Să mori tu?!

Am primit azi dimineaţă următorul mesaj:

Nu ştiu cum m-au nimerit băieţii ăştia cu bunăvoiţa lor, că nu sunt client al sus-numitei bănci, dar îmi este clar că disperarea e mare. Dacă aş face analiză pe text, aş spune că sunt chiar proşti ("la data de 19" - adică mâine "banca a updatat" - adică timpul trecut"), dar oare câtă lume citeşte cu atenţie astfel de mesaje înainte să dea click pe link? Mai ales când depeşa este semnată de doamna Preşedinte / Director General... Apropos, parcă era un bărbat în funcţia asta şi nici măcar nu era român.

Networking

Marţi seara ne-am întâlnit cu Jack. Este un evreu-american înfiat de o familie de indieni (din păcate n-am reţinut numele tribului, dar o să-l întreb), iar numele lui este, în traducere, The Valley of Bears. Este avocat de profesie, dar şi judecător. Rezolvă litigii şi apără indieni. Mai ales atunci când aceştia au procese legate de dreptul de proprietate. Şi câştigă. Procese, evident. A venit în România să-şi descopere rădăcinile. Acestea sunt, a aflat abia aici, pe la Chişinău. "Nu mi-am planificat călătoria aşa cum trebuia, dar nu-i nimic, mai vin prin România", spune liniştit. Este atât de calm. A, şi o să voteze cu McCain. "Marţi seara o să-mi invit toţi prietenii la un restaurant mexican (locuieşte în California) să urmărim rezultatele alegerilor." Mustăceşte.

x x x

Miercuri la prânz am vorbit cu Kingsley. Este nigerian, expert în microbiologie şi pictor. De altfel, despre pictura lui am şi discutat. Mai mult, predă desenul la o şcoală din Bucureşti. Este un munte de om, cu un bun simţ pe care-l credeam dispărut. Am stabilit să organizam anul viitor un eveniment, legat de un altul, totul urmând a avea un caracter cultural. Îi plac ideile, dar spune că atunci când sunt prea multe, e debusolat. Nu ştie ce să aleagă. Ştie că poate face multe lucruri frumoase şi interesante şi vrea să facă multe lucruri frumoase şi interesante. "Visul meu din copilărie este să ilustrez o carte poştală UNICEF", recunoaşte cu modestie. Are, însă, o dilemă: la el în ţară, există un trib cu o tradiţie ciudată: înainte de a se căsători, miresei i se scot doi incisivi (cei de sus). Abia apoi este considerată femeie, ba încă una sexy. "Ce să fac eu să-i conving pe membrii tribului că nu fac bine ce fac? Cu cine să vorbesc?", se întreabă. Nici bărbaţii nu sunt scutiţi de suferinţă. Tot înainte de căsătorie, un alt trib îşi biciuieşte tinerii care aspiră la mariaj. Băieţii nu trebuie să plângă pentru că, dacă o fac, nu sunt consideraţi apţi. Urmează o amânare a căsătoriei şi, implicit, o nouă corvoadă.

x x x

God, I love my job. Şi pe bune dacă n-am o viaţă minunată.

Tona de bancnote / hamburger

Noi ne plângem de inflaţie? În Zimbabwe aceasta este de 231 000 000 / %.

Ca fapt divers, Banca Centrală din ţara lui Robert Mugabe a emis, la începutul acestui an, bancnota de 10 milioane de dolari (ZWR). O mişcare isteaţă, mai ales ca noua rată de schimb este de 40 de miliarde de dolari zimbabweni pentru 1 dolar american.

Dacă vrei să schimbi un dolar american, primeşti 4000 de hârtii din astea. Oare de câţi copaci este nevoie pentru un hamburger?

Criza alimentară globală şi primele victime

Enjoy!

Cirque du Soleil cumpărată de arabi

20% din Cirque du Soleil - celebra companie de circ din Canada - au fost achiziţionate de Nakheel, developerul insulelor palmier din Emiratele Arabe Unite. Cei doi parteneri au decis în mai anul ăsta să construiască un teatru pe Palm Jumeirah, cea mai mare insulă palmier ce se construieşte în Golful Persic. Clădirea va avea 1800 de locuri şi va găzdui stagiunea permanentă a celor de la Cirque du Soleil începând cu anul 2011.

Articolul complet aici.

Zile de Nobel

În luna octombrie se anunţă căştigătorii premiilor Nobel 2008:

• pe 6, pentru medicină sau fiziologie
• pe 7, pentru fizică
• pe 8, pentru chimie
• pe 10, pentru pace
• pe 13, pentru economie.

Premiul pentru literatură va fi anunţat, ca de obicei, ceva mai târziu.

Bancuri fără voie

Discuţie matinală între mine şi soţul meu, în aşteptarea schimbării culorii semaforului de la Arcul de Triumf:

Răzvan: Ia uite-o şi pe asta, mănâncă sănătos (se referă la o domnişoară frumuşică de pe trotuar, cu sticla de Fanta la 2l într-o mână şi-o pungă de croissante în cealaltă).
Răspund: Nu cred că sunt pentru ea, poate le duce la cineva la spital...

* * *

Ne îndreptăm spre Piaţa Charles de Gaulle, iar la următorul stop Răzvan îmi povesteşte despre Adrian şi problemele lui cu parcarea. (Adrian este prietenul nostru din Los Angeles. Şi-a cumpărat anul trecut o casă acolo, iar acum descoperă regulile traiului în comun, dar la casă).

Răzvan: Casa are garaj, dar are şi loc de parcare pentru guest. Problema este că el n-are voie să parcheze pe locul ăla, altfel vin şi-i ridică maşina.

Cum Adrian stă "gard în gard" cu cumnatul lui, motiv pentru care au şi desfiinţat gardul (cu aprobare, fireşte), întreb încurcată: păi n-ar putea să parcheze Adrian pe locul de guest al lui Stelian şi invers? Că doar se pot vizita reciproc....

Nicăieri nu-i [mai bine] ca acasă

Nu mi-a trebuit mult să observ că m-am întors în România: bagajul mi-a fost spart, câteva lucruri mi-au fost furate (nimic important, mici cadouri, dar numai faptul că cineva mi-a umblat în bagaje îmi repugnă), iar taximetristul (compania Taxi Leone) nu pricepea de ce atunci când conduce trebuie să ţină mâinile pe volan. Când l-am rugat s-o facă, mi-a întors o privire uimit-agresivă, urmată de textul „lăsaţi-mă-n pace, conduc de zece ani, ştiu eu ce fac.” Afirmaţii precum "sunteţi tânăr, e păcat", „sunt pasager şi vreau să mă simt în siguranţă”, „scuze, dar eu aşa ştiam că se conduce, ţinând volanul cu mâinile” n-au făcut altceva decât să înrăutăţească situaţia: acum aveam nevoie şi de o demonstraţie că se poate. Am ajuns acasă cu bine, deci omul avea dreptate.... Asta nu înseamnă, însă, că drumul mi-a fost lin...

Pe unde-am fost de fapt şi ce-am făcut, în posturile următoare.

Calendar al grevelor din Italia

Cine-o fi fost cel care-a spus că nevoia te-nvaţă?!?! Acuma, dacă tot ştiu că păzitorii spaţiului aerian din Italia vor să intre-n grevă, deci sunt pregătită să stau pe aeroport ore fără număr, măcar să ştiu la ce să mă aştept.

Şi, tot căutând, pe Internet aflu că în cizmă grevele sunt ca şoselele noastre: un fenomen constant şi iremediabil. Atitudinea italienilor faţă de problemă e similară cu a noastră: "şi, unde-i ştirea?"

Aşadar, dacă v-aţi planificat să mergeţi vara asta în Italia, poate n-ar fi rău să aruncaţi un ochi aici. Se pare, totuşi, că italienii nu sunt chiar atât de spontani şi îşi planifică din timp grevele (o fi, poate, o chestie legală).

O călătorie cu-n început incert

Săptămâna viitoare ar trebui să fiu în Brindisi. De zburat, ar trebui să zbor cu Alitalia. Emoţiile au existat undeva, în străfundul sufletului, ştiind cât de unreliable este această companie aeriană, aflată în pragul falimentului.

Numai că greva nu poartă doar numele "Alitalia". Tocmai ce-au anunţat la Antena 3 că toate aeroporturile din Italia sunt închise. Cauza? Controlorii de trafic, care-au pus şi ei de-o grevă mică.

Lecţia învăţată în urmă cu trei ani, când am plecat spre New York cu o întârziere de trei ore din cauza unei ameninţări cu bombă pe Schiphol (Amsterdam) îmi prinde bine din nou: asigurare, asigurare, asigurare. De călătorie.

Emoţiile, nervii şi revolvarea acestora în posturile următoare. Se pare că drill-ul e pe bune, iar cunoştinţele de stress management prinse de la Răzvan vor fi puse la încercare mai repede decât mi-aş fi imaginat.

Enjoy!

Marşul din Noaptea Muzeelor

Dar evident că m-am aruncat şi eu la muzee, că doar am citit nemaicititele despre această noapte şi-am vrut s-o cercetez cu pasul şi ochiul din dotare. Aşa că mi-am luat soţiorul de toartă şi, după piesa de teatru devenită deja tradiţie (cel puţin) bi-săptămânală - de astă dată văzurăm Jacques sau supunerea la Teatru Mic - am ieşit în Calea Victoriei şi-am luat-o agale spre Muzeul Naţional de Artă al României.

