De-ar fi să ştii

Filologii sunt cei care au studiat limba română la nivel superior, nu ca noi, ăştia, pleava, care târâm după noi cunoştinţele de gramatică acumulate în şcoala generală.

Ei sunt preferaţi atunci când sunt scoase la concurs posturile de traducător. Ei au prioritate atunci când vine vorba de traducerea unor filme şi/sau cărţi.

Ce te faci, însă, când filologii dau chix? De la cine să mai înveţi? Şi pe cine să mai crezi?

Pentru cei ce traduc, dar şi pentru cei care citesc traducerile de toată jena, pentru cei care scriu şi editează articolele publicate în presa scrisă sau online, evident şi pentru cei care citesc şi plătesc ca să aibă ce citi, iată un foarte sumar îndreptar gramatical.

Verbele au patru conjugări: a I-a (pentru verbele care se termină în a); a II-a (terminaţia ea); a III-a (terminaţia e); şi a patra (terminaţia i sau î).

Cele mai mari bătăi de cap sunt produse, pare-se, de verbele a fi şi a şti. Conform Ştefaniei Popescu, autoarea Gramaticii practice a limbii române (Editura Orizonturi, 1995),

"Verbul a fi se scrie cu doi de i la următoarele moduri şi timpuri:
- imperativul cu aspect pozitiv, persoana a II-a singural: fii liniştit;
- conjunctivul prezent, persoana a II-a singular: tu să fii liniştit;
- gerunziul: fiind, nefiind, nemaifiind."

Aşadar, verbele a fi şi a şti se scriu la persoana a doua singular cu doi de i.

Când există dubii în privinţa oricărei conjugări, mergeţi pe verbix.com.