Adulmec ploaia

Plouă şi miroase a reavăn. Domnii proaspăt bărbieriţi, pomădaţi şi ferchezuiţi au ieşit din case pentru a-şi fuma ţigara în stradă şi pentru a cumpăra pâine proaspătă pentru micul dejun familial.

O doamnă în etate a intrat la brutărie cu umbrela de-o vârstă cu ea deschisă. Nu-i mai merge mecanismul pornit/oprit, rezon pentru ca doamnei să nu-i dea pace "boierii" sculaţi din pat şi aruncaţi în gip pentru acelaşi codru proaspăt aburind.

Eu am făcut ochi după cam 50 de pagini din Pânza de păianjen a Cellei Seghi şi toate mi se par frumoase şi dulci. În timp ce Răzvan meştereşte un platou matinal complet şi complex, eu plec să iau pâine. Plouă, dar dulce, astfel că n-am nevoie să-mi acopăr capul. Adulmec ploaia, parfumul lăsat în urmă de un vecin, liniştea şi pustietatea. N-aş zice să sunt în Bucureşti. Trec la întoarcere pe lângă doamna cu bişonii de la 3. Nu mă mai interesează pe unde s-or uşura aceştia.

Tot ce ştiu e că plouă, miroase a reavăn şi a after-shave şi e o zi minunată în care nu muncesc.