seif montat pe un perete de gips carton?! dah...

un sediu al Băncii Transilvania din Floreşti, Cluj, a fost spart - este o ştire difuzată ieri de toate posturile de radio şi televiziune. cei de la Antena 3 spun că hoţii au tăiat cu flexul un perete de rigips pentru a ajunge la seiful cu bani.

da, ştiu, prietenii vor spune că am motiv să jubilez: i-au ajuns pe ăştia de la Transilvania blestemele mele. dar acum, zic şi eu: cât de prost trebuie să fii să montezi un seif pe un perete de gips carton? cine l-a recrutat pe băiatul (sau pe fata, să nu discriminez) de la serviciul anti-fraudă al băncii? cine ştiu eu? sau, dacă serviciul a fost externalizat, cine-a semnat contractul? vreun profesionist, cumva? tot recrutat de cine ştiu eu?

felicitări! sincere! continuaţi tot aşa. vă doresc numai bine. sau nu?!

prizonieri ai sistemului bancar

cum este mai bine: să ţii banii la saltea sau să-i duci la bancă? întrebare simplă, ar spune orice consultant: du-te la bancă, în niciun caz banii nu se ţin în casă. nu-ţi trebuie doctorat pentru a înţelege că, dincolo de nesiguranţă, eventual de pericol, banii care stau nu produc.

doar că aici apare dilema: de ce o bancă te trimite la alta? cum este posibil ca instituţia al cărei client eşti deja de mai bine de zece ani să te trimită în ograda vecinului? "nu mă ajuta pe mine să mă dezvolt, du-te la concurenţă".

revin la Banca Transilvania şi la sfatul din ce în ce mai constant al funcţionarilor acesteia: plecaţi de la noi. este mult mai complicat să-şi îmbunătăţească serviciile şi mult mai lejer să-şi ia o piatră de la gât.

dacă în urmă cu câteva săptămâni vedeam la ştiri povestea unui nefericit de client al BRD care s-a dus la ATM să scoată bani şi a primit... virtual - adică n-au ieşit din maşinărie nici banii, nici chitanţa - am ajuns s-o păţim şi noi. fix la fel, fix aceeaşi sumă, fix acelaşi prinţipiu - doar banca se cheamă Transilvania. (pentru clienţii acesteia, e vorba de ATM-ul de la Home & Design Mall, so watch out).

adjuncta de şefă de agenţie refuză să accepte refuzul la plată - evident, doar se cheamă "refuz". ba se mai şi oţărăşte la tine, cel care-i bagi comisioane şi dobânzi în contul personal pentru serviciile pe care "refuză" să le presteze, că "faci panaramă". se pare că rostirea numelui unei televiziuni şi ameninţarea că "suni un prieten" are întotdeauna efect. banii se întorc în cont, dar numai după ce pierzi două ore şi dai telefoane peste telefoane - adică bani, te enervezi - adică asigurări suplimentare de sănătate. acum înţeleg de ce te obligă să-ţi închei o asigurare de viaţă (sau de moarte?) la semnarea unui contract de credit: dacă-ţi dispar banii din cont din vina lor şi-ţi crapă dracului piatra-n patru? ei ce naibii fac? de la cine mai fură?

adjuncta Cecilia, cea cu panarama, mai are încă o problemă: nu înţelege. îi explic, dar refuzul i-a pătruns deja în sânge, iar grupele sanguine disponibile în spitale nu sunt compatibile. este o grupă specială pe care doar cei din sistemul bancar o dobândesc odată cu numirea în funcţie. vorba ceea, doar sunt recrutaţi de specialişti de top, unii meseriaşi care aplică probabil teste de super-specialitate decupate de la pagina 5. pentru că puterea mea de convingere a ajuns deja la limită, ca să nu zic că mă simt depăşită, îi recomand să apeleze la un consultant. vai de mine, ce-am jignit-o!!! îşi reclamă inteligenţa, deşi nu pricepe şi nici ajutor nu acceptă. dar e adjunctă. felicitări departamentului resurse umane. au făcut o treabă minunată.

