Advertising marca RATB

Ora 7. Dimineaţă. Autobuzul 131. O doamnă doarme pe un scaun, lipită de geam, cu geanta pe locul alăturat. Mai tresare din când în când, după care se aşează mai bine şi se cuibăreşte toată în hainele care-i menţin corpul la o temperatură mai mult decât somnoroasă.

În spatele ei, un licean. Te uiţi la ochii lui şi-l vezi cum picoteşte. Căldura din autobuz l-a toropit şi pe el. Se crede rezistent, dar dacă mai merge cinci staţii o să pargurgă drumul realitate-vis într-o nanosecundă.

De undeva, de deasupra tuturor, se aud clopoţei. Urmează un "We wish you a Merry Christmas and a Happy New Year" interpretat la acelaşi instrument. Mă uit primprejur. Nu-i sună nimănui telefonul. Dintr-o dată un "Mami," strigat de o fetiţă îi trezeşte pe toţi. "mi-a spus doamna învăţătoare la şcoală că dacă mergi cu transportul în comun nu mai poluezi." Taci, că-i advertising!, îmi spun. Dar dacă mami e deja în autobuz, la ce-i mai foloseşte îndemnul? Din difuzoare se mai revarsă un şir de vorbe fără rost, tot legate de planetă şi de cât de potent e RATB-ul şi de cât de bine-am face noi dacă nu ne-am mai cocoţa în maşina proprietate personală şi-am merge împreună, socializând şi ascultând imbolduri la acţiune coordonată, înghesuiţi în autobuzele şi tramvaiele şi troleibuzele regiei bucureştene de transport.

Mă pregătesc să cobor, ca în fiecare dimineaţă de zi lucrătoare, la Aviatorilor. Până să se deschidă uşile, încep să clinchenească iar clopoţeii. Doamna se foieşte în scaun. Pe licean nu-l mai văd, dar o aud pe fetiţă: "Mami, mi-a spus doamna învăţătoare...".

În caz că aţi uitat, azi e 16 ianuarie. Aşa că închei şi eu cu un "We wish you a Merry Christmas" clopoţit. La ţanc, nu?