Traducători specializaţi în bălării

Spuneam aici că am început să citesc Frica lui Michael Crichton. Parcurg paginile cu teamă, de fiecare gândindu-mă cu groază ce sintagme tembele mai inventează Iulia Gorzo, traducătoarea de toată jena care s-a "îngrijit" de versiunea în limba română.

În primul rând, persoana în cauză are o adevărată problemă cu "fenomenele climatice abrupte" - aş da numere de pagini, dar aş umple postul de faţă doar cu cifre. Oare "schimbări bruşte de climă" n-ar transmite mai bine ce vrea să spună autorul? Şi ce se întâmplă de fapt... Mai ales că termenul "abrupt", conform dragului nostru Dex, se referă la povârnişuri, prăpăstii, terenuri în general.

Apoi, ca să nu credeţi că am ceva cu persoana Gorzo. Iată:

# pagina 135, paragraful 3 - "douăsprezece oameni". Nu zău?!
# pagina 136, paragraful 4 - "mai minunat". Mai tare ca superlativul...
# pagina 137, paragraful 2 - "Patruzeci de mii de specii dispar în fiecare an. Asta înseamnă 50 de specii într-o singură zi." Nu ştiu cum se face, dar eu dacă folosesc calculatorul şi împart 40 000 la 365 (parcă atâtea zile erau într-un an, nu?) îmi dă 109 virgulă ceva;
# pagina 137, paragraful 3 - "evenimentele climatice abrupte". Again!
# pagina 138, paragraful 4 - "eroziunea biorezervoarelor" (cuvântul biorezervor nu există în limba română);
# pagina 138, paragraful 6 - "bate darabana cu degetele în masă" (darabană înseamnă exact a bate cu degetele în ceva).

Dacă vă spun că mi-e frică să citesc mai departe... Revin cu un update, dar tare cred că-ntr-un final o să scriu la Polirom să cer banii pe carte.

Odorizant linia 41

După o plimbare din Primăverii până la Caşin - face miracole după o zi de muncă, parol! - ne grăbim să prindem tramvaiul 41. Îl vedem cam liber şi ne grăbim spre cele două locuri din spate, pe partea stângă. Mai era unul pe dreapta, dar fiind două aveam nevoie de un scaun în plus.

Şi deodată ne trăzneşte: privim doar puţin lateral şi vedem sconcsul. OK, am înţeles ce-i cu atâta spaţiu liber. Fuga în faţă, dar fuga! Ajungem la burduf, mirosul după noi; trecem de burduf - duhoarea ne urmăreşte. Se mai ridică două persoane şi ocupăm locurile, convinse că am scăpat. Aş!

Tramvaiul opreşte pe staţia 1 mai, se deschid uşile şi vine aer proaspăt... împuţit. Ea scoate din geantă mini-parfumul şi pulverizează puţin în aer. "Mulţumim", spune o doamnă la fel de îngropată în fularul frumos mirositor ca noi. Deşi este cald afară, toată lumea-şi ţine nasul ascuns în fulare de zici că-i gerul bobotezei. Doamne, rea putoare.

Cod 12, camera 18

Changeling (sau Schimbul, cum l-au tradus ai noştri tineri bravi) este un film de Clint Eastwood, cu Angelina Jolie în rolul principal (Christinw Collins). Prezentarea făcută de distribuitorii de film români arată cam aşa: "În trecut, cuvântul changeling denumea copilul schimbat la naştere cu un altul. În filmul lui Eastwood, o mamă este disperată când fiul ei dispare de acasă. După luni de zile, autorităţile dau de urma copilului..." Pe Internet mai găseşti în plus: A mother prays for the return of her kidnapped son. When her prayers are answered, however, she begins to suspect the boy who comes back is not her child. Inspired by true events that took place in Los Angeles in the 1920s.

De fapt şi de drept, în film este vorba despre corupţia din poliţia americană şi despre abuzurile comise de poliţişti. Codul 12 este "diagnosticul" sub care sunt internate în ospicii persoanele care perturbă afacerile poliţiei, iar camera 18 este încăperea în care se aplică pedeapsa maximă: şocurile electrice. O mamă căreia i-a dispărut copilul şi al cărei apel la poliţie este ignorat de oamenii legii doar pentru că băiatul s-ar putea întoarce acasă este un astfel de caz. Pentru a scăpa de presă şi de gura lumii (căscată de un pastor), poliţia scoate surlele din depozit şi sună găsirea copilului. Doar că acesta n-are nici în clin, nici în mânecă cu cel dispărut. Mama "nu şi nu", poliţia "ba da, doamnă, cum de nu?". Apare şi un criminal în serie, care este spânzurat aproape în direct (n-aţi văzut nimic la ştirile de la ora 5, credeţi-mă) din cauză că a ucis 20 de copii. Este şi micul Collins printre ei?! Nu afli, aşa că-ţi poţi formula propriul final.

Îndrăgostiţii de Angelina Jolie vor avea o surpriză maaare: actriţa a slăbit foarte mult după naştere, iar cadrele apropiate n-o avantajează deloc. Mai ales cele în care apare nefardată. Şi e cam plin ecranul de faţa ei... A doua mare surpriză: dacă vă place muzica din film (mie mi-a plăcut foarte mult), aflaţi că ea este compusă de... ta-na-nam! Clint Eastwood. Oh!, acest Sergiu Nicolaescu al cinematografiei americane...

Una peste alta, dacă reuşiţi să depăşiţi primele 20 de minute, s-ar putea să vă placă. Subiectul chiar e interesant.

Să citeşti de dragul traducătorului

L-am cunoscut pe Bukowski anul trecut, prin Poşta lui. Cam spurcat autorul, dar nici cu traducătorul (Sorin Gherguţ) nu mi-e ruşine. Iar cartea nu e cine ştie ce, în pofida laudelor de pe site-ul editurii: Scrisă în 1971, «Poşta» este, cu siguranţă, cea mai bună carte a unui scriitor care a făcut din automarginalizare şi din critica violentă a visului american marca inconfundabilă a stilului său, fără să renunţe însă la o ironie superioară, care se întoarce adesea asupra personajului principal.” (La Republica).

Ar fi trebuit să renunţ să mai servesc porţii de stil inconfundabil, doar că, răsfoind site-ul Polirom, atenţia mi-a fost atrasă de un nume: Cristian Ionescu. Nici n-a mai contat ce carte este, cine-a scris-o şi cât costă. Am încredere oarbă în Ionescu şi ştiu că ce iese din mâna lui este calitate pură. Dacă aţi citit noua versiune a cărţii lui JD Salinger, De veghe în lanul de secară, sau primul volum din seria Sophie Kinsella, Mă dau în vânt după cumpărături, înţelegeţi unde bat.

De duzină este o prostie de carte, subiectul fiind tentativele eşuate de rezolvare a unor cazuri de-a dreptul idioate de către un detectiv particular alcoolic, cu o stimă de sine exagerată şi cu un tarif fix (şase dolari pe oră). Doamna Moartea, superba extraterestră Jeannie Nitro sau bogătaşul căsătorit cu o târâtură superbă sunt persoanele care apelează la serviciile detectivului ratat.

Recomand s-o citiţi doar dacă sunteţi fie deosebit de interesaţi de Vrabia Roşie (autorul a dedicat volumul "scrisului prost"), fie iremediabil îndrăgostiţi de stilul lui Cristian Ionescu.

Advertising marca RATB

Ora 7. Dimineaţă. Autobuzul 131. O doamnă doarme pe un scaun, lipită de geam, cu geanta pe locul alăturat. Mai tresare din când în când, după care se aşează mai bine şi se cuibăreşte toată în hainele care-i menţin corpul la o temperatură mai mult decât somnoroasă.

În spatele ei, un licean. Te uiţi la ochii lui şi-l vezi cum picoteşte. Căldura din autobuz l-a toropit şi pe el. Se crede rezistent, dar dacă mai merge cinci staţii o să pargurgă drumul realitate-vis într-o nanosecundă.

