Ziua (ne)bună se cunoaşte de dimineaţă

M-am smuls cu greu de lângă căldura soţului meu. Aş mai fi stat aşa, ţinându-l în braţe, cel puţin vreo două luni, ascultându-i respiraţia atât de dragă mie. M-am ridicat cu un suspin şi cu speranţa că diseară o să revenim la aceleaşi obiceiuri călduroase.

Ritualul de dimineaţă a mers bine, iar lipsa unei bluze călcate (niciuna dintre cele pregătite deja nu era bună) m-a trezit definitiv. Cu paporniţa pe umăr, cu mănuşile-n mâini (a fost cam răcorică) am purces spre primul tramvai care mă duce la cel de-al doilea tramvai care mă zboară la maşina care mă lasă aproape de serviciu.

Am coborât din maşinăria rece şi neprimitoare, plină de praf şi de locuitori ai dormitorului Militari şi-am auzit un zgomot înfundat. Întorc capul şi-l văd pe un nene lat, pe burtă, în spatele tramvaiului. Mişca, deci nu mi-am făcut griji. L-au luat doi cetăţeni de subsuoară şi am constatat că nici măcar beat nu era. Ceasul rău...

Două traversări şi o nouă staţie de tramvai. Nu trec 30 de secunde şi iară buf! Tot pe linia de tramvai, dar de data asta o doamnă în vârstă. "Măi, e abia luni şi mai e şi dimineaţă", îmi spune un gând rebel.

Tot restul zilei a fost plin de muncă, aşa că am luat practic forma scaunului. Am plecat bucuroasă că fac un pic de mişcare până la maşină-tramvai-tramvai. Doar că un tovarăş din primul tramvai e puţin supărat - şi-o fi pierdut jobul din cauza crizei sau are pur şi simplu o lipsă cronică de bun simţ?! - şi nu vrea să lase lumea să coboare. "De ce?", îl întreb. "V-am explicat!" "Mie? Când?" "Înainte să vă urcaţi pe ea." Ea este interlocutoarea lui şi e la câţiva centimetri de mine, distanţa fiind dictată de aglomeraţie. "V-am văzut eu." Îmi este tot mai clar că personul are atât probleme cu acuitatea vizuală, cât şi cu lumea, în general.

Nu-mi bat capul, n-are rost, mă frec de oamenii care urcă pentru că noi n-am putut coborî din cauza bolovanului şi mă îndrept spre al doilea tramvai. Prima staţie e urmată de o trecere de pietoni, la care toată lumea opreşte pentru ca pedeştrii să traverseze în siguranţă. O frănâ bruscă şi un pocnet zdravăn răsună în cartier, iar o jumătate de tramvai e pe geam. Unei Dacii care a fugit de programul rabla i-a stat în cale o altă maşină, nouă. Iar cum frânele de la Dacia sunt doar enumerate în cartea tehnică...

Am renunţat să mă grăbesc spre casă. Important e să ajung. Mai ştii?! Doar am şi eu de traversat o linie de tramvai...