să mai fiu mândră că sunt româncă?

am petrecut o săptămână la institutul Yad Vashem din Ierusalim şi m-am întors în ţară exact când incidentele din Italia atinseseră apogeul. după şapte zile în care n-am ascultat, citit sau văzut altceva decât materiale despre rasism, discriminare şi Holocaust şi am discutat cu supravieţuitori ai acestuia, şocul a fost destul de mare.

am înţeles, pentru a câta oară, că lucrurile pot degenera foarte uşor atunci când educaţia şi toleranţa lipsesc cu desăvârşire. sunt puţini cei care folosesc termenii corect, sunt şi mai puţini aceia care stăpânesc noţiunile, însă sunt incredibil de mulţi cei care judecă lucrurile doar la suprafaţă şi fac comentarii mai mult decât deplasate. iar când cei din urmă ne mai şi conduc, încep să-l înţeleg pe Argint când spune că renunţă la cetăţenia română.

geniile pustii circulă libere prin Europa şi prin lumea largă, dar nu populează deşertul. bate vântul dunele şi-mi spulberă şi bruma de mîndrie de româncă. unde eşti tu, Ţepeş Doamne? că noi am rămas cu smintiţii şi mişeii.