Răceala, versiunea scurtă

Cum aş lua-o, cum aş întoarce-o, răceala mă ţine cel puţin şapte zile. Fie că iau antibiotic, fie că mă îndop cu tot felul de siropuri şi pastiluţe (numai la recomandarea doamnei doctor), care mai de care mai colorate, mai dulci şi mai creatoare de dependenţă, tot nu scap de dureri în gât şi de tuse. Tusea, mai ales, mă omoară.

Aşa că, de data asta, am ales ignoranţa. Vineri mi-a dat primul semn. Eram la serviciu şi căutam vinovaţii: de la tine am luat-o, tu mi-ai dat-o... Seara am tot supt la Tantum Verde şi, slavă Celui de sus, sâmbătă de dimineaţa nu mă mai durea gâtul. Dar îmi era teribil de frig.

Mi-am pus treningul pe mine, am deschis toate geamurile, am luat un Eferalgan, o pastilă cu extract de usturoi (de când cu nenorocita aia de toxiinfecţie alimentară, nici usturoi nu mai pot mânca), mult ceai şi două portocale. Seara: o aspirină şi iar portocală.

Duminică a venit tusea. A stat ea, a aşteptat, apoi m-a luat la fel de brusc ca altădată. Seara, la spectacol, am behăit în continuu. Noroc că tenorul şi sopranele mă acopereau (spectacolul a fost Orfeu şi Euridice, la Bulandra, în montarea lui Ducu Darie). La întoarcerea spre casă, m-am oprit la farmacie şi-am luat un Paxeladine sirop. Am tras un gât pe loc şi încă vreo trei ieri, toată ziua. Acasă am adăugat aspirina şi extractul de usturoi. Ca în fiecare seara.

Astăzi mă simt deja bine. Foarte bine, chiar. Este prima dată când scap de o răceală în cinci zile. Nou record personal.