sâmbătă, 25 iulie 2009

Rebreanu: Adam şi Eva

Mărturisesc că mi-am făcut deja un obicei - bun, prost, nu ştiu - atunci când citesc cărţile apărute în colecţia Biblioteca pentru toţi a Jurnalului Naţional: încep cu sfârşitul, mai exact cu referinţele critice. Abia apoi merg la biografia scriitorului, parcurg prefaţa şi în continuare mă pun pe citit cartea propriu-zisă.

La fel a fost şi cu volumul Adam şi Eva de Liviu Rebreanu, caz în care m-am oprit la critica lui Ovidiu Crohmălniceanu: "Cu toată ancorarea în fantastic, subiectul romanului rămâne destul de simplu, momentele succesive aducând doar o schimbare a decorului, pentru că situaţiile se cam repetă. Între ele, pasaje lirico-speculative încearcă fără prea mult succes să lege episoadele şi să împlinească lipsa unităţii organice a naraţiunii."

Wikipedia încadrează romanul în categoria "psihologic". Poate că o umbră de psihanaliză există în paginile sale, care includ şapte nuvele / poveşti de dragoste. Toate se termină la fel: bărbatul moare din cauza unei femei, sufletul său se ridică la cer şi se reîncarnează. Într-o altă epocă, într-o altă cultură, urmând de fiecare dată acelaşi fir narativ. Capitolele poartă numele celor şapte Eve: Navamalika, Isit, Hamma, Servilla, Maria, Yvonne, Ileana),

Primele pagini descriu pasajul spre moarte al unui filozof (ocupaţie întâmplătoare?!), Toma Novac, îndrăgostit brusc şi iremediabil de Ileana. Omul este împuşcat de soţul iubitei, iar pe patul de moarte gândul care-l tulbură este "Acuma e clipa verificării supreme? Acuma ar fi să-mi retrăiesc, într-o fulgerare, toate cele şapte vieţi. Şi totuşi nu se.. Gândul se opri la mijloc, neterminat."

Am găsit tot mai dificil să citesc cartea după a treia sau a patra întâmplare, respectiv moarte. Repetiţia devenise deja obositoare şi nu mă mai atrăgea nimic, cu atât mai mult cu cât ştiam că finalul va fi irevocabil acelaşi. Singura viaţă oarecum diferită este cea a lui Hans, un călugăr educat, ucis de dragostea lui pentru fecioara Maria.

Întrebat care dintre cărţile sale i se pare mai apropiată de suflet, Rebreanu ar fi răspuns "Adam şi Eva. Acolo trec peste viaţa de toate zilele, zugrăvesc chipul de a ne dezlega de trup, e o zbuciumare sufletească pe care am trăit-o intens şi care care mi-e apropiată."

Mie mi-a plăcut cel mai mult Jar, deşi cartea aceasta a fost considerată de George Călinescu "o încercare lipsită de orice valoare artistică." Poate pentru că acolo moare femeia.

Niciun comentariu: