Să citeşti de dragul traducătorului

L-am cunoscut pe Bukowski anul trecut, prin Poşta lui. Cam spurcat autorul, dar nici cu traducătorul (Sorin Gherguţ) nu mi-e ruşine. Iar cartea nu e cine ştie ce, în pofida laudelor de pe site-ul editurii: Scrisă în 1971, «Poşta» este, cu siguranţă, cea mai bună carte a unui scriitor care a făcut din automarginalizare şi din critica violentă a visului american marca inconfundabilă a stilului său, fără să renunţe însă la o ironie superioară, care se întoarce adesea asupra personajului principal.” (La Republica).

Ar fi trebuit să renunţ să mai servesc porţii de stil inconfundabil, doar că, răsfoind site-ul Polirom, atenţia mi-a fost atrasă de un nume: Cristian Ionescu. Nici n-a mai contat ce carte este, cine-a scris-o şi cât costă. Am încredere oarbă în Ionescu şi ştiu că ce iese din mâna lui este calitate pură. Dacă aţi citit noua versiune a cărţii lui JD Salinger, De veghe în lanul de secară, sau primul volum din seria Sophie Kinsella, Mă dau în vânt după cumpărături, înţelegeţi unde bat.

De duzină este o prostie de carte, subiectul fiind tentativele eşuate de rezolvare a unor cazuri de-a dreptul idioate de către un detectiv particular alcoolic, cu o stimă de sine exagerată şi cu un tarif fix (şase dolari pe oră). Doamna Moartea, superba extraterestră Jeannie Nitro sau bogătaşul căsătorit cu o târâtură superbă sunt persoanele care apelează la serviciile detectivului ratat.

Recomand s-o citiţi doar dacă sunteţi fie deosebit de interesaţi de Vrabia Roşie (autorul a dedicat volumul "scrisului prost"), fie iremediabil îndrăgostiţi de stilul lui Cristian Ionescu.

Advertising marca RATB

Ora 7. Dimineaţă. Autobuzul 131. O doamnă doarme pe un scaun, lipită de geam, cu geanta pe locul alăturat. Mai tresare din când în când, după care se aşează mai bine şi se cuibăreşte toată în hainele care-i menţin corpul la o temperatură mai mult decât somnoroasă.

În spatele ei, un licean. Te uiţi la ochii lui şi-l vezi cum picoteşte. Căldura din autobuz l-a toropit şi pe el. Se crede rezistent, dar dacă mai merge cinci staţii o să pargurgă drumul realitate-vis într-o nanosecundă.

De undeva, de deasupra tuturor, se aud clopoţei. Urmează un "We wish you a Merry Christmas and a Happy New Year" interpretat la acelaşi instrument. Mă uit primprejur. Nu-i sună nimănui telefonul. Dintr-o dată un "Mami," strigat de o fetiţă îi trezeşte pe toţi. "mi-a spus doamna învăţătoare la şcoală că dacă mergi cu transportul în comun nu mai poluezi." Taci, că-i advertising!, îmi spun. Dar dacă mami e deja în autobuz, la ce-i mai foloseşte îndemnul? Din difuzoare se mai revarsă un şir de vorbe fără rost, tot legate de planetă şi de cât de potent e RATB-ul şi de cât de bine-am face noi dacă nu ne-am mai cocoţa în maşina proprietate personală şi-am merge împreună, socializând şi ascultând imbolduri la acţiune coordonată, înghesuiţi în autobuzele şi tramvaiele şi troleibuzele regiei bucureştene de transport.

Mă pregătesc să cobor, ca în fiecare dimineaţă de zi lucrătoare, la Aviatorilor. Până să se deschidă uşile, încep să clinchenească iar clopoţeii. Doamna se foieşte în scaun. Pe licean nu-l mai văd, dar o aud pe fetiţă: "Mami, mi-a spus doamna învăţătoare...".

În caz că aţi uitat, azi e 16 ianuarie. Aşa că închei şi eu cu un "We wish you a Merry Christmas" clopoţit. La ţanc, nu?

De-ar fi să ştii

Filologii sunt cei care au studiat limba română la nivel superior, nu ca noi, ăştia, pleava, care târâm după noi cunoştinţele de gramatică acumulate în şcoala generală.

Ei sunt preferaţi atunci când sunt scoase la concurs posturile de traducător. Ei au prioritate atunci când vine vorba de traducerea unor filme şi/sau cărţi.

Ce te faci, însă, când filologii dau chix? De la cine să mai înveţi? Şi pe cine să mai crezi?

Pentru cei ce traduc, dar şi pentru cei care citesc traducerile de toată jena, pentru cei care scriu şi editează articolele publicate în presa scrisă sau online, evident şi pentru cei care citesc şi plătesc ca să aibă ce citi, iată un foarte sumar îndreptar gramatical.

Verbele au patru conjugări: a I-a (pentru verbele care se termină în a); a II-a (terminaţia ea); a III-a (terminaţia e); şi a patra (terminaţia i sau î).

Cele mai mari bătăi de cap sunt produse, pare-se, de verbele a fi şi a şti. Conform Ştefaniei Popescu, autoarea Gramaticii practice a limbii române (Editura Orizonturi, 1995),

"Verbul a fi se scrie cu doi de i la următoarele moduri şi timpuri:
- imperativul cu aspect pozitiv, persoana a II-a singural: fii liniştit;
- conjunctivul prezent, persoana a II-a singular: tu să fii liniştit;
- gerunziul: fiind, nefiind, nemaifiind."

Aşadar, verbele a fi şi a şti se scriu la persoana a doua singular cu doi de i.

Când există dubii în privinţa oricărei conjugări, mergeţi pe verbix.com.

Criza gazelor şi oferta indubitabilă

Comentaţi voi.

Încep să tai de pe listă

Îmi notam aici primele planuri - de timp liber - pentru 2009. Sunt sârguincioasă rău, bag seamă, şi - lucru care pe mine nu mă miră - încep să tai de pe listă.

Am raportat deja c-am terminat Băiuţeii, ba chiar mi-am exprimat impresiile. Am înregistrat deja două solicitări (îmi dai / trimiţi şi mie cartea?), ceea ce înseamnă c-am stârnit interesul. Dar credeţi-mă, chiar merită.

În ceea ce priveşte lectura, m-am abătut puţin de la drum în sensul că - din cauză de întârziere a comenzii - Scândurica a fost momentan înlocuită de Frica lui Michael Crichton. Pentru cei cărora numele nu le spune nimic, ofer câteva indicii: Sfera, Jurassik Park, Hărţuire sexuală sau Spitalul de urgenţă sunt pelicule produse după cărţile lui.

Cu filmele stau prost, dar nu din cauza mea: nici unul dintre ele n-a ajuns în România. Aşteptăm în continuare.

La capitolul piese de teatru excelez. Am văzut Don Quijote, am mers şi la Molto, Gran'Impressione, iar săptămâna viitoare o să bat recordul personal la numărul de piese văzute într-o săptămână. De marţi până sâmbătă inclusiv, soarelele mele sunt teatrale. Două spectacole nici măcar n-au fost incluse în plan.

Surse şi resurse pentru cei ce vor să scrie

Tot ţopăind din blog în blog am ajuns la WriteToDone.com, un blog de grup cu idei şi... idei excelente. Am citit şi câteva note compuse de Leo Babauta - sună cam româneşte numele ăsta, iar dac-ar fi scris cu diacritice (Băbăuţă), n-ar mai fi urmă de îndoială.

Un articol interesant este cel al Mariei Schneider care oferă zece resurse gratuite de care ar avea nevoie orice scriitor. Dacă ar fi să adaptez conţinutul la România, unele "nevoi" ar putea fi acoperite de ORDA, de DEX, urmate de gramatica limbii române (din păcate nu există o versiune free online sau, dacă ştiţi de ea, puteţi s-o trimiteţi. Mulţumiri anticipate).

Ar mai fi câteva instrumente care nici măcar nu există în spaţiul virtual românesc, dar pentru că unul dintre ele este peste măsură de util, vi-l recomand cu căldură: elemente de stil.

Gata? V-a venit pofta de scris? Vizitaţi laboratorul de scris şi începeţi treaba folosind WorD. Nu trebuie decât să vă stabiliţi un număr maxim de cuvinte, timpul în care vă propuneţi să scrieţi tot ce aveţi pe suflet sau în minte şi să-i daţi bice. Spor!