Tentativa mea de a citi Versetele Satanice şi Povestirile africane a eşuat lamentabil. N-am avut dispoziţia necesară poveştilor, fie ele fantastice sau africane. Cel puţin nu acum. Nu abandonez, amân.
M-am reîntors, totuşi, la Ian McEwan şi am dat gata, în ordine:
Ca s-o spun p-aia dreaptă, la Sâmbătă încă mai am câteva pagini, pe care le savurez ca pe o cafea turcească făcută din praful rezultat în urma măcinării celor mai bune boabe de aur negru.
Nu credeam că după Jeffrey Archer voi mai găsi un autor care să-mi stârnească interesul atât de mult. McEwan a reuşit să creeze acea dependenţă care te îndeamnă să-l cauţi printre rafturi, să-i urmăreşti noile apariţii şi să scormoneşti prin anticariate sau pe la prieteni după volumele epuizate.
Nu credeam că după Jeffrey Archer voi mai găsi un autor care să-mi stârnească interesul atât de mult. McEwan a reuşit să creeze acea dependenţă care te îndeamnă să-l cauţi printre rafturi, să-i urmăreşti noile apariţii şi să scormoneşti prin anticariate sau pe la prieteni după volumele epuizate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu