Când îşi bagă cometa coada...

Râsul în maşină / tramvai tinde să devină un obicei. Parol! Unii ar putea spune că totul are legătură cu Răzvan - care îmi asigură o stare de bine incredibilă -, dar eu nu m-aş hazarda. Până la urmă, citesc pe rupte. Vorba vine, pentru că după ce au fost citite de mine, cărţile s-ar putea aşeza liniştite pe orice raft de librărie, fără să ştie cineva că le-am tocat.

Motivul actual este Anul negru. Concurs de frumuseţe masculină la Stâncile Blestemate scrisă de Ismail Kadare, un albanez nominalizat de patru ori la premiul Nobel pentru literatură.

Prima parte, Anul negru, descrie o parte tulburată a istoriei albaneze pusă de Kadare sub semnul cometei.

"(...) doi francezi se apropiau fluturând un steag alb. (...) după ce întrebaseră cine este comandantul, salutaseră cu mâna la chipiu."

"- Auzi ce zice? îi şopti Doska.
- Ce? făcu Shestan.
- Cuvinte de ruşine, pe care şmecherul ăla nu le-a tradus. (...)
Ofiţerul francez continuă să vorbească, iar Doska îi făcu din nou semn cu cotul.
- L-ai auzit cum a spus din nou "vuvule"?
- Am auzit, zise celălalt. E a treia oară când spune asta.
- Cum? întrebă traducătorul.
- Este la fel ca "frichi-frichi", cum i se spune la noi trebii ăleia ruşinoase.
- Ia te uită, ia te uită.
- Vous voulez...
- Gata, îl întrerupse Shestan, ducând mâna la pistol."

Update: capitolul 15 despre rostul baclavalei în relaţiile diplomatice este foarte, foarte dulce. Eu nu mă omor cu dulciurile, deci nu pot aprecia corect dacă este la fel de dulce precum o baclava, însă am citit şi recitit capitolul respectiv cu o poftă neostoită.