bilanţ_csr_2008

Anul trecut, pe vremea când anul nou abia înmugurea, eram invitată de Marius Balaci să-mi spun părerea despre CSR-ul din anul anterior. Mă bucur că demersul celor care analizează piaţa şi proiectele de responsabilitate socială nu este punctual, deci răspund cu drag unei noi invitaţii de acest gen, de data aceasta venită pe o nouă cale.

1. Care sunt primele 3 companii din România pe care le apreciezi cel mai mult pentru implicarea în societate şi de ce?

Prima companie care mi-a venit în minte când am văzut întrebarea a fost Vodafone. M-am răzgândit repede din cauza unui "incident" la care am asistat anul trecut. Întâmplător (sau nu), lucrez în zona Primăverii, adică exact pe lângă sediul Vodafone. Inelul adiacent pieţei Charles de Gaulles este înţesat de maşini de firmă, multe dintre ele fiind Vodafone-branduite. Una dintre aceste maşini nu numai că era pe trotuar, dar se mişca cu nonşalanţă pe spaţiul verde (singurul petic de iarbă neafectat de construcţii) de lângă fosta Casă Arlus. Am rămas şocată şi nu mi-am putut reţine pornirea de a o întreba pe şoferiţă dacă ceea ce face ea este o dovadă de "responsabilitate". Un incident izolat, aceasta nu este politica firmei, mi s-ar putea replica. Fiind însă vorba de principii, cred că acestea ar trebui să fie ÎN PRIMUL RÂND respectate de către angajaţii / reprezentanţii unei firmei care investeşte în "responsabilitatea socială" sume care ar putea asigura traiul anual al sute de mii de persoane din cele mai sărace state ale lumii.

Revenind, totuşi, la întrebare şi la anul 2008, cel mai mult mi-au plăcut iniţiativele Recolamp (reciclarea în instituţiile de cultură şi ziua verde), Petrom (Olimpicii Petrom şi dezastre) şi, cu excepţia de mai sus, Vodafone (salvarea de vieţi omeneşti).

2. În ce măsură marile companii din România au răspuns în 2008 aşteptărilor tale în privinţa implicării în societate? (te poţi referi atât la ce au făcut bine, cât şi la ce au făcut greşit, sau ar fi trebuit să facă).

Nu în foarte mare măsură, din păcate. Au fost domenii suprapopulate - mediul de exemplu, inclusiv dezastrele (inundaţiile), pe alocuri sănătatea şi educaţia -, în timp ce altele au fost pur şi simplu abandonate - de exemplu, violenţa domestică, drepturile omului (aproape neacoperit!!!).

3. Ce aşteptări ai de la companiile din România, în privinţa responsabilităţii sociale, în 2009? (te poţi referi la cauzele pe care ar trebui să le susţină, la modul în care ar trebui să o facă sau la modul în care ar trebui să comunice despre asta)?

Sper să văd proiecte pe termen mediu şi lung (3-10 ani), adică strategii coerente. Sper să văd proiecte care să vizeze mai mult binele comun(ităţii) şi mai puţin dorinţa de imagine construită pe o aparentă implicare socială. Sper să văd o responsabilitate reală (a se vedea răspunsul la prima întrebare) a celor care poartă pe legitimaţia de serviciu sigla unei companii care se vrea şi se consideră aproape de nevoile oamenilor. Fiind un an deloc uşor din punct de vedere economic şi financiar, sper să văd proiecte / strategii comune, în care să contribuie - de ce nu - firme din aceeaşi industrie, altfel concurente. Ce-aţi spune, de exemplu, de un hotline prin intermediul căruia să se acorde asistenţă psihologică persoanelor care nu-şi permit să plătească un astfel de serviciu (că tot ne plângem că 20% din populaţia României suferă de depresie...)? Un proiect în care să fie implicate Vodafone, Orange, Cosmote, Zapp, Romtelecom, RDS etc.

4. Cum crezi ca le-ai putea stimula, tu personal, pe companii, şi în special pe cele de la care cumperi, să fie mai responsabile în 2009? (în contextul crizei economice, ne interesează dacă tu personal eşti dispus să recompensezi sau să sancţionezi companiile care se implică, respectiv nu se implică în rezolvarea problemelor sociale pe care le va avea de înfruntat România în 2009).

Nu cred că dacă aş întreprinde ceva de una singură aş rezolva mare lucru. Din fericire, mediul online a început să fie deosebit de activ, ba chiar coboară în lumea reală cu iniţiative pline de creativitate şi de reactivitate. Într-o ţară în care normalitatea îşi caută încă definiţia, demersul unui singur om este considerat straniu şi deplasat, deci efortul - indiferent de ce tip ar fi acela - trebuie să fie unul colectiv.