un brad mai tare ca un referendum

recunosc că am avut oarece reţineri în a scrie şi eu despre incompetenţa autorităţilor dovedită cu vârf şi îndesat sâmbătă, 1 decembrie, când a fost aprins bradul din Piaţa Unirii din Bucureşti. au curs deja suficiente vorbe virtuale şi critici bine argumentate pe această temă. însă am cugetat şi am decis să îmi exprim şi eu punctul de vedere pentru că, nu-i aşa, de-aia mi-am făcut blog.

aşadar, am plecat împreună cu Răzvan de-acasă, din Drumul Taberei, sâmbătă pe la şase. eu am spus că e târziu, Răzvan încerca să mă convingă că avem timp suficient. asta până când am ajuns la Plaza şi ne-am dat seama că toate maşinile care ies de pe străduţe se îndreaptă, de fapt, înspre acelaşi loc. Răzvan şi-a încleştat mâinile pe volan a răbdare, eu am început să mă uit pe geam a nervi... melcul cred c-ar fi trecut pe lângă noi cu viteză cosmică. asta dac-ar fi avut pe unde. practic, nici să ne întoarcem nu mai puteam pentru că totul era o masă de maşini.

am făcut de la Operă până la parcul Izvor cam o oră, iar când am ajuns în dreptul podului am început să desluşim sirena unei maşini de poliţie. nu ştiu unde se grăbea să ajungă omul respectiv, cert este că a renunţat să mai facă zgomot - altceva n-ar fi obţinut oricum din moment nu avea pe unde să treacă. după cum îl vedeam, cred că personajul era mai nervos ca noi, dar treaba lui - astfel de situaţii sunt, în cazul poliţiştilor, prevăzute în job description.

am ajuns până la urmă la Marriott, unde-am şi lăsat maşina, iar de-acolo am pornit-o pe jos spre Unirii. era în jur de opt, iar şuvoaie de oameni curgeau din şi înspre piaţă, circulaţia era complet blocată, şoferii şi pietonii se arătau deopotrivă nervoşi, claxoane, înjurături, tacâm complet. n-am reuşit nici măcar să ne apropiem de scena din piaţă şi ne-am întors aşa cum am pornit - pe jos până la Marriott, strecurându-ne cu greu printre coloanele de oameni şi rândurile de maşini parcate pe orice locşor disponibil.

este momentul în care trebuie să fac legătura cu referendumul şi cu modul în care arătau străzile în ziua în care-au fost organizate alegerile şi în seara de pomină. există diferenţe? nici măcar nu se pot compara cele două situaţii. şi asta doar pentru că românul începe să vadă ce este important pentru el. ce câştigă dacă se duce la urnă? nimic, decât poate sentimentul că şi-a mai bifat o datorie de onoare de pe listă. ce pierde? tot nimic, oricum de ieşit ies ăia care trebuie şi de condus o fac ei şi fără consultarea maselor. ce aduce în plus, însă, bradul? normalitate, aş spune. un astfel de eveniment este un lucru absolut obişnuit în orice mare oraş de pe glob, iar românul vrea să fie în rând cu lumea bună - cu Parisul, cu New York-ul. de ce să nu ne bucurăm şi noi de explozia de culoare şi lumină? şi am arătat că vrem.

din păcate, cei care vor să ne scoată din casă - fie pentru a vota, fie pentru a ne distra - nu ştiu cum să se descurce cu noi dacă suntem în număr mare. delăsarea, lipsa de viziune, de strategie, incapacitatea de a coordona - toate au atins cotele maxime sâmbătă seara. 45 de copii pierduţi şi nicio scuză a oficialităţilor. oameni călcaţi în picioare la metrou şi doar ridicări din umeri ale funcţionarilor publici. maşini ale pompierilor şi salvări prinse în mijlocul miilor de oameni, un oraş întreg blocat, iar poliţiştii nici măcar nu-şi pleacă ochii. un ambasador îmi spunea că în astfel de situaţii, în capitalele occidentale, primii care intervin sunt poliţiştii care, chiar dacă nu sunt de serviciu, pleacă la muncă pentru că este nevoie de ei. la noi îi vezi doar în maşinile cu girofar şi din când în când în vreo intersecţie. dar şi atunci, dacă te uiţi la ceas, ştii că sunt acolo pentru că pleacă şeful la serviciu şi nu trebuie să întârzie. nu vă amăgiţi, nu sunt acolo pentru noi, ci tot pentru ei.

zeci, poate sute de mii de locuitori ai capitalei au arătat de ziua naţională că vor să locuiască şi să trăiască într-un oraş european, că ştiu să se bucure, că vor să aibă în urbea lor lucruri fireşti. n-au ieşit pe străzi pentru mici şi bere, ci pentru a vedea un brad. n-au parcurs kilometri pe jos pentru a asculta politicieni, ci pentru a participa la aprinderea luminilor în oraş. n-au cerut nimic în schimb, dar nici n-au protestat - deşi ar fi avut motive s-o facă.

masele de oameni din piaţa Unirii au fost un semn, iar el a fost perceput imediat de preşedintele Băsescu. acesta a recunoscut luni că prezenţa redusă la vot este un eşec personal. greşit, domnule preşedinte: prezenţa masivă a bucureştenilor în Piaţa Unirii este eşecul dumneavoastră. ştiţi, moş Nicolae are-un obicei: aduce copiilor obraznici o vărguţă. dumneavoastră v-a adus moşul ditamai bradul. cred c-a fost pozna cam mare...