luni, 27 august 2007

bani pentru MBA

promiteam în mesajul intitulat "Care bănci în România" că voi reveni la acest subiect. iată că deja o fac şi pornesc de la principalul motiv al creării acestui blog: voi pleca un an de zile la Barcelona pentru un MBA. va fi o experienţă cel puţin interesantă, sper, pe care nu vreau s-o păstrez doar pentru mine. îmi place ca atunci când primesc ceva, să dau şi la alţii. ofertă specială!!

pentru că BMI îmi oferă o bursă parţială, voi avea evident nevoie de bani. mulţi, puţini, n-am încotro, investesc în mine. am făcut acest lucru de mai multe ori în viaţă şi se pare că n-am greşit.

am început, aşadar, să caut bani. nu merg spre sponsori, nu cred că are rost să-mi pierd timpul de care oricum nu dispun. m-am îndreptat în schimb spre băncile din România. unele dintre ele oferă credite pentru studii, dar sumele sunt mici faţă de nevoile mele, documentate de altfel: 10 000 euro pentru diferenţa de tuition fee şi cam 2 000 euro pentru fiecare lună de şedere în barcelona. mai mult de jumătate din cheltuielile lunare se vor duce pe închirierea unui apartament. au crescut preţurile şi în spania, deh!!

singura opţiune oferită de cele câteva bănci la ale căror porţi am bătut (ABN AMRO, Raiffeisen, Transilvania sau UniCredit Tiriac) este cea a unui credit pentru nevoie personale, eventual, cu ipotecă. evident, soluţia nu este una fezabilă pentru simplul motiv că atâta timp cât urmezi un MBA full time, nu ai cum să plăteşti ratele. programul intensiv nu-ţi permite să munceşti, deci să produci, indiferent cât de mult ai dori acest lucru.

ce se întâmplă prin alte ograde?

unul dintre marile grupuri bancare din spania este Banco Sabadell. singurul document de care ai nevoie este scrisoarea oficială de acceptare în program de la instituţia de învăţământ. parcurgând oferta şi îmi sare în ochi un paragraf "Students will not repay capital during the length of the MBA, although they will pay interest throughout the program." Rambursarea creditului se face în opt ani, iar dobânda ce trebuie plătită în primul an este undeva în jur de 80 de euro lunar. cam cât banii de buzunar... evident, nici vorbă de ipotecă.

un al doilea exemplu este ABN AMRO - înţeleg că ABN AMRO nu este aceeaşi bancă peste tot - care a semnat cu INSEAD un parteneriat pentru finanţarea celor care doresc sa urmeze un MBA. "The loan covers all MBA tuition fees and is repayable in instalments starting three months after graduation. The tenor of the loan is 6½ years." sună cumva asemănător cu paragraful anterior?

lista de exemple ar tinde spre infinit, deci mă opresc. observ din nou, cu aceeaşi nedumerire, lipsa de interes a celor care se fălesc cu o carte de vizită din care reiese că lucrează "într-o" bancă. cei din departamentele de marketing nu au înţeles, deocamdată, faptul că prestează "pentru" o bancă, locul lor de muncă nefiind pe scaun, ci pe uliţă, acolo unde colcăie cererea. "întâmpinarea nevoilor clientului" este un lucru complicat, uneori obositor şi dăunează flecurilor de la pantof.

Niciun comentariu: