am trecut printr-o săptămână de concediu (şase zile plus două weekenduri) în care am văzut şapte piese de teatru şi-un film. "tur de forţă", îmi spun apropiaţii. "puteam face mai mult", îmi zic eu. aşa că urmează alte zile/săptămâni în care voi continua turneul. vineri avem în plan "Aşteptând la Arlechin", la TNB, sâmbătă mergem la "Noiembrie" (TNB), pentru ca de săptămâna viitoare să schimbăm destinaţia şi abordările: marţi avem în agendă "Shape of Things" (Act), vineri "În rolul victimei" (Metropolis), iar sâmbătă "Ultima bandă a lui Krapp" (Act). luna se încheie tot la Act, ultima în programul lunii fiind "Capra sau cine e Sylvia". şi le-am înşirat pe blog pentru mine, ca să nu uit, nu ca să mă dau mare, da? să nu aud comentarii.
dincolo de impresiile mai mult sau mai puţin cultural-exprimate şi care n-au absolut nicio pretenţie de mari sau tari cronici, aş mai avea de aşternut câteva observaţii. nu sunt nici laude, nici critici, ci doar picături care strică sau, dimpotrivă, contribuie la senzaţia de bine de la finalul actului cultural.
aşadar, îmi place să merg la teatru. recunosc. în plus, nu sunt genul de vulpe care se străpezeşte la struguri fără a pune limba pe ei. eu nu pot spune despre o piesă de teatru că e bună sau că nu-mi place decât dacă am văzut-o. părerile altora sunt ale altora, fiecare individ intrând în sala de spectacol cu propriul bagaj şi traducând mesajul transmis pe scenă în funcţie de conţinutul valizei, de starea în care se află şi de permeabilitatea sufletească.
dar tre' să zic şi de rău. pen'că mă supără foooarte tare măgăria celor ce nu vor, dom'le, şi pace să-şi închidă naibii sculele alea mobile de sunat şi de vorbit. ba când îi mai şi aud pe câte unii că răspund în timpul spectacolului, mă apucă toate cele. tare-a fost Dorina Chiriac la premiera "Opposites Attract": tocmai îi sunase telefonul unei doamne (mama Dorinei, dacă nu mă-nşel) şi biata femeie a răspuns, ba mai şi răcnea că nu poate să vorbească. în timpul ăsta, replica Dorinei era "Doaamne, Doaaamne, Doaaaaaamne". la ţanc! cred că scena trebuie păstrată, chiar dacă iniţial nu fusese inclusă.
apoi, sunt cocoanele şi coconii care vin târziu şi intră buluc peste cei respectuos aranjaţi pe scaune, fără a se sinchisi nici de nevoia actorilor de a intra în rol, nici de dreptul fix egal al celor ce-au dat bani pe bilet să se holbeze liniştiţi la scenă. şi asta chiar dacă sunt spectacole ce încep cu întârziere. că na, şi lumiştii, şi plasatoarele ştiu că mai "vine" câte unii la trecute fix, fin'că "n-a" găsit bieţii loc de parcare.
şi mai există o specie care mă atrage în mod deosebit: grupa mall. adică cei ce-şi cumpără hrană sănătoasă (chipsuri, pufuleţi şi alte ronţăitoare-foşnitoare) şi încep să crănţăne-fâşâie cât e piesa de lungă. şi pentru că rumegatul dăunează auzului, îşi întreabă vecinii de scaun "ce-a zis ală, bă, că n-am înţeles?"
nu vreau să termin fără a pune-o vorbă şi la teatre: oameni buni, faceţi ceva cu toaletele. sunt cu număr, adică puţine, iar pauza e scurtă şi rămâne lumea neterminată. şi-apoi, de te prinde vreun râs din ăla bun, nu rişti să faci pocinogul? că nu te ţine nici pân'la pubelă, nici pân'la final dac-ai băut o sticlă de suc. zău aşa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu