duminică, 23 septembrie 2007

faite l'amour, pas la guerre

faceţi dragoste, nu război - sunt cuvintele care au definit spectacolul L’Amour-la Danse oferit în acest sfârşit de săptămână de Bejart Ballet, companie adusă din nou în România de JTI în cadrul festivalului George Enescu.

un spectacol de tip spirală, care se termină exact precum începe pentru că, nu-i aşa, The Show Must Go On...


foto: http://bejart.ch/en/comp/photos9.php

am văzut şi primul regal al celor de la Bejart, care a avut ca temă maladia secolului - HIV/SIDA. cel de acum, însă, a tratat conflictul - fie el din timpul romanilor sau al vechilor greci, războiul de astăzi, din lumea musulmană, ba chiar am avut senzaţia că a abordat şi luptele dintre găştile de cartier.

nu sunt specialist în ale dansului, redau numai ce am simţit. şi am trăit un sentiment extraordinar, acum mai mult decât în 2000, văzând cum artiştii din lumea cu adevărat dezvoltată abordează cultura social-politică, mesajul şi procesul de decodificare a acestuia, dar mai ales subiectul care - iată - începe să ne doară şi pe noi. iar atunci când ai suferit tu însuţi o pierdere sau când războiul îţi intră în casă doar pentru că unul dintre membrii familiei este plecat în Irak sau Afganistan, parcă vezi totul cu alţi ochi.

You are the one for me
I am the man for you
You were made for me
you're my ecstasy
If I was given every opportunity
I'd kill for your love
Queen: I was born to love you

conflictele, indiferent de natura lor, au întotdeauna efect asupra celor ce se iubesc (lucru redat în spectacol prin scena Romeo şi Julieta). din păcate, dragostea nu poate trece peste tot şi toate. ba câteodată ne împinge ea însăşi la luptă. ceea ce contează, însă, este că atât timp cât facem dragoste lăsăm deoparte disputele. după aceea, evident, spectacolul continuă...

Niciun comentariu: