Delta noastră şi leopardul lor (continuare II şi ultima)

Nici dacă am fi avut motoare cu reacţie la picioare nu ne-am fi deplasat mai repede. Am zburat înapoi, să ne recuperăm bagajele. Spaima urcării şi coborârii acelei scări neterminate nu dispăruse încă, dar gândul că nopţile şi zilele următoare urmau a fi petrecute într-un loc liniştit şi frumos mai atenua din atacul de panică ce s-ar fi înfiripat. Deja satul ni se părea frumos, colbul nu mai părea atât de lipicios, curgeau apele pe noi - eliminam deja paharul de apă rece cu care fusesem serviţi şi cântam în gând: "Aleeeeerg, aleeeeerg..."

Am ajuns, am urcat, am aruncat în fugă puţinele lucruri pe care le scosesem din bagaj înapoi în geantă, eu mi-am pus ruscasul în spate, Răzvan şi-a aruncat geanta pe umăr şi-am ieşit din cameră. Semnul "stop: cedează trecerea" n-ar fi avut efectul vederii scării cu pricina. "Puneţi geanta pe celălalt umăr şi ai grijă cum cobori", l-am rugat pe Răzvan. "Ia-o tu înainte şi fii atentă la trepte", mi-a răspuns atent. De parcă, în cazul în care-aş fi căzut, ar fi avut de ce şi cum să mă prindă... După cum se vede, am dezvoltat deja o fobie faţă de scara aia.

Am ajuns jos teferi, ne-am adunat restul de forţe, am plătit barca (300 de lei), am explicat că nu puteam sta mai departe, Răzvan asumându-şi integral vina (lipsa aerului condiţionat îl omoară şi a venit să se odihnească, iar aşa nu poate dormi noaptea etc). Nu ştiu când am ajuns înapoi.

Din acest moment, începe mini-vacanţa. Petrecută în casa din stânga.