zeci de mii de ani de căsnicie

sfârşitul de săptămână ce-a trecut a fost unul al semicentenarelor, mii de familii din toată ţara sărbătorindu-şi nunta de aur. însă un amănunt mi-a atras atenţia: primăria sectorului 2 din Bucureşti a adunat laolaltă 555 de cupluri care au aniversat, însumat, peste 30 000 de ani de căsnicie. (fotografia este preluata de pe site-ul PS2)

mă întreb cât de mulţi - sau cât de puţini - reprezentanţi ai generaţiei mele, dar şi ai generaţiilor care-mi urmează, vor putea afirma că au trăit o viaţă alături de omul drag?! cât de dispuşi suntem să alocăm timp iubirii în condiţiile actuale? şi va rămâne, oare, dragostea un lucru necesar? dar suficient?

bcr şi noua campanie de promovare

banca comercială română şi-a schimbat logo-ul, motiv pentru care a trecut şi la o nouă campanie. spot-ul ales vrea să arate că funcţionarii băncii sunt mai apropiaţi de oameni, că le ghicesc nevoile - părerea mea.

sinceră să fiu, dacă aş fi client al acestei bănci aş avea două probleme mari: indiferent cât de inteligent este angajatul băncii, cunoaşte cam multe detalii despre mine. ba mai mult, le spune şi florăresei - domnul vrea buchetul ăla de crini pentru că aniversează un an de la căsătorie. clientul se simte măgulit (sigur nu-şi cunoaşte drepturile), iar bancherul explică cum a dedus el lucrul ăsta după faptul că verigheta e nouă. serios? păi dacă mâna pe care şade verigheta e sub cutia cu cadoul, nu cumva alta e sursa informaţiilor?

situaţia îmi aduce aminte de remarca unei doamne psiholog care afirma că-şi dă seama de ce fel de pacient îi calcă pragul după modul în care acesta pune mâna pe clanţă. nu am înţeles dacă la intrarea sau la ieşirea din cabinet...

the road to Barcelona

drumul meu spre MBA-ul din Barcelona de la BMI se apropie din ce în ce mai mult de... început. am primit ieri un mesaj de la directoarea de program care mi-a confirmat faptul că memorandum-ul lor cu Banco Sabadell dă posibilitatea studenţilor de a obţine credite care să acopere atât taxa de şcolarizare (tuition fee), cât şi costurile legate de şederea în Spania (living expenses sau, pe limba maternă, cazarea, masa, socializarea, distracţia, călătoriile etc). nu se cer garanţii imobiliare sau de alt gen pentru că doar scrisoarea oficială de la instituţia de învăţământ din care rezultă că eşti acceptat într-un astfel de program este o garanţie suficientă pentru recupererea creditului. noi suntem încă la ani lumină distanţă. cei interesaţi pot citi mai multe în secţiunea bănci.


sloganul celor de la BMI este "New World. New MBA. New YOU." new world? da, pentru că în program nu este acceptat niciun cetăţean spaniol. unii ar spune că este discriminare, dar asta înseamnă de fapt diversitatea. cu spaniolii ne vom petrece oricum mare parte din timp, mai ales că suntem încurajaţi să stăm, cum ar spune românul, "în gazdă", tocmai pentru a ne obişnui cu viaţa alături de ei. pe de altă parte, programa conţine un curs intitulat "Spanish language and culture" care, dincolo de cele 17 ore de spaniolă pe săptămână, conţine şi workshopuri organizate în diferite zone ale Cataluniei. adică adaptare şi integrare. new MBA? profesorii vin de la London Business School, MIT (pentru cei care au urmărit sezonul 4 de la Ucenicul/The Apprentice, este universitatea absolvită de Randal), Michigan University, Columbia University, George Washington University, American Arbitration Association şamd. new me? iar revin la profesori: oameni care au ani de experienţă în companii precum P&G, Citibank, IBM, General Electric, AT&T, Nestle, Cargill, Michelin, Toyota, HSE, Coca Cola sau în USAID. pe de altă parte, evident voi acumula cunoştinţe şi abilităţi. după ani de lucru în mediul cel mai multinaţional şi multicultural posibil, dar public, în mod cert specializarea în business va schimba ceva. sper eu în bine :-)

nesimţirea la volan

"Puşca este alcătuită din trei părţi: / partea de sus, / partea de mijloc, / şi partea de jos.", spunea Nichita Stănescu în poezia sa intitulată "Puşca". Despre partea de jos scriu şi eu acum, dar nu a puştii, ci a celor parcă tot mai nesimţiţi care urcă la volan şi ies pe aste drumuri.

Şi i-aş împărţi şi eu pe aceşti nesimţiţi în trei categorii: cei cu maşini de firmă; cei care şi-au luat maşina pe banii lor, dar pentru care nu există niciun Cod rutier şi cei nesimţiţi congenital.

Primii mai au şanse de redresare, pentru că au apărut deja companii care îşi trec pe maşini un număr de telefon la care să suni dacă "şoferul este indisciplinat în trafic." Din păcate, însă, cu cât te duci mai jos în top, cu atât şansele ca indivizii respectivi să-şi revină la normal scad.

Să le luăm pe rând: nesimţiţii care nu au niciun respect faţă de lege. Dacă tu, om cu bun simţ, conştient şi care respectă legea, îndrăzneşti să ajungi în faţa unui astfel de specimen, ai pus-o, tată: iniţial, cel din spatele tău se apropie de tine suficient de mult ca să se alimenteze din mers. Dacă nu catadicseşti să creşti viteza, dar mai ales dacă pur şi simplu nu poţi să ieşi de pe banda ta, să vezi faruri, nene. Şi cred că cel din spate moare de ciudă că nu şi-a mai luat câteva perechi de la opţionale. Mamă, dacă le avea şi pe-alea, ce era în ochii tăi... Dacă îi arăţi un indicator cu limita de viteză de 50 km/h, îţi face semn că eşti nebun. Normal, care om sănătos respectă legea în ţara asta?!

Nesimţiţii congenitali sunt ăia care întrunesc toate cele spuse în paragraful anterior, dar care după ce te-au depăşit, nu se mai grăbesc. Nu, doar trebuie să te rezolve acum, pentru că ai dat dovada de tupeu. Iar tupeul este dreptul lor exclusiv. Bun, deci au uitat de grabă, merg în faţa ta şi din când în când pun frână. Brusc, bineînţeles, poate-poate intri în ei şi atunci ar avea motiv să-ţi tragă ceva scatoalce sau să sune un prieten. Dai să te duci pe altă bandă, hop şi ei, iar cu frână. Dai să tragi pe dreapta, te-au citit şi au ajuns deja acolo. Şi tot aşa vreo juma' de oră, până când scoţi telefonul să le faci o poză. A, şi-au adus aminte că se grăbeau şi o taie. Sau totul trece de la sine dacă în drum se iţeşte vreun poliţist. Şi totuşi le e frică de cineva, doar până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii. Dar dacă tot se grăbesc la Dumnezeu, n-ar putea să-i lase pe cei ce nu se grăbesc să-şi vadă liniştiţi de drumul lor, aici pe Pământ? Că e loc pentru toată lumea.

ăi de ne traduc

am cumpărat noua versiune a cărţii "De veghe în lanul de secară" a lui JD Salinger. o fi fost ea publicată în 2005, dar mie acum mi-a sărit în braţe. hotărâsem s-o cumpăr atunci când Cristi (Cristian Ionescu, traducătorul) mi-a spus că lucrează la ea. avea emoţii, versiunea anterioară aparţinându-i Catincăi Ralea, dar zău că nu a avut motive. a ieşit exact ceea ce şi-au dorit editorii/Polirom: un volum scris într-un limbaj pe placul "tinerilor de astăzi".

excelent, cristi, felicitări din toată inima!!! dacă măcar 10% dintre traducători nu ne-ar traduce, pe bune dacă ar mai citi cineva almanahe.

clujul de după Funar

nu am mai trecut de câţiva ani prin Cluj Napoca, iar ultima oară când am fost pe aici era primar Gheorghe Funar. mă aşteptam ca sub noul mandat şi mandatat să văd diferenţe majore. wrong! poate singura schimbare este că oraşul pare mai curat. nu garantez că această impresie ar avea vreo legatură cu Boc, poate mai degrabă cu ploaia. s-au rupt norii cu trei zile înainte de a ajunge aici, iar astă-noapte şi azi de dimineaţă a plouat din nou. străzile sunt un pic în pantă, iar drenajul acestora este mult mai bun decât al celor din Bucureşti, drept pentru care apa ce se scurge spală praful imediat. praf care este şi aici în casa lui, căci se construieşte aproape ca-n Bucureşti, iar centrul este un şantier aproape permanent. doar băncile nu mai sunt roş-galbene-albastre - iată primul semn că partidul de la conducere nu mai e acelaşi.

ne-am cazat la ApartHotel Gutinului, pentru că Hotelul Capitolina pe care ni l-a recomandat o prietenă era full. nu ne-a fost uşor să găsim edificiul, însă prietenii ne dăduseră un indiciu extrem de util: patron este fiul lui Funar. nu auziseră clujenii de Capitolina, de Gutinului nici atât, dar rostirea cuvintelor magice ne-a uşurat parcursul. ce să-i faci, urmele trecutului nu dispar cu totul, mai plutesc prin cotloane de amintiri. numai lucruri de bine despre cazare, chiar şi serviciile au fost ok, iar preţul extrem de convenabil în comparaţie cu restul ofertei: 200 lei un apartament cu 2 camere (faţă de 230 lei camera de hotel), cu absolut tot confortul (bucătăria mobilată şi utilată, aer condiţionat, safe box, telefon, acces la Internet, TV şi în living room şi în dormitor), curat şi liniştit. şi încă ceva: locul este la 5-7 minute de mers pe jos de Piaţa Unirii (catedrala mare sau statuia lui Matei Corvin) şi foarte aproape de Grădina Botanică. nu merită să mergeţi cu maşina, o puteţi lăsa fără probleme la (apart)hotel, parcarea fiind o problemă şi în Cluj - nu sunt locuri suficiente, iar costurile sunt 1,5 lei/oră sau 9 lei/zi (între orele 08 şi 20).

am ieşit, însă, şi la masă. ca de obicei, serviciile te omoară, mai precis atitudinea celor care lucrează în sectorul terţiar. prietenii noştri ne-au dus la "Aroma", un local înspre ieşirea din oraş, situat într-o livadă. frumos locul, dar atât. ospătarul nu acceptă să ia comanda din bucăţi - vrei să comanzi totul odată, ok, altfel nu ştie cum şi nici nu vrea să-ţi aducă de mâncare. n-ai voie să mai studiezi meniul, să te mai consulţi sau pur şi simplu să mai stai de vorbă. halal atitudine! ţine-o aşa, băiete, în curând fie îţi cauţi de lucru în altă parte, fie îi îngropi în datorii pe patroni. mâncarea însă bună, compania excelentă, aşa că lăsăm în pace ospătarul şi ne vedem de-ale noastre.