred că intru şi eu în gaşca celor de la "Traduttore, traditore". n-am încotro, mă obligă superprofesioniştii care iată, la Pro Cinema (serialul dragoste, sex şi carieră, episodul din seara asta), au început să traducă şi numele proprii: Seabiscuit = Black Beauty. e adevărat, amândoi sunt cai, doar c-au jucat în filme diferite. n-am reţinut numele traducătorului, dar n-aţi pierdut nimic.

sâmbătă, 29 septembrie 2007

străini în noapte



"Străini în noapte" este o comedie cu răsturnări surprinzătoare de situaţii - aşa sună prezentarea piesei de teatru pe care am văzut-o aseară la Opera Naţională. Dacă la început am crezut că această frază este destinată spectatorilor, la final toţi cei din sală, chiar şi actorii, au avut parte de o surpriză: Radu Beligan a urcat pe scenă şi l-a invitat alături de el pe autorul textului, Eric Assous. Toată lumea era emoţionată - spectatorii datorită finalului neaşteptat al piesei, Assous însuşi avea un uşor tremolo în voce când s-a adresat publicului, iar Florin Piersic a recunoscut în felul care-l caracterizează: "Dacă ştiam că e autorul în sală, făceam pipi pe mine."

Este o piesă care, cel puţin în primele momente, nu m-a impresionat foarte mult. Nu ştiam dacă mă aflu la "şase personaje în căutarea unui autor" - mă rog, aici ar fi fost doar patru -, Florin Piersic părea a nu-şi fi făcut încălzirea la timp, iar de stat am stat în picioare. Pe parcurs, însă, lucrurile s-au aşezat, povestea a început să se lege, iar Florin Piersic a mai uitat de ticuri.

Textul este unul care redă viaţa aşa cum este, cu bune şi cu rele, o poveste despre dragoste şi despre greşelile din tinereţe, o piesă care poate fi văzută după o săptămână grea de muncă.

Ca o recomandare, însă, nu mergeţi la operă să vedeţi un spectacol de teatru, mai ales dacă nu găsiţi locuri jos, în sală. Noi am fost în lojă şi, având locurile din spate, am fost nevoiţi să stăm în picioare ca să vedem ceva. Este o greşeală a organizatorilor, care nu s-au pus în postura spectatorului. Sălile sunt diferite, scenele sunt diferite, deci şi modul în care abordezi un spectacol este diferit.

joi, 27 septembrie 2007

foamete şi înfometare

în fiecare zi, aproximativ 24 000 de persoane de pe glob mor din cauza foametei. oameni care nu şi-au ales condiţia şi care nu au nicio altă opţiune pentru a-şi schimba destinul. deh, alegerile nu sunt la îndemâna oricui. desigur, marea majoritate a celor care mor provine din ţările subdezvoltate.

mergând înspre lumea avansată, chiar puternic dezvoltată, observăm că şi aici se moare de foame, de această dată însă prin înfometare. mă refer aici la frumoasele skiny care defilează pe catwalk sau la persoanele care nu se simt bine în pielea lor şi nu mănâncă zile întregi doar pentru a da jos câteva sute de grame sau kilograme. ba chiar citeam deunăzi despre chinezul care a murit în faţa calculatorului după ce s-a jucat trei zile non-stop într-un icaffee. dar china nu e ţară dezvoltată, veţi spune. corect, însă un sărac nu-şi permite să meargă la icaffee.

revin la alegeri, în special la decizia unora de a se înfometa. astăzi de dimineaţă, de exemplu, a leşinat o puştoaică în tramvaiul 41. chiar îi spunea colegei de serviciu că ieri nu a mâncat nimic, iar acum o durea stomacul îngrozitor. după nici cinci minute, privirea i-a devenit fixă şi rece, obrajii i s-au albit şi au încremenit, iar în scurt timp era deja pe jos. şi asta pentru ce!? frumuşică era, subţirică era, iar de slăbit nu ştiu cât a reuşit într-o singură zi. ce rezultate miraculoase poţi obţine dacă nu mănânci deloc? ce beneficii îţi aduce sportul ăsta? şi mai ales, de ce îi obligi pe cei din jur să aibă grijă de tine când tu singură n-o faci?

ce n-ar da un locuitor din Africa să mănânce un iaurt sau să bea un pahar de lapte?! cât de mult ar conta pentru acel om câteva frunze de salată?! dar nişte fructe, sau legume, poate puţin orez sau un pic de peşte?! pentru un sărac toate acestea înseamnă viaţă, pentru puştoaica de mai sus - nişte calorii în plus. nefericite sunt amândouă persoanele, dar fiecare în lumea ei.

marți, 25 septembrie 2007

duminică, 23 septembrie 2007

faite l'amour, pas la guerre

faceţi dragoste, nu război - sunt cuvintele care au definit spectacolul L’Amour-la Danse oferit în acest sfârşit de săptămână de Bejart Ballet, companie adusă din nou în România de JTI în cadrul festivalului George Enescu.

un spectacol de tip spirală, care se termină exact precum începe pentru că, nu-i aşa, The Show Must Go On...


foto: http://bejart.ch/en/comp/photos9.php

am văzut şi primul regal al celor de la Bejart, care a avut ca temă maladia secolului - HIV/SIDA. cel de acum, însă, a tratat conflictul - fie el din timpul romanilor sau al vechilor greci, războiul de astăzi, din lumea musulmană, ba chiar am avut senzaţia că a abordat şi luptele dintre găştile de cartier.

nu sunt specialist în ale dansului, redau numai ce am simţit. şi am trăit un sentiment extraordinar, acum mai mult decât în 2000, văzând cum artiştii din lumea cu adevărat dezvoltată abordează cultura social-politică, mesajul şi procesul de decodificare a acestuia, dar mai ales subiectul care - iată - începe să ne doară şi pe noi. iar atunci când ai suferit tu însuţi o pierdere sau când războiul îţi intră în casă doar pentru că unul dintre membrii familiei este plecat în Irak sau Afganistan, parcă vezi totul cu alţi ochi.

You are the one for me
I am the man for you
You were made for me
you're my ecstasy
If I was given every opportunity
I'd kill for your love
Queen: I was born to love you

conflictele, indiferent de natura lor, au întotdeauna efect asupra celor ce se iubesc (lucru redat în spectacol prin scena Romeo şi Julieta). din păcate, dragostea nu poate trece peste tot şi toate. ba câteodată ne împinge ea însăşi la luptă. ceea ce contează, însă, este că atât timp cât facem dragoste lăsăm deoparte disputele. după aceea, evident, spectacolul continuă...

vineri, 21 septembrie 2007

cetăţean de bucureşti

promiteam că voi reveni asupra postului "numai cetăţean să nu fii" din 21 august. naivitate (sau prostie?) - aşa se defineşte acel ceva care-a trecut prin capul meu şi care m-a făcut să cred că la mailul adresat acum fix o lună Primăriei Sectorului 6 mi se va răspunde. linişte ca-n cimitir, de parcă n-ar fi vorba despre nişte bani trântiţi în nisip fără noimă. sau fără număr...

indolenţă sau rea voinţă? habar n-am la ce terminologie să mai apelez. merită să ocărăşti? nu, doar să spui cu zâmbetul (amar de pelin) pe buze "atitudine tipică de funcţionar public". şi să întrebi "oamenii ăştia sunt plătiţi din buget, adică din banii noştri?" că am o grijă.

o! voi, cari treceţi prin Valea Oltului!

descălecaţi, oştenii mei, că-i de aşteptat, nu glumă.

miercuri, 19 septembrie 2007

„avem cestiuni arzătoare la ordinea zilei”

ne amuzam cu ani în urmă de ce vedeam prin Caracal - cimitirul de pe strada Învierii, închisoarea de pe strada Libertăţii, focul de la sediul Pompierilor, uşa de la intrarea în gară pe care scria "ieşire" şi câte şi mai câte.

să se fi relocat oare aşa-zisele minuni în Bucureşti? nu de alta, dar luna septembrie a acestui an ne face să privim mai atent în propria ogradă din moment ce căruţa aceea dă semne de răsturnare în capitală.

aşadar, joi, 6 septembrie, Realitatea TV anunţa că la Secţia 21 Poliţie au fost furaţi, din casieria instituţiei, banii pentru salariile poliţiştilor. şi dacă vă gândiţi că la un moment dat, după terminarea anchetei derulate probabil tot de poliţişti, vinovatul sau vinovaţii vor fi trimişi în justiţie, am o veste proastă: însuşi ministrul justiţiei este, conform Antena 3, anchetat de DNA.

"Da' de chinoroz cum a venit vorba?" "Am vrut numai s-o speriu c-o stric (face cu ochiul) pardon, la ficsonomia obrazului..." (Justiţie, I.L. Caragiale)

luni, 17 septembrie 2007

no comment, but congrats

felicitări celor de la Vodafone pentru că sponsorizează rubricuţa pe care hotnews.ro o deschide cu o ştire despre Orange. dacă este serial, aştept să văd episoadele următoare...


Telecom aceasta sectiune va este oferita de

Abonamentul Orange poate fi cumparat si prin internet
Orange Romania a anuntat joi, ca pune la dispozitia abonatilor companiei optiunea de a incheia noi abonamente prin internet, in Orange Web Shop, la adresa www.orange.ro/webshop, potrivit unui comunicat de presa al companiei. Pe baza numelui de utilizator si a parolei contului sau, abonatul acceseaza Orange Web Shop, selecteaza tipul de abonament, optiunile, telefoanele mobile si accesoriile dorite, care se adauga in cosul de comparaturi, apoi valideaza comanda.
HotNews.ro, 13 sep 2007 mai mult

duminică, 16 septembrie 2007

tichia şi politichia

deschid o etichetă nouă, pentru că momentele savuroase din politică devin tot mai multe şi e mare păcat să treacă pe lângă noi neconsemnate.

iar noul post îl are în prim plan pe proaspătul prefect al capitalei, Cătălin Deaconescu. acesta, odată ajuns la blocul din Vitan ai căror locatari au reclamat posibile scurgeri de gaz, spunea "Cauza nu a fost identificată. Se lucrează la identificare". şi cum dânsa, cauza, nu a rămas multă vreme absconsă, domnul prefect s-a arătat liniştit: "Avem confirmarea: nu se confirmă prezenţa gazelor".

joi, 13 septembrie 2007

ecologie sau pur şi simplu bun simţ?

citeam zilele trecute despre "Tu şi umbrela verde", "o încercare de a schimba atitudinea românilor faţă de natură şi de a-i responsabiliza", după cum afirmă organizatorii. bine spus "o încercare" pentru că am devenit un popor atât de indolent, de egoist, de materialist şi de dezinteresat de viitor încât nu ştiu exact ce ne-ar putea schimba. iar şansele ca cei ce vin după noi să pună preţ pe adevăratele valori ale unei societăţi moderne sunt extrem de mici date fiind calitatea slabă a actului educaţional şi amprenta unei democraţii neînţelese.

de ce-ar trebui să vină cineva să ne înveţe că nu-i etic, ca să nu mai spun rentabil, să aruncăm chiştoacele pe stradă? nu putem gândi singuri că acel cineva care strânge după noi e plătit, până la urmă, tot din buzunarele noastre? nu vedem singuri câtă mizerie lăsăm în urmă după ce-am dat gata o pungă de seminţe? şi măcar de-ar fi (seminţele) în stare naturală, să mai răsară ceva din ele. dar nu, ne încăpăţânăm să trăim în mizerie, în mirosuri insuportabile, în praf, în nepăsare.

aruncăm pungile de gunoi pe geam pentru că ne e lene să mergem până la ghenă. dăm drumul la câini pe lângă bloc pentru că parcul e departe. şi de ce ne-ar interesa că-şi împrăştie fecalele pe mijlocul aleii sau pe scări? doar vine femeia de serviciu să cureţe. mâncăm şi bem pe pajişti, cu sute de decibeli putere în timpane, dar nu ne strângem resturile ca să nu murdărim SUV-ul sau limuzina. şi dacă tot vin vedetele cu campania lor cu tot, de ce să ne mai obosim?!

iar când vedem la ştiri că sate şi oraşe întregi au fost distruse de furtuni şi inundaţii, facem acte caritabile sau trimitem sms-uri. doar avem nevoie de imagine, să vază şi auză pretinii ce omenoşi suntem. culegem laude, aprecieri şi o luăm de la capăt, cu aceeaşi desconsiderare faţă de noi, faţă de mediu...

sunt doar cazuri izolate, ar spune unii. dar însumate, acestea ilustrează diferenţa dintre doborârea unui singur copac şi defrişarea unui munte. rezultatele, cel puţin la scară continentală, sunt mai mult decât elocvente:
* anul 2007 a adus cu sine cea mai umedă perioadă mai-iulie din Marea Britanie (Anglia şi Ţara Galilor), când s-au înregistrat cele mai mari precipitaţii (406 milimetri) de la prima înregistrare istorică a acestora, în 1766;
• furtunile puternice din nordul Europei din ianuarie;
• cele două valuri de căldură extremă care au lovit sud-estul Europei în iunie şi iulie;
• valul de căldură care a pătruns în vestul şi centrul Rusiei în mai şi care a bătut o serie întreagă de recorduri:
• perioada 1996-2007 a fost cea mai călduroasă din ultimii 150 de ani.
comunicatul întreg poate fi citit aici.

campaniile verzi din Europa Occidentală vizează reducerea consumului de carburanţi sau promovează energia alternativă, cele din România cheamă oamenii la colectarea de gunoaie. halal popor, mărită ţară!

miercuri, 12 septembrie 2007

când mă vedeţi la coadă, să ştiţi că nu merge cardul

încă nu am reuşit să aflu ce trebuie să fac cu cardul. iniţial credeam că pot să-l folosesc la cumpărături, scăpând astfel de numerar, de grija că-mi umblă cineva prin buzunare, de schimbul valutar atunci când plec din ţară, de câte şi mai câte. plasă, mare plasă, ca să nu zic ţeapă în toată regula.

de câte ori vreau şi eu să mă fălesc scoţând plasticul din portmoneu, intră şi sistemul de la Banca Transilvania în revizie. nu ştiu dacă problema e de la ei sau de la mine, dar sigur e ceva telepatic. iar undele astea sunt atât de sincronizate că încep să intru la idei.

azi după-amiază am zis să mă duc la magazinul din colţ să iau ceva de băut. mândră tare şi plină de respect (aşa zice robotul de la BT, că te umple de respect cardul ăsta), l-am scos să plătesc cu el. dau o dată, nu merge, mai încerc şi-a doua oară - idem. bătrânica din spatele meu abia îşi stăpâneşte nervozitatea, ba chiar începe să dea mărunt din barbă. stau liniştită, am trecut de prea multe ori prin faza asta şi ştiu ce mă aşteaptă. dau şi-a treia oară cardul prin cititor. colega de rând deja cedează şi începe să propună soluţii - ar trebui să aloce o casă specială celor care vor să achite cu cardul, una pentru cash etc. sigur e funcţionar bancar, că prea se pricepe... până la urmă scot bani din portofel şi achit, altfel risc să-mi petrec restul de săptămână aşteptând ca Transilvania să-şi deschidă fluxul.

ajung acasă şi sun la linia fierbinte de culoare verde. evident, şeful e ocupat cu rezolvarea problemei ce tocmai a apărut în sistem. iar l-am blocat... că aşa face sistemul ăsta, de câte ori mă vede, cade. doar comisioanele cresc.

luni, 10 septembrie 2007

nu vreau pensie privată. şi dacă vreau, sun eu!

isteria numită pilonul II sau pensia privată a-nceput de ceva vreme, ba chiar s-a amânat o dată, dar io cred că eram pe undeva prin coada listei. toţi cei dinaintea mea fie au fost deja racolaţi, fie pierduţi din vedere din moment ce au ajuns la mine abia acum. şi sună unii, sună altele, toată lumea vrea să-mi vândă o pensie pe care nu ştiu de ce, dar n-o doresc şi pace. şi cu regret raportez, nici măcar nu fac schimb de informaţii oamenii ăştia, săracii, altfel şi-ar consuma timpul şi minutele gratuite, pardon - incluse, cu cei pasionaţi sau hotărâţi să consume din pilon când le va veni vremea.

