Crima lui Selb, Bernhard Schlink

Imediat ce am terminat Cititorul i-am făcut lui Schlink o nouă programare. Aveam deja cumpărată Crima lui Selb, dar după seria neîntreruptă Ian McEwan (Amsterdam, Grădina de ciment, Pe plaja Chesil, Sâmbătă, Câinii negri, Copilul furat, Mângâieri străine şi Inocentul) am decis să fac o pauză între două cărţi scrise de acelaşi autor.

Selb este un detectiv particular cam încet în reacţii, după cum el însuşi mărturiseşte. Întâlneşte din întâmplare un bancher care-i oferă un caz: să-l găsească pe investitorul anonim care salvase banca în urmă cu ani de zile de la faliment. Selb nu prea reuşeşte să afle cine este investitorul misterios, în schimb se trezeşte aruncat în vâltoarea unui şir întreg de incidente: aparenta sinucidere a unui arhivar bătrân; descoperă că bancherul care l-a angajat conduce o instituţie implicată în spălarea de bani; pe parcurs, la uşa lui Selb apare şi un fiu de-al său - de care Selb nu avea cunoştinţă -, "neîntrecut în urmărire", care încearcă mai degrabă să-l ajute decât să-l concureze. Pe parcursul investigaţiei, descoperi alături de Selb că şi nemţii, şi evreii au ieşit destul de şifonaţi din criza economică sau că atunci când nimereşti între două bande rivale, rişti s-o iei pe coajă de la ambele tabere chiar dacă nu ţii cu nici unii, nici cu alţii.

Cartea este împărţită în trei secţiuni având 23, 14, respectiv 21 de capitole foarte scurte (5-10 pagini fiecare), ceea ce-o face deosebit de uşor de citit în mijloacele de transport în comun. Are un ritm alert, un umor fin, acţiune, informaţie, e bine tradusă (Herta Spuhn), iar pentru cei care fac parte din clubul Polirom preţul este imbatabil: 4,99 lei.

Am reţinut:

Pe vremuri credeam că bărbaţii sunt cei pragmatici, iar femeile, romantice. Azi ştiu că e tocmai invers şi că bărbaţii pragmatici şi femeile romantice nu fac decât să se amăgească pe sine şi pe ceilalţi. Mai ştiu că o femeie pragmatică având şi inimă şi un bărbat romantic având şi minte sunt oameni rari şi minunaţi.

Pe gratis nu vine decât moartea

Înfrângerile nu se plătesc numai cu tot ce-ai investit într-o cauză. Fiecare din ele îţi mai ia o parte din credinţa că vei trece măcar de următoarea încercare, că vei ieşi biruitor din din următoarea bătălie, că vei reuşi să iei în piept viaţa.

Rebreanu: Adam şi Eva

Mărturisesc că mi-am făcut deja un obicei - bun, prost, nu ştiu - atunci când citesc cărţile apărute în colecţia Biblioteca pentru toţi a Jurnalului Naţional: încep cu sfârşitul, mai exact cu referinţele critice. Abia apoi merg la biografia scriitorului, parcurg prefaţa şi în continuare mă pun pe citit cartea propriu-zisă.

La fel a fost şi cu volumul Adam şi Eva de Liviu Rebreanu, caz în care m-am oprit la critica lui Ovidiu Crohmălniceanu: "Cu toată ancorarea în fantastic, subiectul romanului rămâne destul de simplu, momentele succesive aducând doar o schimbare a decorului, pentru că situaţiile se cam repetă. Între ele, pasaje lirico-speculative încearcă fără prea mult succes să lege episoadele şi să împlinească lipsa unităţii organice a naraţiunii."

Wikipedia încadrează romanul în categoria "psihologic". Poate că o umbră de psihanaliză există în paginile sale, care includ şapte nuvele / poveşti de dragoste. Toate se termină la fel: bărbatul moare din cauza unei femei, sufletul său se ridică la cer şi se reîncarnează. Într-o altă epocă, într-o altă cultură, urmând de fiecare dată acelaşi fir narativ. Capitolele poartă numele celor şapte Eve: Navamalika, Isit, Hamma, Servilla, Maria, Yvonne, Ileana),

Primele pagini descriu pasajul spre moarte al unui filozof (ocupaţie întâmplătoare?!), Toma Novac, îndrăgostit brusc şi iremediabil de Ileana. Omul este împuşcat de soţul iubitei, iar pe patul de moarte gândul care-l tulbură este "Acuma e clipa verificării supreme? Acuma ar fi să-mi retrăiesc, într-o fulgerare, toate cele şapte vieţi. Şi totuşi nu se.. Gândul se opri la mijloc, neterminat."

Am găsit tot mai dificil să citesc cartea după a treia sau a patra întâmplare, respectiv moarte. Repetiţia devenise deja obositoare şi nu mă mai atrăgea nimic, cu atât mai mult cu cât ştiam că finalul va fi irevocabil acelaşi. Singura viaţă oarecum diferită este cea a lui Hans, un călugăr educat, ucis de dragostea lui pentru fecioara Maria.

Întrebat care dintre cărţile sale i se pare mai apropiată de suflet, Rebreanu ar fi răspuns "Adam şi Eva. Acolo trec peste viaţa de toate zilele, zugrăvesc chipul de a ne dezlega de trup, e o zbuciumare sufletească pe care am trăit-o intens şi care care mi-e apropiată."

Mie mi-a plăcut cel mai mult Jar, deşi cartea aceasta a fost considerată de George Călinescu "o încercare lipsită de orice valoare artistică." Poate pentru că acolo moare femeia.

Vacanţă în Bulgaria. Pasul 3: cazarea

Am ajuns la destinaţie în jur de două (14:00) şi eram deja pregătiţi pentru o aşteptare îndelungată. Cam asta spuneau toţi românii care comentaseră prin diferite locuri: se stă mult la recepţie până să ajungi să pui mâna pe cheia (cartelă de fapt) de la cameră.

Motiv pentru care nici nu ne-am luat bagajele cu noi. Am parcat maşina după recomandările bell boy-ului, ne-am luat actele şi ne-am îndreptat spre recepţie. Aveam o mică emoţie legată de rezervare, dar aceasta a fost spulberată imediat de recepţionistă: "Camerele sunt rezervate, gata pregătite şi puteţi să urcaţi cu bagajele." Urma să revenim la recepţie la ora 3 pentru a ne recupera actele (paşapoarte, cărţi de identitate) şi pentru a ni se pune brăţara la mână.

Eram, aşadar, oaspeţii înregistraţi ai Melia Grand Hermitage, fost Hotel Kempinski.

De cum am intrat în cameră, am remarcat dimensiunile acesteia. Fotografiile redau destul de fidel realitatea. Baia, în schimb, ne-a depăşit orice aşteptări: este absolut imensă. Duşul dublu, cu picurător tip ploaie şi cu pipă normală, poate adăposti perfect două persoane, atât de grăbite ori de îndrăgostite încât să se spele laolaltă. Dacă există accese de puditate, în timp ce unul stă în baie, celălalt poate folosi calculatorul (din dotare) pentru a naviga pe Internet, accesul fiind posibil şi gratuit pentru clienţii AI.

Eu am preferat să ies pe balcon, să admir priveliştea, care este absolut superbă. Luaţi cameră cu vederea spre mare dacă vreţi să vă treziţi cu soarele în păr şi să admiraţi un apus cum doar marea poate să reflecte. Din păcate - şi probabil acesta a fost semnul că vor urma şi alte incidente - "view"-ul care se desfăşura în faţa ochilor era o urmărire a unui hoţ pe peluza hotelului. Tipul avea deja o duzină de turişti şi ospătari pe urmele lui şi era destul de confuz: dacă sărea gardul îşi rupea gâtul alunecând pe panta abruptă; dacă-şi continua fuga pe asfalt, s-ar fi întâlnit cu turiştii care se întorceau de la plajă. Aşa că a ales fuga pe iarbă. Udă fiind, aceasta s-a dovedit cea mai perfidă piedică, omul alunecând împreună cu cei doi vlăjgani care i-au sărit în spate. "Who are you? Who are you?" întreba obsesiv un ospătar. Doar că hoţul avea atâta pământ în gură încât nici ajutor nu putea să strige, dar să mai spună şi cum îl cheamă...

Eram lămurită: actele şi cardurile trebuie purtate cât mai aproape de corp, iar la piscină unul dintre noi urma să facă gardă permanentă.

Retroactivul se întoarce

Retroactiv - care se aplică unor fapte / acţiuni din trecut

"Din punctul meu de vedere, n-am să fiu niciodată de acord, dacă va depinde de mine, ca o problemă retroactivă să vină înapoi." Autor: Marian Vanghelie.

Reduceri la Victoria's Secret

Criză, criză, dar la aşa look şi la aşa preţuri, cine rezistă?

Boucle chic şi delicat (16,99$)
mătase şi caşmir (16,99$)
angora (19,99$),
iar pentru ce-a mai rămas din vară, bumbac sexy (52,99$)
şi răcoros (tot cam 50$).

Update: deşi fusesem anunţată că data livrării este 23 august (or fi ştiind şi ei semnificaţia zilei?!), lucrurile sunt deja la (aproape pe) mine. Uraaaa!

Vacanţă în Bulgaria. Pasul 2: Drumul

Există trei căi pe care le poţi urma pentru a ajunge din România în Bulgaria, pornind din Bucureşti: Giurgiu - Ruse, Călăraşi - Silistra şi Vama Veche - Balcic. Dintre toate - fiecare cu plusurile şi minusurile sale - cel mai scurt şi mai bun drum este cel pe la Giurgiu.

Nu dau detalii despre porţiunea Bucureşti - Giurgiu, ci mă duc direct la pod, mai precis înainte de trecerea acestuia. La ieşirea din ţară, ne-au fost verificate cărţile de identitate şi, după caz, paşapoartele. Am plătit apoi taxa de pod - cam 25 de lei (la bulgari, la întoarcere, am dat 6 euro sau 12 leva). Podul nu a suferit niciun fel de modernizare şi încă mai sunt porţiuni vălurite care te obligă să treci pe banda cealaltă - deşi, conform legii, lucrul acesta este interzis.

Odată ajunşi dincolo de Dunăre ne-am setat dispoziţia pe "calm, aşteaptă, nu te enerva". Cu poliţia de frontieră n-am avut de furcă, însă ştiam că la chioşcul pentru taxa lor de drum vom fi trataţi cu tot respectul cuvenit - şi cât de peiorativ o spun!!! Iar aşteptările nu ne-au fost deloc contrazise. Doamna dejurnă era pierdută şi nu s-a lăsat descoperită decât după vreun sfert de ceas. "Unde mergeţi?", zice ea. "La Nisipurile de Aur", spui eu. "7 euro", mi-a aruncat prin geamlâc. "Am leva", i-am spus cu o satisfacţie nefastă pe buze. N-a mai adăugat nimic, dar şi-a zvârlit ochii cât colo, în mâna mea. A întins-o pe-a ei şi dădea să-şi ia singură ce-i trebuia. "Cât face?", m-am ferit de degetele hulpave. "14 leva", a decretat din buzele-i glossate, în timp ce scotea chitanţa la o imprimantă de-aia veche, cu ace, primită probabil ca ajutor de la Uniunea Europeană.

Am făcut schimbul reciproc avantajos de hârtii, după care mimoza a dispărut. Între timp, s-a iţit în scaun o altă uniformă, masculinizată, şi cum doamna cu pricina se dusese în acelaşi loc în care fusese pitulată iniţial, l-am întrebat pe el: "Dar abţibildul? Ăla de se pune-n geam." Cică nu înţelegea, auzi, şi-mi tot arăta hârtia pe care-o ţineam în mână. Un alt român, mai umblat prin Bulgaria ca mine, încerca să mă convingă că nu se mai dă chestia aia de lipit pe parbriz de mult. I-am lăsat pe amândoi să se convingă reciproc, iar eu am aşteptat răbdătoare, calmă, detaşată, să vină doamna să-mi aducă pelicula. N-o să credeţi, dar după rovignetă era plecată. Cică... În mintea ei, probabil, aştepta ca fraiera (de mine) să plece fără obiect ca pe undeva, pe drum, să mănânce şi bărbat'su, poliţist la circulaţie probabil, un cozonac cu nucă şi cacao. Să mai spun că românului nostru i-au crescut dioptriile când a văzut că rovigneta "se dă în continuare"?!

Cu centura la locul ei şi cu socotelile încheiate, ne-am aşternut la drum: pe şosele ok - muuult mai bune decât tentativa aia de autostradă A1 cu care ne lăudăm de 30 de ani, pe lângă lanuri lucrate - nu vezi o bătătură de pământ lăsată în paragină, pe sub un cer fără pic de nori - deşi în România începuseră ploile potopului, respectând indicatoarele de viteză pentru a nu-i da ocazia Ciocan-ului bulgar să spună despre noi că suntem indisciplinaţi în trafic.

Am observat cu plăcere cât de mult s-a dezvoltat infrastructura în Bulgaria - numărul de benzinării a crescut exponenţial, mai găseşti şi câte-un chioşc sau o bodegă unde să-i rezolvi pe cei care ţipă-n gura mare "mama, pipi! mama, pipi!", însă ce te scoate din minţi este nehotărârea celor care au pus indicatoarele de viteză: 90 - 70 - 90 - 70 - 90 - 70 - 90 - şi o ţin tot aşa, din 5 în 5 km, preţ de vreo 50 în total. Nici la indicatoarele de direcţie nu excelează, deşi numărul acestora a crescut şi el, parcă ceva mai mult decât cel al benzinăriilor. Dar tot nu sunt îndeajuns.

Am trecut relativ uşor de Varna şi am nimerit într-un final în Nisipurile de Aur. Aici am luat-o pe o alee la dreapta, mergând fără să ştim unde şi fără să vedem pe cineva care ne-ar putea ajuta. Am intrat din greşeală într-o parcare, iar domnul de la securitate s-a tot tras aproape de noi, semn că nu prea aveam ce căuta pe-acolo. Era deja momentul să-mi dovedesc cunoştinţele de bulgară: "Dobro utro", îi spun, după care adaug repede "Hotel Kempinski?" Omul, fericit şi mirat nevoie mare că o româncă vorbeşte atât de bine bulgara (mă mirat şi eu la fel ca el!), a început să dea din mâini în câteva părţi, meritând cu prisosinţă un "Blogudaria" de la mine.

Şi nu, nu i-am zis nimic de blog. Eram de fapt la două colţuri de stradă de hotel.

Vacanţă în Bulgaria. Pasul 1: rezervarea

Decizia fusese luată în unanimitate: litoral, Bulgaria. Au urmat dezbaterile: 1/ în Nessebar am mai fost, ne-am simţit bine, mai putem merge încă o dată; 2/ am tot citit despre Balcic, toată lumea spune că e frumos, mergem în Balcic?; 3/ să stăm în Nisipurile de Aur? e aproape de Balcic, relativ aproape de Nessebar, suntem cu maşina, ne putem mişca uşor.

Apoi am avut de ales numărul de stele: 4 sau 5. Cum în Balcic n-am găsit hoteluri din această categorie, am tăiat staţiunea de pe listă. Au rămas aşadar Nessebar şi Nisipurile de Aur, în fiecare dintre ele existând hoteluri din lanţul Sol Melia.

Din principiu, nu apelăm la agenţiile de turism din România, motivaţia fiind una pur financiară: nu câştigăm nimic. Dacă în orice altă ţară din lume te costă mai puţin să-ţi organizezi vacanţa prin agenţie (asta pentru că turoperatorul câştigă din volumul de vânzări), la noi e mai scump. Pentru turist. Pentru că agenţiile de turism au o practică similară librăriilor Diverta: beneficiază atât de discount-ul de volum, cât şi de adaosul comercial. Aşadar, două plinuri în rezervorul de profit al firmei, un gol mare în buzunarul clientului. Dacă nu mă credeţi, intraţi pe orice site al unei edituri (Humanitas, Polirom, Nemira, Rao) şi mergeţi apoi în librării să vedeţi preţul de la raft.

Dar să revenim la research. Am început cu Melia Grand Hermitage din Nisipurile de Aur. Am sunat, am făcut rezervarea şi am rămas cu un preţ: 216 euro camera (două persoane) pe zi, all inclusive, la care se adaugă 19 leva (cam 10 euro) parcarea maşinii. Am continuat cu Sol Nessebar Palace, preţul lor fiind de 178 de euro pentru aceleaşi servicii. Parcarea era ceva mai ieftină: 5 euro pe zi.

În Nessebar eşti cam rupt de lume, iar vestitul oraş antic este de fapt un mare fâs plin de dughene din care produsele de masă chinezeşti aproape explodează în stradă. Este şi mai departe, dar e mult mai ieftin. Deci înapoi la Hermitage pentru anularea rezervării. Spre marea mea uimire, am primit un reply cu textul "we can offer you a discount. Do you have a budget for your holiday?" Am rămas mască, dar cu fiecare minut zâmbetul îmi înflorea tot mai roz pe faţă. Cine mă cunoaşte, ştie de ce. Am intrat în jocul pe care eu îl ador: negocierea. Am răspuns că oferta pe care o am este de 160 de euro, cu detaliile de servicii incluse în tarif, adăugând că mă pot răzgândi dacă îmi fac o ofertă cel puţin asemănătoare. Iar mesajul nu s-a lăsat mult aşteptat: "164,5 euro camera deluxe cu sea view, all inclusive, taxa de staţiune inclusă, acces peste tot (piscină interioară, fitness etc) gratuit, acces gratuit la Internet în cameră şi la recepţie, etc, etc", doar parcarea se plăteşte.

Mărturisesc sincer că am mai încercat aceeaşi abordare şi în cazul unor hoteluri de trei stele, unul dintre ele din Balcic. Şi de fiecare dată, atunci când scriam "mulţumesc, am acceptat o ofertă mai bună într-o altă staţiunea", primeam acelaşi reply: "vă putem oferi un discount." Când vi s-a întâmplat asta ultima oară în România?! Asta dacă vi s-a mai răspuns la mesaj...

M-am consultat cu restul minigrupului; toată lumea a fost mulţumită; am anulat ce era de anulat în termenul legal (minim 95 de ore în avans); am furnizat restul detaliilor pentru procesarea rezervării şi ne-am pus Nisipurile de Aur în cap compas.

What is wrong with us?

Marea Britanie

Piloţii British Airways au acceptat o reducere cu 2,6 procente a salariilor ca parte a unui pachet de măsuri menit a duce la economisirea de către companie a 26 milioane de lire sterline. Asociaţia piloţilor (Balpa) a declarat că membrii săi au votat într-un procent de peste 90 la sută pentru reducere, ca şi pentru diminuarea cu circa 20% a unor prime.

România

Actul administrativ de retragere a sporului de 50% pentru solicitare neuropsihică pentru magistraţi a declanşat, în urmă cu o săptămână, nemulţumirea magistraţilor din întreaga ţară. După două zile de întrerupere temporară a şedinţelor de judecată şi în condiţiile în care ministrul justiţiei a subliniat public, de mai multe ori, că nu sunt fonduri pentru plata acestor sporuri, asociaţiile profesionale ale magistraţilor au decis suspendarea şedinţelor de judecată zilnic, pe durată nedeterminată, timp de câte trei ore.

Cursul de schimb valutar...

... sau cum să dai 4 leva jumătate (2,25 euro) şi să câştigi 700 de euro. Atenţie: cinstit!

Am petrecut cinci zile de vacanţă în Bulgaria şi am căpătat experienţă cât dacă aş fi petrecut trei luni intense de training. "Lecţiile" au vizat managementul hotelier (rezervări, front desk, customer relations, restaurant, pool services), mediere / negociere, protecţia consumatorului şi... politică europeană, mai precis prestaţia unui comisar european.

Despre toate acestea, în zilele care urmează, în deja tradiţionalul mod: episod cu episod.

Danger zone!

Da, se poartă cu mănuşi. Cu cioburile, nu cu clienţii.

Melia Grand Hermitage Hotel, Golden Sands, Bulgaria. Avoid!

Ziua trei, păţanii noi

Credeaţi cumva c-am scăpat? Nici vorbă. Nişte cioburi - multe la număr - au inundat piscina de la acelaşi mare şi măreţ hotel de cinci stele, Melia Grand Hermitage. Piscina şi toată zona adiacentă.

Angajaţii nici vorbă să se consume, singurii îngrijoraţi de tăieturile de la mâini şi din talpă fiind turiştii. Care, de altfel, s-au şi apucat să cureţe obiectele periculoase, angajaţii hotelului fiind oriunde în altă parte decât acolo unde le era locul. Până când a fost chemat managerul hotelului, acelaşi cu care am discutat şi noi ieri...


Doamna în costum de baie ţine în mână un pahar plin de cioburi, iar animatorul (cel în tricou roşu) se crede la o şedinţă foto, în timp ce pool managerul - duduia blondă în pantaloni negri - îşi umple buzunarele cu plângeri de la clienţi.

Niciun poolboy în bazin, nici un animator în apă. Doar e "danger zone"... Mda, panoul cu această avertizare apare peste tot pe drumurile bulgarilor. O să fotografiez unul aşa, de mostră. Şi garantez că un astfel de indicator ar fi binevenit şi la piscina de la Melia Grand Hermitage.

Două staţii - pac şi Mall-ul

Am plecat spre mare cu nişte prieteni care habar n-au ce înseamnă Bucureştiul şi cartierele sale. Pe drum le-am tot arătat "obiectivele" turistice, iar cu ocazia asta am descoperit şi eu ceea ce era evident, doar că ochii mei deja obişnuiţi cu peisajul nu mai percepeau: din două-n două staţii există câte-un mall.

Plaza România a fost primul pe care l-am lăsat în spate. Ceva mai încolo e aproape pe terminate Cotroceni Park - sau cum s-o numi când o fi gata. N-am încheiat cu vorba despre el şi-am ajuns la Liberty Mall-ul de pe Trafic Greu, după care - cât ai spune "hai la mare" - am şi ajuns la City Mall-ul de la Eroii Revoluţiei.

Mai spune cineva că românii o duc prost?!

Cine fuge de dracu'...

Iniţial, făcusem rezervare la un hotel de patru stele din Nessebar, unde mai stătusem acum vreo doi-trei ani şi ne simţisem extraordinar. For a change, ne-am decis să mergem în Nisipurile de Aur, unde am găsit - aproape la acelaşi preţ (cu vreo 15 euro mai puţin de fapt) un hotel de cinci stele - Melia Grand Hermitage.

Prima seară: pană de curent de aproape două ore; o cola plătită deşi noi am optat pentru all inclusive; aerul condiţionat din cameră nu merge. A doua zi: la micul dejun, un ospătar îi învaţă pe cei cinci picoli din subordine cum să cureţe masa (cu spray şi tot tacâmul) de faţă cu masele de turişti veniţi să mănânce; barul de la piscină e complet abandonat de barman, iar managerul hotelului îl caută disperat el fiind cel care a găsit totul vraişte; câteva ore mai târziu, lifturile o iau razna, butoanele clipocesc în neştire, iar afişajul electronic este în poziţia "--"; la masa de prânz - oase de porc de 3 cm lungime în paella (cică aşa e reţeta ne "informează" ospătarul-trainer de dimineaţă).

Deja i-am scris Comisarului european pentru protecţia consumatorului Meglena Kuneva pe blog. Mai avem de stat trei zile. Doamne ajută!