Curtea era plină toată de popor, iar la intrarea în aripa stângă se puneau preşurile pentru un spectacol şi se aprindeau luminile pentru aceeaşi întâmplare relativ culturală. Puzderie de oameni pe holuri şi în săli, pe holuri ecrane pe care rulau filme documentare... Am ajuns cu greu şi năduşeală la şcoala olandeză şi neerlandeză, bucurându-mi ochiul după clipe de chin datorat luminii prost aşezate. Poate se îndură cineva şi încearcă să aranjeze spoturile alea în aşa fel încât să-i fie uşor omului să vadă tuşele şi tehnica de execuţie. Altfel, mare păcat...

Fix când ieşeam din marea galerie europeană, începu şi spectacolul. Ne-am aruncat privirea, dar nefiind impresionaţi am lăsat iureşul să intre şi să iasă din MNAR şi-am plecat mai departe spre Muzeul Colecţiilor de Artă. Nu mai trecusem pe-acolo de zeci de ani de zile şi-i cam duceam dorul. Locul a devenit mult prea strâmt, iar angajaţii au rămas închistaţi în istoria pre-decembristă: nu ai voie cu apă la tine, dar - dacă ai apucat să treci cu sticla de paza vigilentă de la poartă - poţi să-ţi pui sticla în buzunar. Nu ai voie să te cuibăreşti câteva minute în nişele special amenajate şi eşti poftit la odihnă, dacă ai nevoie, pe pernele de piele din hol. Prost gândite şi montate, fie vorba-ntre noi, pentru că numai confort nu e ăla când stai cu picioarele încordate ca să nu cazi de pe scaun. Îi lăsăm pe paznici şi muzeografi în spate şi mergem mai departe spre Grigorescu, Luchian, Ţuculescu sau Tonitza. Respiraţia miilor de vizitatori a încălzit sălile muzeului peste limite, transpirăm şi într-un final decidem să ieşim şi să ne întoarcem altădată, pe bilet şi pe timp mai răcoros.

Excursia a continuat apoi către Muzeul Militar. Citisem că spectacolul nocturn va fi unul de neuitat. Aşa a fost: curtea era neluminată, nu era nimeni pe-acolo care să poate fi întrebat unde, ce şi când se întâmplă. Într-un colţ de curte, un băieţel se chinuia să cânte la o orgă, în spate tronând un ditamai tancul. Ciudată asociere... şi înfiorătoare. Nu este un sentiment prea plăcut să mergi noaptea pe alei strâjuite de rachete, avioane, helicoptere sau tancuri. Cum le-o fi, oare, celor care stau prin pustietate, înconjuraţi numai de astfel de inginerii şi maşinării îndreptate de om împotriva omului?

Gata, m-am întors!

Gata, am terminat cu Summit-ul şi m-am apucat de treabă. De lucrurile obişnuite, vreau să spun, pentru că săptămâna trecută am bătut recordul la numărul de kilometri efectuaţi într-o singură zi pe jos. Şi toată distanţa a fost parcursă DOAR prin Palatul Parlamentului.

Din obişnuinţă, şi nu numai, am revenit la răsfoit de presă, românească şi străină, şi de bloguri, descoperind astfel ştirile referitoare la interceptările convorbirilor telefonice. Hotnews a publicat ieri un articol pe tema asta, concluzia fiind că operatorii şi-au cam mutat serverele la SRI.

Pură coincidenţă - sau nu - Washington Post are astăzi un articol prin care explică cititorilor cum sunt interceptate convorbirile şi emailurile. Acolo, la ei, din centrul de comandă al FBI (technology office îi spun ei) de la Quantico.

schiţa este preluată de pe site-ul Washington Post

Diferenţa dintre utilizarea legitimă a tehnologiei şi abuz este explicată de un inginer de sistem: "the only thing that stands between legitimate use and abuse is the complete honesty of the persons and agencies using it and the ability to have independent oversight over the system's use." All right!!

Vlad Ţepeş şi sultanul

wikipedia spune despre "Conflictul [lui Vlad Ţepeş] cu Imperiul Otoman" următoarele:

"Sultanul a ordonat lansarea unui masiv atac asupra Valahiei, cu scopul de a o transforma într-o provincie turcească. A intrat în Ţara Românească cu o armată de trei ori mai mare decât cea a lui Vlad Ţepeş. Găsindu-se fără aliaţi, Vlad al III-lea a fost nevoit să se retragă la Târgovişte, să-şi ardă propriul sat şi să otrăvească fântânile din drum, pentru ca armata turcească să nu găsească nimic de băut sau de mâncat în drum. În iarna anului 1462, Vlad a reuşit să obţină multe victorii. În timpul unei invazii, când sultanul, epuizat, a ajuns aproape de capitală, s-a confruntat cu o vedere înspăimântătoare: mii de ţepe susţineau craniile a peste 20.000 de captivi turci, o scenă terifiantă care a fost poreclită mai târziu "Pădurea Ţepelor". Această tactică de teroare aranjată deliberat de Vlad al III-lea a avut efectul scontat. Imaginea a avut un efect puternic asupra celor mai de încredere ofiţeri ai lui Mahomed, iar sultanul, obosit şi înfometat, a recunoscut înfrângerea şi s-a întors la Istanbul."


Asta, dragii mei, a fost demult, în istorie. Pentru că astăzi, parese, sultanul s-a întors la Bucureşti, ba i-a mai luat şi faţa lui Vlad Ţepeş. Şi nu oriunde, ci chiar în Curtea Domnească. Acum, cugetaţi şi dumneavoastră...

cea mai tare din parcare? oare?!

50 words

Speedtest

zero tickets la Teatrul Mic

ora 10:57. sun la Teatrul Mic, am văzut că joi e programată "Alex şi Morris" şi mă gândeam să fac o rezervare. îmi răspunde centralista şi-mi face, amabilă, transferul la casa de bilete.

la celălalt capăt al firului un domn. respiră greu. îi spun la ce piesă vreau bilete şi-mi cere să revin peste vreun sfert de oră. "casiera numără nişte bani", explică el. "păi casa se deschide abia la 11", zic, "s-a schimbat programul?" "nu, dar e sus, numără bani. şi oricum, la piesa aia nu mai sunt bilete." "şi dacă sun peste un sfert de oră găsesc?", nu mă las eu. "e, nu, dar dac-o rugaţi şi dumneavoastră frumos, poate vă opreşte pentru 28." şi închide.

de fapt, pentru 28 voiam bilete. mai stau, să vedem dacă rugatul are efect.

nope, absolut niciun bilet.

Super Profesioniştii lui Peşte, prescurtat SPP

am fost aseară la Teatrul Metropolis, v-am povestit despre piesă în postul de mai jos. înainte de aceasta, însă, am mai tras o porţie de râs în foaier, ca un preambul la gigantica ce avea să urmeze.

ajunsesem mai devreme. traficul nu fusese foarte aglomerat, deşi vineri, şi oricum promisesem să fim cu cel puţin jumătate de oră înainte de începerea spectacolului pentru a ridica biletele deja rezervate. în timp ce eu pălăvrăgeam cu doamna cu tabela, Răzvan se întreţinea cu George Ivaşcu, directorul teatrului şi o cunoştinţă mai veche de-a lui. tinereţe, amintiri...

m-am apropiat, am făcut prezentările, şi doar ce ne-am încălzit vorbele şi-a şi apărut un flăcău prezentabil ce se duce glonţ (calibru mare) la Răzvan şi începe să toarne: că el e de la SPP, c-a venit acolo pentru că premierul o să apară şi el, că vrea să intre, să vază, să cerceteze. Răzvan l-a încurajat, că "da, sigur, o să vă ajute cineva, de ce aveţi nevoie?". George era la mijloc, între doi vlăjgani, unul "profesionist", altul doar fost, dar chiar profesionist. "am vorbit cu persoana greşită", recunoaşte SPP-istul nostru. "ni se întâmplă mereu", zic eu, "dacă suntem în magazin, vine lumea la mine, în rest, se lămureşte cu Răzvan".

Răzvan e psiholog, iar la masteratul pe care l-a urmat a fost gratulat de o doamnă şi distinsă profesoară: "cu faţa asta de killer vrei tu să faci psihoterapie?" probabil că asta l-a şi atras pe SPP-istul din poveste. ce farmec are să-ţi păzeşti premierul dacă nu te duci la cel cu cea mai faţă de killer din incintă şi-i dai pe goarnă toate măsurile de siguranţă menite, nu-i aşa, să apere demnitarul şi viaţa acestuia. când îţi dai seama că ai greşit, îţi ceri scuze. e ceva omenesc.

premierul a venit, împreună cu soţia. s-au simţit bine, au râs, au aplaudat. în linişte. şi mai ales în siguranţă. cred că datorită lui Răzvan...

inflaţie de 66 000%

rata anuală a inflaţiei din Zimbabwe a atins 66 212%, după ce s-a triplat în decembrie. The Press Association spune că, deşi este cea mai mare inflaţie din lume, aceasta reprezintă doar jumătate din cât au calculat-o experţii independenţi, adică 150 000%.

ştirea toată aici.