Vodafone, unde eşti?

Că tot vorbeam mai jos, oare n-ar fi un semn de "responsabilitate" din partea Vodafone să-şi ceară public scuze milioanelor de utilizatori şi să facă o reducere pentru orele de nefuncţionare de astăzi?! Eu sunt dispusă să-mi donez partea.

Pe site-ul lor n-a apărut nimic legat de întrerupere, iar liniile telefonice au fost pur şi simplu blocate... De proverbe şi zicători, cred.

bilanţ_csr_2008

Anul trecut, pe vremea când anul nou abia înmugurea, eram invitată de Marius Balaci să-mi spun părerea despre CSR-ul din anul anterior. Mă bucur că demersul celor care analizează piaţa şi proiectele de responsabilitate socială nu este punctual, deci răspund cu drag unei noi invitaţii de acest gen, de data aceasta venită pe o nouă cale.

1. Care sunt primele 3 companii din România pe care le apreciezi cel mai mult pentru implicarea în societate şi de ce?

Prima companie care mi-a venit în minte când am văzut întrebarea a fost Vodafone. M-am răzgândit repede din cauza unui "incident" la care am asistat anul trecut. Întâmplător (sau nu), lucrez în zona Primăverii, adică exact pe lângă sediul Vodafone. Inelul adiacent pieţei Charles de Gaulles este înţesat de maşini de firmă, multe dintre ele fiind Vodafone-branduite. Una dintre aceste maşini nu numai că era pe trotuar, dar se mişca cu nonşalanţă pe spaţiul verde (singurul petic de iarbă neafectat de construcţii) de lângă fosta Casă Arlus. Am rămas şocată şi nu mi-am putut reţine pornirea de a o întreba pe şoferiţă dacă ceea ce face ea este o dovadă de "responsabilitate". Un incident izolat, aceasta nu este politica firmei, mi s-ar putea replica. Fiind însă vorba de principii, cred că acestea ar trebui să fie ÎN PRIMUL RÂND respectate de către angajaţii / reprezentanţii unei firmei care investeşte în "responsabilitatea socială" sume care ar putea asigura traiul anual al sute de mii de persoane din cele mai sărace state ale lumii.

Revenind, totuşi, la întrebare şi la anul 2008, cel mai mult mi-au plăcut iniţiativele Recolamp (reciclarea în instituţiile de cultură şi ziua verde), Petrom (Olimpicii Petrom şi dezastre) şi, cu excepţia de mai sus, Vodafone (salvarea de vieţi omeneşti).

2. În ce măsură marile companii din România au răspuns în 2008 aşteptărilor tale în privinţa implicării în societate? (te poţi referi atât la ce au făcut bine, cât şi la ce au făcut greşit, sau ar fi trebuit să facă).

Nu în foarte mare măsură, din păcate. Au fost domenii suprapopulate - mediul de exemplu, inclusiv dezastrele (inundaţiile), pe alocuri sănătatea şi educaţia -, în timp ce altele au fost pur şi simplu abandonate - de exemplu, violenţa domestică, drepturile omului (aproape neacoperit!!!).

3. Ce aşteptări ai de la companiile din România, în privinţa responsabilităţii sociale, în 2009? (te poţi referi la cauzele pe care ar trebui să le susţină, la modul în care ar trebui să o facă sau la modul în care ar trebui să comunice despre asta)?

Sper să văd proiecte pe termen mediu şi lung (3-10 ani), adică strategii coerente. Sper să văd proiecte care să vizeze mai mult binele comun(ităţii) şi mai puţin dorinţa de imagine construită pe o aparentă implicare socială. Sper să văd o responsabilitate reală (a se vedea răspunsul la prima întrebare) a celor care poartă pe legitimaţia de serviciu sigla unei companii care se vrea şi se consideră aproape de nevoile oamenilor. Fiind un an deloc uşor din punct de vedere economic şi financiar, sper să văd proiecte / strategii comune, în care să contribuie - de ce nu - firme din aceeaşi industrie, altfel concurente. Ce-aţi spune, de exemplu, de un hotline prin intermediul căruia să se acorde asistenţă psihologică persoanelor care nu-şi permit să plătească un astfel de serviciu (că tot ne plângem că 20% din populaţia României suferă de depresie...)? Un proiect în care să fie implicate Vodafone, Orange, Cosmote, Zapp, Romtelecom, RDS etc.

