Duba de luni

Nu prea are chef de muncă, e luni şi e cam adormit. Îl vezi că e cu ochii cârpiţi de somn. Ori a băut prea mult aseară - o fi fost la vreo nuntă, ceva - ori n-a dormit deloc - l-au măcinat grijile nocturne.

Stă şi-aşteaptă. Până ajungi în dreptul lui. Atunci simţurile i se trezeşte*. Nu suportă să-i stai de-a stânga, nu rabdă să te vadă cum ieşi cu un milimetru în faţă. El e cel dintâi dintre primii!

Se schimbă culoarea şi-ţi vezi de drumul tău. El o zbugheşte - ţuşti!, trage brusc de roata din faţa-i (cunoscută şi sub denumirea de volan), te dublează cât să-ţi frângi oglinda retrovizoare dacă faci vreo mişcare şi aşteaptă iar. Oricum n-are unde să se ducă. Se uită de sus la tine printre genele cârpite de urdori, dar râde în sinea lui de se prăpădeşte.

Cine mai e ca EL, marele şofer de dubă?! Tinerel, frumuşel, dar prost ca noaptea din care tocmai a ieşit.

*) greşeală gramaticală intenţionată