Managementul cerşetoriei la metrou

Nu m-am mai dat de multă vreme cu "trenul galben fără cai". De data asta n-am avut de ales, metroul fiind cea mai eficientă soluţie de a ajunge din punctul A în punctul B în cel mai scurt timp cu putinţă.

La dus, parcursul a fost unul normal, fără incidente şi chiar fără ruperea de haine pe care am înţeles că o primesc bonus cei ce merg cu birja underground pe la ore matinale sau mai pe-nserat. La drumul de întoarcere, însă, fiind ceva mai lejer, am putut observa cât de organizată este cerşetoria în metrou.

La Piaţa Muncii, am fost abordată de doi puştani, un băieţel (cam de 10 ani) şi o fetiţă (vreo 7). Au venit la mine să mă-ntrebe de sănătate şi de excedentul din buzunare. N-am avut ce face şi m-am băgat în vorbă: "Dar voi nu ştiţi că cerşetoria e ilegală?" Privirile au devenit pătrate, iar înjurăturile din gândurile lor exponenţiale. M-au abandonat cu întrebările mele cu tot şi-au luat altă lume la puricat. S-au urcat în primul metrou şi şi-au continuat refrenul.

O staţie mai încolo, la Iancului, s-au dat jos puştii şi s-a urcat o bătrânică cu-n toiag. A luat vagonul de la cap la altul, n-a obţinut rezultate extraordinare, deşi a avut o şansă-n plus, staţia Obor fiind închisă. S-a efectuat schimbul şi bărbatul la 35-40 de ani, fără un picior, i-a bătut detaşat pe toţi. Veneau banii şi din stânga şi din dreapta. Nu mulţi, dar suficienţi. La Ştefan cel Mare s-a dat jos şi-a urcat un băiat, părăsit de părinţi... ştiţi povestea. Au urmat apoi bătrânelul aruncat din casă, femeia cu copilul în braţe şi tot aşa.

Mă uitam ca la teatru cum fac rocada, cum îşi respectă teritoriile, cum se intersectează pe peron, dar fără a-şi încălca "proprietatea". De unde concluzia că sunt organizaţi. Ba chiar au cunoştinţe de management.

Rămân în continuare cu o nedumerire: ăia plătiţi să păzească metroul sunt cu toţii orbi, surzi şi muţi? Nu ştiu şi nu cunosc sau, dimpotrivă, sunt cei ce-i păstoresc?!

Gata, m-am întors!

Gata, am terminat cu Summit-ul şi m-am apucat de treabă. De lucrurile obişnuite, vreau să spun, pentru că săptămâna trecută am bătut recordul la numărul de kilometri efectuaţi într-o singură zi pe jos. Şi toată distanţa a fost parcursă DOAR prin Palatul Parlamentului.

Din obişnuinţă, şi nu numai, am revenit la răsfoit de presă, românească şi străină, şi de bloguri, descoperind astfel ştirile referitoare la interceptările convorbirilor telefonice. Hotnews a publicat ieri un articol pe tema asta, concluzia fiind că operatorii şi-au cam mutat serverele la SRI.

Pură coincidenţă - sau nu - Washington Post are astăzi un articol prin care explică cititorilor cum sunt interceptate convorbirile şi emailurile. Acolo, la ei, din centrul de comandă al FBI (technology office îi spun ei) de la Quantico.

schiţa este preluată de pe site-ul Washington Post

Diferenţa dintre utilizarea legitimă a tehnologiei şi abuz este explicată de un inginer de sistem: "the only thing that stands between legitimate use and abuse is the complete honesty of the persons and agencies using it and the ability to have independent oversight over the system's use." All right!!

piua

pauză de Summit. revin după 7 aprilie. 2008, of course.

Vlad Ţepeş şi sultanul

wikipedia spune despre "Conflictul [lui Vlad Ţepeş] cu Imperiul Otoman" următoarele:

"Sultanul a ordonat lansarea unui masiv atac asupra Valahiei, cu scopul de a o transforma într-o provincie turcească. A intrat în Ţara Românească cu o armată de trei ori mai mare decât cea a lui Vlad Ţepeş. Găsindu-se fără aliaţi, Vlad al III-lea a fost nevoit să se retragă la Târgovişte, să-şi ardă propriul sat şi să otrăvească fântânile din drum, pentru ca armata turcească să nu găsească nimic de băut sau de mâncat în drum. În iarna anului 1462, Vlad a reuşit să obţină multe victorii. În timpul unei invazii, când sultanul, epuizat, a ajuns aproape de capitală, s-a confruntat cu o vedere înspăimântătoare: mii de ţepe susţineau craniile a peste 20.000 de captivi turci, o scenă terifiantă care a fost poreclită mai târziu "Pădurea Ţepelor". Această tactică de teroare aranjată deliberat de Vlad al III-lea a avut efectul scontat. Imaginea a avut un efect puternic asupra celor mai de încredere ofiţeri ai lui Mahomed, iar sultanul, obosit şi înfometat, a recunoscut înfrângerea şi s-a întors la Istanbul."