4. Cum crezi ca le-ai putea stimula, tu personal, pe companii, şi în special pe cele de la care cumperi, să fie mai responsabile în 2009? (în contextul crizei economice, ne interesează dacă tu personal eşti dispus să recompensezi sau să sancţionezi companiile care se implică, respectiv nu se implică în rezolvarea problemelor sociale pe care le va avea de înfruntat România în 2009).

Nu cred că dacă aş întreprinde ceva de una singură aş rezolva mare lucru. Din fericire, mediul online a început să fie deosebit de activ, ba chiar coboară în lumea reală cu iniţiative pline de creativitate şi de reactivitate. Într-o ţară în care normalitatea îşi caută încă definiţia, demersul unui singur om este considerat straniu şi deplasat, deci efortul - indiferent de ce tip ar fi acela - trebuie să fie unul colectiv.

Cartea din urechi

Nu mai stau cu burta pe carte. Nu mai am timp, iar când ajung să pun mâna pe una (în afară de Frica, pe care am umplut-o de post-it-uri) mă ia somnul instantaneu. Aşa că am trecut la audiobook-uri. Îmi petrec zilnic aproape o oră şi jumătate prin mijloacele de transport în comun, timp pe care am decis să-l utilizez în folosul meu.

Am ascultat deja Contrabasul de trei ori, Remember - nici nu mai ştiu de câte ori, dar textul este de o frumuseţe rară -, iar Vorbele memorabile ale lui Petre Ţuţea aşteaptă încă silenţioase în fişier, gata să fie puse pe play.

Dar... am aflat că - nu, nu am început să aud păsărele vorbindu-mi, ci am căutat mai atent pe site-ul celor de la Humanitas - dacă aveţi comenzi mai mari de 10 audiobook-uri şi sunteţi din Bucureşti, îi puteţi scrie lui Tudor la tudor.baciu@humanitas.ro. Iar Tudor, mai ceva ca Moş Crăciun, vă oferă un discount de 25%.

Eu i-am scris lui Tudor, Tudor mi-a răspuns în aceeaşi zi, iar mâine îl aştept să-mi aducă cărţile cuvântătoare:

- Ryunosuke Akutagava, Rashomon
- Herman Melville, Bartleby
- Cehov, Adevărul gol şi alte povestiri
- William Golding, Împăratul muştelor
- Margherite Yourcenar, Povestiri orientale
- Caragiale, O făclie de Paşte
- Eric Emmanuel Schmidt, Domnul Ibrahim şi florile din Coran şi Milarepa
- Toparceanu, El major şi ea minoră
- Coelho, Alchimistul.

Tuudooor, haide odată!

Ziua (ne)bună se cunoaşte de dimineaţă

M-am smuls cu greu de lângă căldura soţului meu. Aş mai fi stat aşa, ţinându-l în braţe, cel puţin vreo două luni, ascultându-i respiraţia atât de dragă mie. M-am ridicat cu un suspin şi cu speranţa că diseară o să revenim la aceleaşi obiceiuri călduroase.

Ritualul de dimineaţă a mers bine, iar lipsa unei bluze călcate (niciuna dintre cele pregătite deja nu era bună) m-a trezit definitiv. Cu paporniţa pe umăr, cu mănuşile-n mâini (a fost cam răcorică) am purces spre primul tramvai care mă duce la cel de-al doilea tramvai care mă zboară la maşina care mă lasă aproape de serviciu.

Am coborât din maşinăria rece şi neprimitoare, plină de praf şi de locuitori ai dormitorului Militari şi-am auzit un zgomot înfundat. Întorc capul şi-l văd pe un nene lat, pe burtă, în spatele tramvaiului. Mişca, deci nu mi-am făcut griji. L-au luat doi cetăţeni de subsuoară şi am constatat că nici măcar beat nu era. Ceasul rău...

Două traversări şi o nouă staţie de tramvai. Nu trec 30 de secunde şi iară buf! Tot pe linia de tramvai, dar de data asta o doamnă în vârstă. "Măi, e abia luni şi mai e şi dimineaţă", îmi spune un gând rebel.

