o istorie a comunismului prost povestită

este prima dată când ne întoarcem acasă fără a avea nimic a ne spune. am plecat de la Naţional, unde am văzut "Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal" şi până la Operă nici eu, nici Răzvan, n-am scos un cuvânt.

îmi aduc aminte că, înainte de 1989, spitalele de boli psihice erau pline de persoane inteligente, culte, rafinate. ba atunci când simţeau că li se coace ceva, nu puţini erau cei ce se pensionau pe caz de boală mentală. un spital specializat era un refugiu. tocmai de aceea nu văd de ce punerea în scenă nu a redat nimic din calităţile celor ascunşi lumii. în afara bigotismului pe care îl manifestau câţiva indivizi faţă de un conducător mult-iubit, nimic. NIMIC.

un Claudiu Bleonţ care m-a dezamăgit - este la ani lumină de rolul senzaţional din "Harap Alb", o Florina Cercel care-şi pierde vocea şi nici nu ţine minte, nici nu poate să-şi joace rolul de beţivă, o Medeea Marinescu care n-are nicio vină că face parte din echipă şi mulţi alţii care... erau şi ei prezenţi pe scenă.

una dintre cele mai slabe, ca să nu zic proaste, piese de teatru văzute de noi.