Râdeţi, râdeţi, râdeţi

Aseară am urmărit emisiunea Sinteza Zilei la Antena 3. Am râs cum n-am mai râs, cred, de câţiva ani încoace.

Şi pentru c-am vrut să râd în continuare, am intrat pe YouTube. Când veţi avea o zi proastă, ceva timp şi acces la Internet, urmăriţi filmuleţele. O să uitaţi de toate, iar lacrimile vor curge-n valuri. De râs.



Şi partea care-a declanşat în mine cascada de hohote. Vorba lui Badea, cel mai tare e reporterul. Pentru că înţelege ce spune... doamna.



Şi dacă tot nu e de-ajuns, mai serviţi o porţie:



Evident, această ultimă linguriţă se recomandă a fi consumată imediat înainte de Jocurile Olimpice.

Zile de Nobel

În luna octombrie se anunţă căştigătorii premiilor Nobel 2008:

• pe 6, pentru medicină sau fiziologie
• pe 7, pentru fizică
• pe 8, pentru chimie
• pe 10, pentru pace
• pe 13, pentru economie.

Premiul pentru literatură va fi anunţat, ca de obicei, ceva mai târziu.

La pişcină, versiunea mea

Vlad Petreanu scria în urmă cu câteva zile despre experienţa lui de la pişcină. Cum ieri am ajuns şi noi la bălăceală, am trăit propria experienţă. Personajele seamănă neverosimil de mult (în atitudini) deşi joacă în episoade diferite.

Aşadar, o mână de oameni se chinuiau să se relaxeze după o săptămână de muncă. Erau înarmaţi cu răbdare, cu instrumentele necesare înotului şi nu voiau decât să-şi vadă de culoarul lor de efort. Vine el - un gen de paşă burtos, cu un şort portocaliu ce nu era destul de mare ca să-i acopere slana păroasă -, se trânteşte rupt de coborâtul celor cinci trepte pe-un şezlong, înşfacă telecomanda de la LCD-ul atârnat în perete şi-i testează nivelul maxim de sonorizare. Pare mulţumit de numărul de decibeli şi se tolăneşte fericit într-o rână. Antrenoarea, doctorand la ANEFS, îl roagă politicos să dea volumul mai mic. El - pace! E fericit, doar a venit la pişcină să se uite la televizor. Ea îl roagă din nou, el nu se înduplecă. Ea insistă, el se întoarce pe râna cealaltă. Îi face-un semn gen "las-o aşa" şi-şi vede liniştit de programul lui. TV!

Copila a mai terminat un bazin şi-şi continuă antrenamentul. Antrenoarea - după ea. Ajunge din nou în dreptul bivolului şi-i aminteşte de regulile casei, probabil şi de punctele de penalizare. El cedează şi, în lipsă de ocupaţie, se aruncă în bazin, după care începe să pedaleze ţărăneşte din mâini şi din picioare. Ori e el prea mult, ori efortul e zadarnic - parcă stă mai mult pe loc. Nu se mişcă decât apa prin-mprejur. Îşi dă seama într-un târziu că este total ineficient şi iese. Odată ajuns la mal, îşi admiră burdihanul în oglizile ce-l înconjoară. Este cel mai satisfăcut om din incintă, dacă nu de pe Planetă. Îşi mângâie abdomenul extra-lat cu toată mândria din dotare şi nu se poate abţine să-şi împărtăşească lui însuşi plăcerea: degetul mare de la mâna dreaptă i se ridică instinctiv în aer, iar gândul "Bine, mă, bine" sunt convinsă că-i traversează pe drumul cel mai scurt distanţa dintre cele două urechi.

Pleacă de tot. Probabil că seara, la clubul de fiţe, se făleşte c-a fost la pişcină să înoate. Siiigur că daaaa...

Fursecul 7 a ajuns la destinaţie

Răzvan făcuse o pizza minunată, aşa cum face de obicei. Ne era foame - abia ne întorsesem de la piscină şi stomacul era deja nerăbdător să se pună la cale - şi ne-am aşezat la masă. Eram relaxaţi, puţin obosiţi, papilele se desfătau şi ele, dar ne-am uitat la ceas: se făcuse 6. Şi cum ştiam că între 6 şi 7 ar fi trebuit să ajungă, toate s-au accelerat.

Am strâns repede masa şi ne-am pus pe aşteptat. Aşa cum i-am spus şi Fursecului Mecanic (căci despre el este vorba), nici pe Moş Crăciun nu l-am aşteptat aşa. De fiecare dată când auzeam uşa de la lift, se ascuţeau simţurile. Aşteptam câteva secunde. Nu era el... La următorul zgomot, gestul se repeta. Gata, am zis, nu mai urcă. Răzvan mi-a spus să iau cheile să mă duc jos, la cutia poştală. Am intrat pe mail şi-am citit mesajul: mai întârzie puţin. Mai aveam 20 de minute, nu era chiar aşa de grav, măcar trăiam cu sentimentul că urcă...

Iar instinctul meu n-a dat greş nici de data asta. A sunat la uşă şi când am deschis, l-am văzut: într-un tricou alb, cu ochelari, cu pacheţelul în mână şi cu un zâmbet puţin timid pe faţă: Bună, eu sunt Dan! Şi-a intrat în casă. Cum ştiu că lucrul ăsta nu se întâmplă mereu, mă simt minunat. N-a poposit mult, câteva minute. Doar cât să ne spună câte ceva despre fursecuri, că bombonica este M&Ms şi că e bine să ştim. Detaliu important, pentru că destinatarii de drept ai minunăţiilor verzi sunt socrii mei care suferă amândoi de diabet.

Noi n-am gustat nici din fursecul nostru, am decis să ne (sau le) păstrăm până mâine, să ne bucurăm mai mulţi de frumuseţea gestului, de ineditul întâmplării, de lucrurile frumoase pe care oamenii le fac pe timpul şi pe banii lor.

Mulţumesc, Fursecule! Ne-ai amintit de copilărie!

Păstraţi chitanţele de la pantofi?

Nu? Rău faceţi. Antena 3 ne spune că

"e lege. Încălţările au garanţie doi ani şi pot fi schimbate dacă apar defecte."

Evident, legea nu e lege pentru toţi, mai ales pentru bunii negociatori (alias vânzătorii) care n-au auzit, n-au văzut, n-au citit, n-au ascultat. Şi nici managerul nu le-a spus. Păi ce, e fraier?!

Şpilul e că trebuie să demonstraţi că defecţiunea nu s-a produs de la purtat, ci că purtatul a fost afectat de defecţiune.

"Potrivit noilor reglementări, dacă o pereche de pantofi se rupe în primele şase luni de la cumpărare, vânzătorul trebuie să o înlocuiască sau să ofere contravaloarea produsului. După jumătate de an, cumpărătorul trebuie să arate că defectele nu s-a produs din vina lui, ci din cauza unei erori de fabricaţie. "Răspunderea vânzătorului faţă de cumpărător este în termen de doi ani, chiar şi pentru un pantof", a declarat Doina Ioniţă, de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului."

Vara cristalelor

Începând de astăzi şi până duminică (3 august) inclusiv, este deschisă expoziţia cu vânzare "Vara cristalelor". Podoabe, cristale şi geme, toate la Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti. Vezi anunţul oficial aici.

Cum sunt mai mult decât dependentă, abia aştept să-mi sporesc colecţia de pietre. Ultima achiziţie a fost asta.

Update:

Deşi în comunicat se spune că preţul biletului va fi de 6 lei (întreg) şi 3 lei (preţ redus), eu am beneficiat de ultimul tarif. Nu ştiu motivul, dar nu mă supăr :-).


Am avut noroc astăzi, n-a fost înghesuială, iar marfă a fost din plin. Cu alte cuvinte, am avut de unde alege. Totuşi, din experienţele anterioare, la Muzeul Geologiei au fost şi expoziţii cu vânzare mai bune. De data asta, aproape jumătate dintre expozanţi erau din Republica Moldova care nu prea vorbeau limba română (sau moldoveneasca mea e foarte proastă), ba se mai aruncau şi la preţ. 200 sau 300 de lei un colier mi se pare exagerat de mult.

Ceea ce se vede în imagine a fost cumpărat cu 130 de lei. Totul! Plus biletul. Amănunt important: se poate negocia. And I just love doing that!