şi a fost agentul instruit să vândă, că doar din asta e plătit şi el, şi cei ce l-au recrutat. bani mulţi investiţi în training, coane Fănică, doar că ăi de-au ţinut cursul uitară să dedice o sesiune legislaţiei în vigoare, aşa că recomand spre lectură prevederile legii 677/2001 şi ale legii 506/2004 . nu de alta, dar când îşi fixează targetul la venituri să includă şi vreo două-trei amenzi. aşa, de hatâr.

zeci de mii de ani de căsnicie

sfârşitul de săptămână ce-a trecut a fost unul al semicentenarelor, mii de familii din toată ţara sărbătorindu-şi nunta de aur. însă un amănunt mi-a atras atenţia: primăria sectorului 2 din Bucureşti a adunat laolaltă 555 de cupluri care au aniversat, însumat, peste 30 000 de ani de căsnicie. (fotografia este preluata de pe site-ul PS2)
mă întreb cât de mulţi - sau cât de puţini - reprezentanţi ai generaţiei mele, dar şi ai generaţiilor care-mi urmează, vor putea afirma că au trăit o viaţă alături de omul drag?! cât de dispuşi suntem să alocăm timp iubirii în condiţiile actuale? şi va rămâne, oare, dragostea un lucru necesar? dar suficient?

vineri, 7 septembrie 2007

bcr şi noua campanie de promovare

banca comercială română şi-a schimbat logo-ul, motiv pentru care a trecut şi la o nouă campanie. spot-ul ales vrea să arate că funcţionarii băncii sunt mai apropiaţi de oameni, că le ghicesc nevoile - părerea mea.

sinceră să fiu, dacă aş fi client al acestei bănci aş avea două probleme mari: indiferent cât de inteligent este angajatul băncii, cunoaşte cam multe detalii despre mine. ba mai mult, le spune şi florăresei - domnul vrea buchetul ăla de crini pentru că aniversează un an de la căsătorie. clientul se simte măgulit (sigur nu-şi cunoaşte drepturile), iar bancherul explică cum a dedus el lucrul ăsta după faptul că verigheta e nouă. serios? păi dacă mâna pe care şade verigheta e sub cutia cu cadoul, nu cumva alta e sursa informaţiilor?

situaţia îmi aduce aminte de remarca unei doamne psiholog care afirma că-şi dă seama de ce fel de pacient îi calcă pragul după modul în care acesta pune mâna pe clanţă. nu am înţeles dacă la intrarea sau la ieşirea din cabinet...

joi, 6 septembrie 2007

the road to Barcelona

drumul meu spre MBA-ul din Barcelona de la BMI se apropie din ce în ce mai mult de... început. am primit ieri un mesaj de la directoarea de program care mi-a confirmat faptul că memorandum-ul lor cu Banco Sabadell dă posibilitatea studenţilor de a obţine credite care să acopere atât taxa de şcolarizare (tuition fee), cât şi costurile legate de şederea în Spania (living expenses sau, pe limba maternă, cazarea, masa, socializarea, distracţia, călătoriile etc). nu se cer garanţii imobiliare sau de alt gen pentru că doar scrisoarea oficială de la instituţia de învăţământ din care rezultă că eşti acceptat într-un astfel de program este o garanţie suficientă pentru recupererea creditului. noi suntem încă la ani lumină distanţă. cei interesaţi pot citi mai multe în secţiunea bănci.


sloganul celor de la BMI este "New World. New MBA. New YOU." new world? da, pentru că în program nu este acceptat niciun cetăţean spaniol. unii ar spune că este discriminare, dar asta înseamnă de fapt diversitatea. cu spaniolii ne vom petrece oricum mare parte din timp, mai ales că suntem încurajaţi să stăm, cum ar spune românul, "în gazdă", tocmai pentru a ne obişnui cu viaţa alături de ei. pe de altă parte, programa conţine un curs intitulat "Spanish language and culture" care, dincolo de cele 17 ore de spaniolă pe săptămână, conţine şi workshopuri organizate în diferite zone ale Cataluniei. adică adaptare şi integrare. new MBA? profesorii vin de la London Business School, MIT (pentru cei care au urmărit sezonul 4 de la Ucenicul/The Apprentice, este universitatea absolvită de Randal), Michigan University, Columbia University, George Washington University, American Arbitration Association şamd. new me? iar revin la profesori: oameni care au ani de experienţă în companii precum P&G, Citibank, IBM, General Electric, AT&T, Nestle, Cargill, Michelin, Toyota, HSE, Coca Cola sau în USAID. pe de altă parte, evident voi acumula cunoştinţe şi abilităţi. după ani de lucru în mediul cel mai multinaţional şi multicultural posibil, dar public, în mod cert specializarea în business va schimba ceva. sper eu în bine :-)

sâmbătă, 1 septembrie 2007

nesimţirea la volan

"Puşca este alcătuită din trei părţi: / partea de sus, / partea de mijloc, / şi partea de jos.", spunea Nichita Stănescu în poezia sa intitulată "Puşca". Despre partea de jos scriu şi eu acum, dar nu a puştii, ci a celor parcă tot mai nesimţiţi care urcă la volan şi ies pe aste drumuri.

Şi i-aş împărţi şi eu pe aceşti nesimţiţi în trei categorii: cei cu maşini de firmă; cei care şi-au luat maşina pe banii lor, dar pentru care nu există niciun Cod rutier şi cei nesimţiţi congenital.

Primii mai au şanse de redresare, pentru că au apărut deja companii care îşi trec pe maşini un număr de telefon la care să suni dacă "şoferul este indisciplinat în trafic." Din păcate, însă, cu cât te duci mai jos în top, cu atât şansele ca indivizii respectivi să-şi revină la normal scad.

Să le luăm pe rând: nesimţiţii care nu au niciun respect faţă de lege. Dacă tu, om cu bun simţ, conştient şi care respectă legea, îndrăzneşti să ajungi în faţa unui astfel de specimen, ai pus-o, tată: iniţial, cel din spatele tău se apropie de tine suficient de mult ca să se alimenteze din mers. Dacă nu catadicseşti să creşti viteza, dar mai ales dacă pur şi simplu nu poţi să ieşi de pe banda ta, să vezi faruri, nene. Şi cred că cel din spate moare de ciudă că nu şi-a mai luat câteva perechi de la opţionale. Mamă, dacă le avea şi pe-alea, ce era în ochii tăi... Dacă îi arăţi un indicator cu limita de viteză de 50 km/h, îţi face semn că eşti nebun. Normal, care om sănătos respectă legea în ţara asta?!

Nesimţiţii congenitali sunt ăia care întrunesc toate cele spuse în paragraful anterior, dar care după ce te-au depăşit, nu se mai grăbesc. Nu, doar trebuie să te rezolve acum, pentru că ai dat dovada de tupeu. Iar tupeul este dreptul lor exclusiv. Bun, deci au uitat de grabă, merg în faţa ta şi din când în când pun frână. Brusc, bineînţeles, poate-poate intri în ei şi atunci ar avea motiv să-ţi tragă ceva scatoalce sau să sune un prieten. Dai să te duci pe altă bandă, hop şi ei, iar cu frână. Dai să tragi pe dreapta, te-au citit şi au ajuns deja acolo. Şi tot aşa vreo juma' de oră, până când scoţi telefonul să le faci o poză. A, şi-au adus aminte că se grăbeau şi o taie. Sau totul trece de la sine dacă în drum se iţeşte vreun poliţist. Şi totuşi le e frică de cineva, doar până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii. Dar dacă tot se grăbesc la Dumnezeu, n-ar putea să-i lase pe cei ce nu se grăbesc să-şi vadă liniştiţi de drumul lor, aici pe Pământ? Că e loc pentru toată lumea.