Of, telefonul meu

Aş fi scris "Of, viaţa mea", doar că am o viaţă fără defecţiuni majore şi care este asezonată cu tot felul de detalii, simple sau complicate, după cum îi stă bine oricărei vieţi şi vietăţi.

Cu telefonul, însă, chiar am o problemă. Nu pot să-mi cumpăr unul. Motivele sunt independente de voinţa mea şi sunt relativ hilare. Mai întâi, atunci când s-a lansat noul iPhone, cozile au fost incredibil de lungi şi nu s-a putut apropia nimeni de pachet în mai puţin de 24h. Apoi, după o nouă strategie, s-a plasat comanda online pentru un Palm Treo 750. Când a ajuns la destinaţie şi când s-a desfăcut pachetul, s-a constatat că un colţ al carcasei era spart. S-a returnat obiectul, s-a emis un nou termen de livrare şi s-a aşteptat iar. A ajuns Palmul doi, şi acesta desfăcut. Iar returnare, cu refuz de plată şi toate tacâmurile din setul complet pentru 24 de persoane.

Ieri am avut timp. Şi asta nu e bine. Nu e bine deloc. Pentru că dacă am timp, trebuie să mi-l ocup cu ceva. De-asta am căutat pe net modele de telefon. Răzvan mi-a sugerat să-mi configurez unul în funcţie de aşteptările pe care le am de la un aparat. Rezultatul care să-mi satisfacă un număr cât mai mare de nevoi a fost Samsung Omnia. De 8Gb.

Am văzut că astăzi e deschis la eMag şi-am profitat de faptul că lumea e plecată din Bucureşti. Aiurea, coada la Emag era de vreo 10-15 persoane. Cred că doamnele s-au dus cu pruncii la defilare, iar domnii să-şi ridice comanda de la ghişeu. În fine, am pus mâna pe telefon, l-am "cercat", am văzut în mare ce poate, dar n-am vrut să stau la coada aia nici moartă. Aşa că ne-am întors spre casă şi ne-am oprit la Mall. La Plaza, adică.

Trebuie să spun că urăsc, pur şi simplu, să merg în Mall. Nu-mi place şi basta. Doar că uneori n-am încotro. Astăzi a fost una dintre acele zile. Am urcat până la Vodafone, ne-am luat biletul de ordine şi, când ne-a venit rândul, am spus ce vrem. Ni s-a spus că telefoanele sunt sigilate, pentru că sunt scumpe. L-am lăsat pe următorul cetăţean să-şi rezolve problemele, am mai luat un bon şi-am ajuns în braţele bestiei cu care ne-am mai zbenguit în vorbe o dată, astă vară. Cred că a citit în ochii mei dragostea ce-i port, la fel de mare ca şi stocul ei de telefoane. "A, Samsung? N-avem pe stoc." "Ştiţi, colega dvs ne-a spus că aveţi." "Nu cred, aseară când am verificat, nu mai erau." Deci n-a fost la vot. Şi totuşi, "poate verificaţi."

Pleacă bestia legănându-şi şoldurile stânga-dreapta, stânga-dreapta. Vine cu-n pachet şi, de la doi metri distanţă, ne spune că e desigilat. Băi, nene, fetele astea nu prestează la acelaşi strung?! "Bun, cât costă?" Preţul afişat la galantarul cu telefoane era de 1990 lei, dar pentru cutia sigilată. "Cu sau fără abonament?" "Fără." "2100 şi ceva peste." Faţa-mi alunecă pe derdeluşul bărbiei. Răzvan se duce iar la raft. "Aici scrie altceva." Bestia îşi ia stativul cu preţuri în mână şi se duce spre Răzvan, legănându-şi şoldurile stânga-dreapta, stânga-dreapta. Se uită în stativ, se uită în raft, se uită în stativ, îşi întoarce privirea iar spre raft.

Abordează un coleg. Ăla dă mărunt din buze, iar ea, BESTIA, îşi încheie pledoaria: "Cursul de schimb, lipsa de timp" şi alte motive din ce în ce mai idioate.

Macazul meu virează acum spre management. Managementul unei companii, Vodafone, care se declară "responsabilă" cu mediul, cu angajaţii, cu Dumnezeu şi cu Sfântul Duh. Nu şi cu clienţii. Pentru că el, clientul, poate fi prostit oricând şi oricum atâta timp cât compania are de câştigat. Doar e criză financiară, nu? Profitul obţinut în România trebuie repatriat pentru ca mai marii responsabili să-şi încaseze şi la finele anului în curs primele şi bonusurile dodoloaţe şi lăbărţate.

Nu este prima dată când la reprezentanţa Vodafone din Plaza România e o mare vraişte. Dar e prima dată când apare o diferenţă de preţ între raft şi casă, în condiţiile în care euro a scăzut în raport cu leul în ultimele zile.

Alo, Vodafone! Vedeţi că v-a căzut reţeaua. Şi cam pute.