Tot restul zilei a fost plin de muncă, aşa că am luat practic forma scaunului. Am plecat bucuroasă că fac un pic de mişcare până la maşină-tramvai-tramvai. Doar că un tovarăş din primul tramvai e puţin supărat - şi-o fi pierdut jobul din cauza crizei sau are pur şi simplu o lipsă cronică de bun simţ?! - şi nu vrea să lase lumea să coboare. "De ce?", îl întreb. "V-am explicat!" "Mie? Când?" "Înainte să vă urcaţi pe ea." Ea este interlocutoarea lui şi e la câţiva centimetri de mine, distanţa fiind dictată de aglomeraţie. "V-am văzut eu." Îmi este tot mai clar că personul are atât probleme cu acuitatea vizuală, cât şi cu lumea, în general.

Nu-mi bat capul, n-are rost, mă frec de oamenii care urcă pentru că noi n-am putut coborî din cauza bolovanului şi mă îndrept spre al doilea tramvai. Prima staţie e urmată de o trecere de pietoni, la care toată lumea opreşte pentru ca pedeştrii să traverseze în siguranţă. O frănâ bruscă şi un pocnet zdravăn răsună în cartier, iar o jumătate de tramvai e pe geam. Unei Dacii care a fugit de programul rabla i-a stat în cale o altă maşină, nouă. Iar cum frânele de la Dacia sunt doar enumerate în cartea tehnică...

Am renunţat să mă grăbesc spre casă. Important e să ajung. Mai ştii?! Doar am şi eu de traversat o linie de tramvai...

Traducători specializaţi în bălării

Spuneam aici că am început să citesc Frica lui Michael Crichton. Parcurg paginile cu teamă, de fiecare gândindu-mă cu groază ce sintagme tembele mai inventează Iulia Gorzo, traducătoarea de toată jena care s-a "îngrijit" de versiunea în limba română.

În primul rând, persoana în cauză are o adevărată problemă cu "fenomenele climatice abrupte" - aş da numere de pagini, dar aş umple postul de faţă doar cu cifre. Oare "schimbări bruşte de climă" n-ar transmite mai bine ce vrea să spună autorul? Şi ce se întâmplă de fapt... Mai ales că termenul "abrupt", conform dragului nostru Dex, se referă la povârnişuri, prăpăstii, terenuri în general.

Apoi, ca să nu credeţi că am ceva cu persoana Gorzo. Iată:

# pagina 135, paragraful 3 - "douăsprezece oameni". Nu zău?!
# pagina 136, paragraful 4 - "mai minunat". Mai tare ca superlativul...
# pagina 137, paragraful 2 - "Patruzeci de mii de specii dispar în fiecare an. Asta înseamnă 50 de specii într-o singură zi." Nu ştiu cum se face, dar eu dacă folosesc calculatorul şi împart 40 000 la 365 (parcă atâtea zile erau într-un an, nu?) îmi dă 109 virgulă ceva;
# pagina 137, paragraful 3 - "evenimentele climatice abrupte". Again!
# pagina 138, paragraful 4 - "eroziunea biorezervoarelor" (cuvântul biorezervor nu există în limba română);
# pagina 138, paragraful 6 - "bate darabana cu degetele în masă" (darabană înseamnă exact a bate cu degetele în ceva).

Dacă vă spun că mi-e frică să citesc mai departe... Revin cu un update, dar tare cred că-ntr-un final o să scriu la Polirom să cer banii pe carte.

Odorizant linia 41

După o plimbare din Primăverii până la Caşin - face miracole după o zi de muncă, parol! - ne grăbim să prindem tramvaiul 41. Îl vedem cam liber şi ne grăbim spre cele două locuri din spate, pe partea stângă. Mai era unul pe dreapta, dar fiind două aveam nevoie de un scaun în plus.

Şi deodată ne trăzneşte: privim doar puţin lateral şi vedem sconcsul. OK, am înţeles ce-i cu atâta spaţiu liber. Fuga în faţă, dar fuga! Ajungem la burduf, mirosul după noi; trecem de burduf - duhoarea ne urmăreşte. Se mai ridică două persoane şi ocupăm locurile, convinse că am scăpat. Aş!

Tramvaiul opreşte pe staţia 1 mai, se deschid uşile şi vine aer proaspăt... împuţit. Ea scoate din geantă mini-parfumul şi pulverizează puţin în aer. "Mulţumim", spune o doamnă la fel de îngropată în fularul frumos mirositor ca noi. Deşi este cald afară, toată lumea-şi ţine nasul ascuns în fulare de zici că-i gerul bobotezei. Doamne, rea putoare.