Medicina privată, episodul II

Încheiasem primul episod cu o estimare de preţ. "Aproximativ 1,000 lei." Când a întrebat Răzvan dacă "aproximativ" e mai aproape de 190 sau de 1900, am crezut că exagerează. Dar, ca de obicei, el a ghicit preţul corect: 1,950 lei una operaţie scos gâlmă de la gât.

Problema nu sunt banii, ci modul în care eşti tratat. Sau aşteptările pe care le ai. Că doar de asta te duci la spital privat, să fii tratat altfel. Mda, în parte e mai bine. Dar cum oamenii sunt aceiaşi - că doar migraţia se manifestă din plin şi în lumea medicală - ce rost mai are să speri la ceva în plus?!

Episodul de faţă este dedicat exclusiv asistentelor. De fapt, în spitalul privat ele conduc. Ele fac regulile. Şi am găsit şi explicaţia: dacă la "stat" le mai pică - scuzaţi, acolo curge de-a binelea -, la privat nu mai dai un leu pentru schimbarea pansamentului, pentru o injecţie, pentru schimbarea pungii cu gheaţă etc. Ghinion: păi doar noi să avem aşteptări setate necorespunzător?

Dacă medicul îi cere ceva asistentei, trebuie s-o facă în cel mai politicos mod cu putinţă, altfel pacientul este privit cu nişte ochi acri şi cu o greaţă în mişcări de nu înţelege ce i se întâmplă. Cel care iese şifonat este medicul, mai precis "imaginea", reputaţia lui. De-asta se şi apucă singur să rezolve din treburile care i-ar reveni asistentei.

Dacă apeşi pe buton, trebuie să ai răbdare până când apare "the nurse". Mai bine pleacă aparţinătorul să ceară ce-i trebuie pacientului. Ajuns la recepţie, aparţinătorul aşteaptă ca asistenta să vadă ce-a făcut copilul la grădiniţă. Discuţia se prelungeşte, deci aşteptarea continuă. Într-un târziu, asistenta îşi întoarce sprânceana ridicată spre faţa plină de pacienţă. Se ridică şi cea de-a doua sprânceană. Nu ştii dacă traducerea ar fi "doriţi ceva?" sau "ce dracu' mai vrea şi asta de la mine?". Îi spui ce ai pe suflet, ea aruncă un "stai, dragă, puţin" la telefon şi dispare în spatele unei uşi. Vine cu o pungă de gel în mână. Pun mâna pe ea (pe pungă) şi constat că are temperatura corpului meu. Ori sunt eu prea rece, ori e punga prea caldă. Orice-ar fi, am nevoie de gheaţă. Nu mă las. Sprâncenele ei se miră din nou: "tot mai eşti aici?". Faţa mea îi spune "da", iar gura îi explică ce-ar fi trebuit să constate şi singură. Câştig punga de gheaţă şi plec victorioasă. Este doar un exemplu. Minor.

Iar toate acestea în condiţiile în care nivelul profesional al cadrelor medii medicale nu este... peste medie. Cele patru vene sparte ale lui Răzvan vorbesc de la sine. Şapte înţepături, din care cinci ratate. Patru de către asistente, o ratare aparţinându-i anestezistei. Frica lui Răzvan (ha! asta-i tare!) e de vină. Cică i se ascund venele. Pliciurile peste piele, bobârnacele peste venă, "croşetatul" prin vasele de sânge (cum le-a numit omul ciuruit) nu dau niciun rezultat. Dar lasă urme.

Răzvan e plin de vânătăi. Culmea, toate au fost produse de femei. Pe bani. Estimaţi greşit, e adevărat. În sus, nu în jos.