Calendar al grevelor din Italia

Cine-o fi fost cel care-a spus că nevoia te-nvaţă?!?! Acuma, dacă tot ştiu că păzitorii spaţiului aerian din Italia vor să intre-n grevă, deci sunt pregătită să stau pe aeroport ore fără număr, măcar să ştiu la ce să mă aştept.

Şi, tot căutând, pe Internet aflu că în cizmă grevele sunt ca şoselele noastre: un fenomen constant şi iremediabil. Atitudinea italienilor faţă de problemă e similară cu a noastră: "şi, unde-i ştirea?"

Aşadar, dacă v-aţi planificat să mergeţi vara asta în Italia, poate n-ar fi rău să aruncaţi un ochi aici. Se pare, totuşi, că italienii nu sunt chiar atât de spontani şi îşi planifică din timp grevele (o fi, poate, o chestie legală).

O călătorie cu-n început incert

Săptămâna viitoare ar trebui să fiu în Brindisi. De zburat, ar trebui să zbor cu Alitalia. Emoţiile au existat undeva, în străfundul sufletului, ştiind cât de unreliable este această companie aeriană, aflată în pragul falimentului.

Numai că greva nu poartă doar numele "Alitalia". Tocmai ce-au anunţat la Antena 3 că toate aeroporturile din Italia sunt închise. Cauza? Controlorii de trafic, care-au pus şi ei de-o grevă mică.

Lecţia învăţată în urmă cu trei ani, când am plecat spre New York cu o întârziere de trei ore din cauza unei ameninţări cu bombă pe Schiphol (Amsterdam) îmi prinde bine din nou: asigurare, asigurare, asigurare. De călătorie.

Emoţiile, nervii şi revolvarea acestora în posturile următoare. Se pare că drill-ul e pe bune, iar cunoştinţele de stress management prinse de la Răzvan vor fi puse la încercare mai repede decât mi-aş fi imaginat.

Enjoy!

Aurul negru al dimineţilor noastre

Încă o zi de festival, încă două filme interesante. Despre "Greatest Silence: Rape in the Congo" am scris deja, aşa că nu mai insist asupra lui.

Al doilea, însă, şi anume "Black Gold" îţi aminteşte de fiecare dimineaţă ori, după caz, după amiază. Îţi vorbeşte despre licoarea neagră şi dătătoare de energie.



De dimineaţă m-am trezit, am pregătit micul dejun, iar Răzvan mi-a făcut cafeaua. Am sorbit-o puţin câte puţin, aşa cum fac mereu. Am un cult al cafelei şi recunosc, nu beau decât Jacobs Kronung. Arareori deviez de la reţetă şi mai gust şi altceva, dar lichidul de suflet poartă acest brand.

Am plecat fără s-o termin şi primul impuls ar fi fost să arunc restul. Acum mă felicit că n-am făcut-o, m-aş fi simţit vinovată. Mai am şi acum o gură, dar n-o las.

Pentru 7 grame de cafea ai avea nevoie de 50 de boabe. Pentru fiecare trei dolari plătiţi de cumpărător, producătorul încasează doar... 3 cenţi. Unde se duc restul banilor? Simplu: 90% intră în conturile retailerilor, 7% în cele ale exportatorilor şi ale transportatorilor, iar restul - la fermieri. Calculul aici.

Cafeaua brută este de două tipuri: arabica şi robusta. Arborele de arabica creşte la altitudini înalte (1000 - 2000 m) şi are un conţinut scăzut de cofeină (0,8-1,4%). 70% din producţia mondială de cafea este arabica, iar aroma ei este uşor acidă, nota finală fiind cea de caramel. Este cultivată în America Centrală (Mexic, Guatemala, El Salvador, Nicaragua, Costa Rica, Panama), America de Sud (Venezuela, Columbia, Ecuador, Peru, Bolivia, Paraguay, Argentina), India, Africa de Est (Etiopia, Kenya, Tanzania, Zambia, Mozambic) şi în Papua Noua Guinee.

Robusta creşte la altitudini mai mici (0-700m) şi are un conţinut mare de cofeină (1,7-4%). Aroma sa este mult mai puternică, nota finală fiind una de lemn. Este cel mai des folosită în producerea cafelei instant. Zonele în care este cultivată sunt: Africa Centrală şi de Vest (Coasta de Fildeş, Camerun, Uganda, Angola, etc), Malaezia, Vietnam, Sri Lanka, Sumatra, Java, Brazilia şi India.

V-am trezit interesul? Intraţi aici, dar încercaţi să vedeţi şi filmul.

Primele filme documentare din festival

One World Romania a început de ieri. Primele filme pe care le-am văzut, Thin Ice şi Bridge over the Wadi, au mişcat ceva în mine.

Primul, tradus de Jo, îţi prezintă lupta femeilor cu sistemul, dar nu cel oficial, ci nivelul informal, adică reacţia misogină şi discriminatorie a bărbaţilor faţă de nişte biete femei care nu vor altceva decât să joace şi ele hochei pe gheaţă. Este un optimism incredibil în filmul ăsta, cu toate că sunt prezente şi lacrimile, dar şi ele sunt clar definite: cele de bucurie şi cele de năduf.



Cu Bridge over the Wadi, însă, lucrurile se complică. În el sunt redate frământările dintre arabi şi evrei, modul în care sunt crescuţi şi educaţi copiii dintr-o şcoală mixtă din Israel, abordarea părintească şi cea formală. Poţi să-i interzici unui om, unui copil să iubească? Da. Poţi să-i insufli copilului toleranţă şi un mod obiectiv de a privi lucrurile? Depinde.



Festivalul continuă până duminică, inclusiv. Mergeţi să vedeţi aceste filme. Sunt extraordinare!

Când nu te interesează de ouăle altuia...

Metro Cash&Carry, cea mai mare companie de retail din Romania dupa cifra de afaceri, a intrat in procedura de insolventa, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis cererea producatorului de oua Toneli Holding, care solicita recuperarea unei creante de circa 50.000 de euro, potrivit datelor publicate de Tribunalul Bucuresti.

Am ascultat prima dată ştirea la televizor. Vorbea o tovarăşă manager de la Metro (nu i-am reţinut numele) şi încerca să pară convingătoare când spunea că, vezi dragă Doamne, marii firme nu are ce să i se întâmple pen'că are o cifră uriaşă de afaceri, venituri fără număr şamd, şamd. Ce m-a uimit, însă, a fost explicaţia oferită la întrebarea "bine, bine, dar facturile de ce nu le-aţi achitat?", că de prin 2004, producătorul de ouă nu şi-a mai primit banii de la cumpărător. "Păi n-am crezut că un producător mic o să ne dea în judecată".

Adică eu, ăla mare, îţi iau ţie, micule ce eşti, ouăle şi nu-ţi dau nimic pe ele, doar pentru că eu am cu ce, dar nu prea am chef. Nu-i cam [prea] mare aroganţa?!

Festivalul de film documentar începe

Gata, de mâine începe. Pentru programul complet, daţi click pe poză şi apoi alegeţi în ce limbă vreţi să citiţi. Sunt filme bune, dar mai ales interesante, precedate sau urmate de dezbateri. Prima dată când se discută astfel despre drepturile omului, în anul în care DeclaraţiaUniversală a Drepturilor Omului împlineşte 60 de ani.