Asta, dragii mei, a fost demult, în istorie. Pentru că astăzi, parese, sultanul s-a întors la Bucureşti, ba i-a mai luat şi faţa lui Vlad Ţepeş. Şi nu oriunde, ci chiar în Curtea Domnească. Acum, cugetaţi şi dumneavoastră...

e-leapşa

Jo are chef de lepşe (sper că ăsta e pluralul corect), altfel spun "de joacă". Nu ştiu dacă leapşa e pe furate sau pe ouate, că parcă asta era titulatura oficială în copilărie, dar dacă tot îmi dă de lucru în perioada asta de maximă încărcare profesională, măcar să mă achit onorabil. So:

1. Cât timp acorzi Internetului? Păi am ţevi peste tot, şi acasă, şi la birou, iar robinetele sunt deschise continuu. Se pune şi asta sau doar cât îmi lăbărţez eu ochii pe net? Că atunci aş răspunde cam 10 ore zilnic. W/e included.

2. Cel mai interesant blog pe care-l citeşti. Hehe, "interesantă" întrebare. Nu ştiu cât este de interesant, dar îl citesc zilnic şi de fiecare dată cu mare plăcere: Vlad Petreanu.

3. Trimite leapşa către 5 bloggeri. OK, Corina, Marius, Oana, Dragoş si Bianca.

eroarea umană din comerţ

a, nu, nu e vorba despre preţurile afişate la raft de hiper sau super-market-uri şi cele pe care ajungi să le plăteşti la casă, deşi am trecut şi prin astfel de experienţe. ba chiar am depus plângere la OPC-ul de ieri / ANPC-ul de astăzi. doar că la acea vreme domnii şi doamnele de la protecţia consumatorului aveau altă treabă şi acordau prioritate marilor retaileri. reacţiile Protecţiei erau copy/paste din răspunsurile transmise de departamentul Legal al corporaţiilor reclamate.

acum e vorba de vânzătoarea de la Ina Center. ştiţi, domnişoara Alina, cea care prestează la magazinul din Cora Militari. activitatea donşoarei, mare consumatoare de scoarţă cerebrală de altfel, constă în sprijinirea de tejghea, cu mâinile strânse pe lângă bust (poziţia închisă, cum e ea cunoscută în comunicare), cu ochii abia mijiţi şi cu acel zâmbet de dezgust în colţul gurii. "nu cumpăraţi dvs din magazinul ăsta, sunt alţii care cumpără." cu alte cuvinte, n-avem faţă.

şi are dreptate monşera, că doar ne-am dus acolo nepregătiţi. nu aveam la noi decât bani. în rest, îmbrăcaţi în jeanşi, cu un tricou şi o geacă subţirică pe deasupra. curaţi, mirosind frumos, dar fără sclipici. nu aveam paiete, nu aveam genţi suficient de mari ca să adăpostească toate cumpărăturile din cărucior, nu tu tocuri cui, nu tu zgărzi lungi şi groase. nimic! deh, ca omul obişnuit, duminica la prânz, la shopping-ul pentru săptămâna ce va urma.

apăi, dragă domnişoară Alina, cu regret te informez că, dacă eşti mătăluţă plătită cumva la vânzare, te-ai cam ars pe bot. că şi dacă-ţi intră omul cu dorinţa de a cumpăra, tot reuşeşti să-l trimiţi mata în altă ogradă. totul porneşte de la modul în care eşti setată, că nu prea ai `mneata nimic nici cu serviciile, nici cu vânzările.

dar dacă vrei totuşi să faci ceva în privinţa asta, vezi pe unde găseşti o doză de bun simţ. e scumpă, nu e compensată şi se administrează de multe ori pe zi. cam de fiecare dată când îţi trece un cumpărător pragul. ştiu, s-ar putea să intri în şoc, să devii o persoană de nerecunoscut, să nu te mai simţi bine în pielea ta. cred, însă, că merită încercat. eşti mult prea tânără.