Medicina privată, episodul III

Una dintre marile probleme ale celor internaţi în spital este mâncarea. Aţi văzut doar oameni încărcaţi bătând pe la porţile spitalului de stat, dând un sfanţ sau un purcoi de bani la o infirmieră sau - mai modern - la un bodyguard ca să ducă sacul cu merinde la pacienta X sau pacientul Y.

La spitalul privat nu-i aşa. Ca rudă, nu te duci cu pacheţelul în raniţă pentru că te aştepţi ca pacientul să primească ceva pentru stomacul care nu ştie - şi nici nu vrea să înţeleagă - că n-ai voie să mănânci sau să bei înainte de operaţie. Teoretic, cazarea (tot ce depăşeşte trei ore petrecute în spital se taxează ca şi cazare) include şi masa. Masa adică mâncarea, nu mobila din rezervă, că respectiva este bine merci la locul ei.

Wrong! Cât a stat în aşteptarea operaţiei, Răzvan le-a spus asistentelor că îi e foame. Le-a şi întrebat la cât timp după operaţie poate să mănânce. "Depinde ce zice medicul", a fost răspunsul. Corect, de altfel. Numai că ora iniţială de "îmbarcare" a fost depăşită cu 120 de minute, iar stomacul - serios, acum, Răzvan are un stomac cu personalitate - îşi cerea porţia pe ziua respectivă. Zgomotele şi crampele n-au avut alt rezultat decât un pansament gastric intravenos. Insuficient pentru a prosti stomacul.

Pacientul s-a trezit imediat din anestezie, a fost adus în salon şi - evident - a întrebat când poate mânca. "Acum", a fost replica mult aşteptată. "Şi? Ce pot mânca?" "Păi un iaurt... vreţi altceva?" "N-am mâncat nimic de dimineaţă, ce altceva aveţi?" Conform cercetărilor, meniul zilei includea paste cu carne şi vită cu cartofi natur. "Ce doriţi?" "Paste cu carne şi vită cu cartofi natur", a cerut Răzvan. Şi a aşteptat. Şi a aşteptat. Şi a aşteptat. Guvernele ţărilor în care milioane de persoane trăiesc din mai puţin de un dolar pe zi ştiu exact cum se termină aşteptarea asta: tensiuni, conflicte, uneori război.

În cazul de faţă, consiliul de familie a ales... şaormăria de vis-a-vis de spital. Două pulpe la rotisor au calmat sucul gastric şi următoarea serie de reproşuri. Legile lui Murphy funcţionează oricând şi oriunde, aşa că imediat ce a terminat de mâncat, Răzvan a primit şi porţia de la spital: cartofii natur erau amestecaţi cu pastele, vita era pui, iar carnea din paste devenise ciuperci. Noroc cu salata de sfeclă. N-am înţeles dacă sucul Bravo a fost ales pe baza indicaţiilor nutriţionistului, dar ce mai contează... stomacul tace şi e fericit. La fel şi pacientul.