De undeva, de deasupra tuturor, se aud clopoţei. Urmează un "We wish you a Merry Christmas and a Happy New Year" interpretat la acelaşi instrument. Mă uit primprejur. Nu-i sună nimănui telefonul. Dintr-o dată un "Mami," strigat de o fetiţă îi trezeşte pe toţi. "mi-a spus doamna învăţătoare la şcoală că dacă mergi cu transportul în comun nu mai poluezi." Taci, că-i advertising!, îmi spun. Dar dacă mami e deja în autobuz, la ce-i mai foloseşte îndemnul? Din difuzoare se mai revarsă un şir de vorbe fără rost, tot legate de planetă şi de cât de potent e RATB-ul şi de cât de bine-am face noi dacă nu ne-am mai cocoţa în maşina proprietate personală şi-am merge împreună, socializând şi ascultând imbolduri la acţiune coordonată, înghesuiţi în autobuzele şi tramvaiele şi troleibuzele regiei bucureştene de transport.

Mă pregătesc să cobor, ca în fiecare dimineaţă de zi lucrătoare, la Aviatorilor. Până să se deschidă uşile, încep să clinchenească iar clopoţeii. Doamna se foieşte în scaun. Pe licean nu-l mai văd, dar o aud pe fetiţă: "Mami, mi-a spus doamna învăţătoare...".

În caz că aţi uitat, azi e 16 ianuarie. Aşa că închei şi eu cu un "We wish you a Merry Christmas" clopoţit. La ţanc, nu?

De-ar fi să ştii

Filologii sunt cei care au studiat limba română la nivel superior, nu ca noi, ăştia, pleava, care târâm după noi cunoştinţele de gramatică acumulate în şcoala generală.

Ei sunt preferaţi atunci când sunt scoase la concurs posturile de traducător. Ei au prioritate atunci când vine vorba de traducerea unor filme şi/sau cărţi.

Ce te faci, însă, când filologii dau chix? De la cine să mai înveţi? Şi pe cine să mai crezi?

Pentru cei ce traduc, dar şi pentru cei care citesc traducerile de toată jena, pentru cei care scriu şi editează articolele publicate în presa scrisă sau online, evident şi pentru cei care citesc şi plătesc ca să aibă ce citi, iată un foarte sumar îndreptar gramatical.

Verbele au patru conjugări: a I-a (pentru verbele care se termină în a); a II-a (terminaţia ea); a III-a (terminaţia e); şi a patra (terminaţia i sau î).

Cele mai mari bătăi de cap sunt produse, pare-se, de verbele a fi şi a şti. Conform Ştefaniei Popescu, autoarea Gramaticii practice a limbii române (Editura Orizonturi, 1995),

"Verbul a fi se scrie cu doi de i la următoarele moduri şi timpuri:
- imperativul cu aspect pozitiv, persoana a II-a singural: fii liniştit;
- conjunctivul prezent, persoana a II-a singular: tu să fii liniştit;
- gerunziul: fiind, nefiind, nemaifiind."

Aşadar, verbele a fi şi a şti se scriu la persoana a doua singular cu doi de i.

Când există dubii în privinţa oricărei conjugări, mergeţi pe verbix.com.

Criza gazelor şi oferta indubitabilă

Comentaţi voi.

Încep să tai de pe listă

Îmi notam aici primele planuri - de timp liber - pentru 2009. Sunt sârguincioasă rău, bag seamă, şi - lucru care pe mine nu mă miră - încep să tai de pe listă.

Am raportat deja c-am terminat Băiuţeii, ba chiar mi-am exprimat impresiile. Am înregistrat deja două solicitări (îmi dai / trimiţi şi mie cartea?), ceea ce înseamnă c-am stârnit interesul. Dar credeţi-mă, chiar merită.

În ceea ce priveşte lectura, m-am abătut puţin de la drum în sensul că - din cauză de întârziere a comenzii - Scândurica a fost momentan înlocuită de Frica lui Michael Crichton. Pentru cei cărora numele nu le spune nimic, ofer câteva indicii: Sfera, Jurassik Park, Hărţuire sexuală sau Spitalul de urgenţă sunt pelicule produse după cărţile lui.

Cu filmele stau prost, dar nu din cauza mea: nici unul dintre ele n-a ajuns în România. Aşteptăm în continuare.

La capitolul piese de teatru excelez. Am văzut Don Quijote, am mers şi la Molto, Gran'Impressione, iar săptămâna viitoare o să bat recordul personal la numărul de piese văzute într-o săptămână. De marţi până sâmbătă inclusiv, soarelele mele sunt teatrale. Două spectacole nici măcar n-au fost incluse în plan.

Surse şi resurse pentru cei ce vor să scrie

Tot ţopăind din blog în blog am ajuns la WriteToDone.com, un blog de grup cu idei şi... idei excelente. Am citit şi câteva note compuse de Leo Babauta - sună cam româneşte numele ăsta, iar dac-ar fi scris cu diacritice (Băbăuţă), n-ar mai fi urmă de îndoială.

Un articol interesant este cel al Mariei Schneider care oferă zece resurse gratuite de care ar avea nevoie orice scriitor. Dacă ar fi să adaptez conţinutul la România, unele "nevoi" ar putea fi acoperite de ORDA, de DEX, urmate de gramatica limbii române (din păcate nu există o versiune free online sau, dacă ştiţi de ea, puteţi s-o trimiteţi. Mulţumiri anticipate).

Ar mai fi câteva instrumente care nici măcar nu există în spaţiul virtual românesc, dar pentru că unul dintre ele este peste măsură de util, vi-l recomand cu căldură: elemente de stil.

Gata? V-a venit pofta de scris? Vizitaţi laboratorul de scris şi începeţi treaba folosind WorD. Nu trebuie decât să vă stabiliţi un număr maxim de cuvinte, timpul în care vă propuneţi să scrieţi tot ce aveţi pe suflet sau în minte şi să-i daţi bice. Spor!

Iarnă-n Herăstrău

Mijloacele de comunicare în masă, cu acoperire naţională sau locală, au tot transmis în ultimele zile faptul că românii au mâncat peste măsură. Conform specialiştilor, mersul pe jos rămâne unul dintre cele mai bune remedii.

Unele persoane, mai puţin sportive, au ales să privească, de la distanţă,

peisajul

În timp ce alţii,

după ce au străbătut munţi şi văi,

nu s-au putut abţine şi au servit masa în oraş,

la aer curat.

Citiţi Băiuţeii

Este o carte la care te poţi întoarce de fiecare dată pentru a mai descoperi ceva nou. Nu în paginile sale, ci în tine, cel care o citeşte cu gândul la propria-i copilărie. Nu există patimă, nu găseşti reproşuri explicite, totul are o notă de umor şi un echilibru care nu ştii de unde provine: din talentul nealterat al scriitorilor, din faptul că paginile sunt scrise de bărbaţi (care par a fi mai puţin părtinitori decât femeile) sau din inocenţa ce pare să nu-i fi părăsit pe fraţii Florian?

Şi mai este ceva ce mi-a plăcut: limbajul. Deşi sunt redate unele scene care-ar fi reclamat oarecari expresii licenţioase, acestea sunt ocolite cu grijă, obligându-te să alegi singur ce anume să pui în loc, dacă vrei neapărat să foloseşti "cuvinte urăte".

Iată un exemplu: Filip povesteşte cum hălăduia împreună cu Mircea (bunicul său) prin munţi, acesta din urmă "oprindu-se deodată şi explicându-mi că trebuie să ude un fag bătrân. Razele soarelui străpungeau frunzişul, [...] iar eu mă gândeam cât de bun e el, înalt, bronzat, cu cafeaua lui fierbinte din termos şi cu ciocolăţelele pentru mine, cum are el grijă până şi de-un ditamai copacul, stropindu-l cu un jet gălbui, lucitor, ca o limononadă."

Cartea merită să fie citită atât de adulţi, cât şi de adolescenţi, vârsta de 12-14 ani fiind tocmai potrivită. Emoţiile celor mari vor fi, cu siguranţă, răscolite, iar imaginaţia celor mici îşi va măsura puterile cu fantezia concurenţei.