O lume minunată, în care veţi găsi...

... tot ce v-aţi putea dori.

Când am început să scriu pe acest blog, cu aproximativ un an în urmă, ştiam foarte puţine despre blogging şi aproape nimic despre cât de vie este lumea virtuală (am descoperit-o pe măsură ce săpam tot mai adânc în tunelul electronic). În plus, nu credeam că, odată intrată în noul mediu, o să ajung să cunosc oameni atât de frumoşi şi de curaţi sau că o să descopăr în cei pe care-i ştiam deja o latură cu totul nouă.

Am fost şi sunt în continuare surprinsă de lucrurile ce se petrec în spaţiul cu adevărat fără frontiere şi de cât de subţire este distanţa care desparte realul de necunoscut. Mă întâlnesc, din întâmplare, cu prieteni pe care nu i-am mai văzut sau auzit de luni sau ani prin tot felul de e-colţuri, iar atunci când ne vedem la ochi legăturile dintre noi sunt, culmea, şi mai strânse. Discuţia se încălzeşte imediat pentru că depăşim conversaţia de convenienţă (ce-ai mai făcut, cu ce te mai lauzi?), trecând direct la "am văzut c-ai citit cutare carte" sau "ai fost în locul x, cum ţi s-a părut?".

Îmi place zona asta, în care tot mai mulţi reprezentanţi ai generaţiei X îşi croiesc potecă. Şi îmi mai place ceva: senzaţia că îi privesc pe prieteni, pe colaboratori sau pe cei de aiurea ca printr-un luciu de apă. E ca şi cum m-aş uita la un lac a cărui apă reflectă peisajul montan ce-l înconjoară, dar lasă să i se întrevadă şi străfundurile. Şi de-acolo, din adâncuri, ies nerostitele care grăiesc
atât de multe despre povestitor.

Aşa l-am descoperit şi pe omul dulce. Îl cunosc, deşi nu l-am văzut niciodată. Ştiu foarte multe despre el, despre cine e şi despre ce ştie să facă fără ca măcar să-i fi citit CV-ul. Am intrat deja fiecare în inbox-ul celuilalt, iar el va veni şi la mine acasă. Sunt convinsă de asta şi-l aştept. Şi eu, şi Răzvan. Ba încă i-am pregătit şi un cadou. Eu ştiu ce-o să-mi aducă, el nu ştie ce-o să primească, deşi surpriza va fi mare pentru fiecare dintre noi.

Ce lume minunată!!!

Top 100 sportivi de urmărit la Olimpiadă

Revista Time (numărul din 4 august) îi prezintă pe cei 100 de sportivi care trebuie atent urmăriţi la Olimpiada de la Beijing. Să ne mai mire că nu figurează niciun român printre aceştia?!

Promit să stau cu ochii pe evoluţia înotătoarei sud-africane Natalie du Toit, prima sportivă care va concura la Olimpiadă cu piciorul amputat (în urma unui accident de scooter suferit atunci când avea 17 ani).

Man, I'm good!

56 words

Speed test

Page by page

Am terminat aseară

care a fost precedată de
şi deUrmează, nu ştiu încă în ce ordine,

Maamăă, am fost la meci!

Dragă mamă, aseară am fost la primul meci din viaţa mea. Recunosc, n-a fost un meci aşa, oarecare, ci a fost chiar Steaua-AS Roma. Ba mai mult, a fost precedat şi de evenimentul în cadrul căruia Steaua şi-a prezentat echipa pentru noul sezon.

Ca primă experienţă, n-aş putea spune că m-a mişcat din cale-afară şi asta din două motive:
1/ meciul a fost unul amical, iar la meciurile fără miză lumea nu se prea consumă;
2/ am stat la lojă, deci n-am putut "gusta" nici din limbajul suporterului îndârjit, nici din freamătul galeriei. Dar asta are şi-o parte bună: nu m-a scuipat nimeni în cap şi nici nu şi-a spart nimeni plămânii în urechile mele.

Pe de altă parte, însă, mi-a plăcut la nebunie dialogul peluzelor. Nu ştiam că cele două tribune se coordonează şi comunică peste capetele jucătorilor. Ăsta este un spectacol în sine şi zău că m-aş fi dus până acolo să simt zvâcul. Cred că cea mai frumoasă viaţă de suporter acolo se trăieşte: la peluză.

Steaua a bătut AS Roma cu 3 la 1. Golurile, toate, au fost frumoase şi muncite. Totuşi, ca să fiu sinceră, nu ştiu cum s-ar fi terminat meciul dacă fotbaliştii italieni ar fi fost în formă şi dacă meciul n-ar fi fost unul amical.

Este ciudat cum se aranjează lucrurile. În urmă cu câteva luni, participam în calitate de membru al juriului la Olimpiadele Comunicării, secţiunea comunicare instituţională, proba eliminatorie fiind crearea unei campanii pentru convingerea unui număr sporit de femei să meargă la meciuri, pe stadioane. Ieri seară, am ajuns să văd cu ochii mei că, într-adevăr, nu prea sunt multe reprezentate ale sexului frumos (sau slab) în tribune. Şi asta, repet, în condiţiile în care meciul a fost unul calm, frumos, susţinătorii fiind numai stelişti. Cum ar fi fost, oare, dacă Steaua ar fi jucat cu Rapidul sau cu Dinamo sau cu Urziceniul?!

Zâmbetul de weekend

Zâmbeşte, mâine poate fi mai rău. Este un îndemn pe care l-am auzit de multe ori şi pe care nu sunt puţini cei ce l-au urmat. Asta nu înseamnă că zâmbetul lor a fost unul natural. Dar cât de buni suntem în a deosebi un zâmbet curat de unul fals, atunci când el este întipărit pe faţa interlocutorului nostru?

BBC şi-a pus aceeaşi întrebare şi-a dezvoltat acest test. Rezultatul meu este de 14 din 20. Aşa că atunci când îmi zâmbiţi, s-ar putea să vă citesc mai bine decât credeţi. Am eu un secret...