în timp ce scriu mă sună adrian din LA. îi spun şi se cruceşte: acolo nivelul unor astfel de incidente este cam de 10% faţă de ce este în România. aia e, "mănânc şi plâng, mănânc".

lasă-mă ca să te las

am cântat şi eu în corul celor care se plâng de sistemul bancar din România, de "profesionalismul" celor care stau confortabil în spatele ghişeului aşteptând cu înfrigurare iţirea unui cap proaspăt pe care să-l radă de rate ani buni de zile. şi pentru că experienţa românească nu mi-a fost suficientă, am trecut graniţele minunatei patrii şi-am ajuns în Spania. evident, tot din cauza acelui MBA pe care vreau să-l fac.

instituţiile de învăţământ - de acolo - au încheiat parteneriate cu băncile astfel încât cei care vor să studieze, dar nu-şi permit, să aibă o alternativă. în teorie, este un lucru absolut extraordinar, mai ales în condiţiile în care tinerii din toată lumea au probleme cu accesul la educaţie, principala cauză a abandonului fiind cea de ordin financiar. cei care doresc să urmeze cursuri la zi nu mai au timp şi pentru un job - cel puţin nu unul serios - care să le acopere măcar taxa de şcolarizare. banii care ies din joburile din campus sau din internship-uri abia dacă sunt suficienţi pentru cheltuielile zilnice şi pentru un eveniment cultural-două.

în cazul meu, partenerul Barcelona Management Institute este Banco Sabadell, un gigant bancar. cu toate hârtiile şi recomandările în folder, am bătut la inbox-ul lor şi am aplicat pentru un credit studenţesc. "sigur că da, nicio problemă, doar că aduceţi dvs o scrisoare de garanţie din partea băncii la care aveţi cont." ok, zic, trimiteţi un model, ca să ştie oamenii de aici ce vreţi de fapt. "template-ul este în spaniolă, îl traducem în engleză şi-l trimitem." mi s-a părut un pic ciudat că o astfel de bancă, având operaţiuni în toată lumea, nu are un document în engleză, dar se întâmplă... şi m-am pus pe aşteptat. se duse săptămâna, nimic. în a doua m-am pus pe scris din nou "ştiţi, sunt eu, pătrăţel". nimic. mai stau o tură, mai scriu la Sabadell - persoana de contact are nişte probleme personale şi nu e la birou.

versiunea scurtă e că s-a gândit contactul că o româncuţă nu merită mare atenţie şi-atunci a decis că-i mai simplu să spună "nu putem să vă dăm banii fără scrisoarea de garanţie." mirarea mea, se pare, merge indefinit în căutarea infinitului. cel puţin m-am asigurat că cei de la BMI ştiu că parteneriatul lor nu face doi eurocenţi, că s-au asociat cu cine nu trebuie, motiv pentru care boardul director se va întruni săptămâna viitoare pentru a decide. oi pierde eu accesul la credit, dar şi Sabadell pierde din prestigiu. iar la ei se pune, că-i mai scump...

când mă vedeţi la coadă, să ştiţi că nu merge cardul

încă nu am reuşit să aflu ce trebuie să fac cu cardul. iniţial credeam că pot să-l folosesc la cumpărături, scăpând astfel de numerar, de grija că-mi umblă cineva prin buzunare, de schimbul valutar atunci când plec din ţară, de câte şi mai câte. plasă, mare plasă, ca să nu zic ţeapă în toată regula.

de câte ori vreau şi eu să mă fălesc scoţând plasticul din portmoneu, intră şi sistemul de la Banca Transilvania în revizie. nu ştiu dacă problema e de la ei sau de la mine, dar sigur e ceva telepatic. iar undele astea sunt atât de sincronizate că încep să intru la idei.

azi după-amiază am zis să mă duc la magazinul din colţ să iau ceva de băut. mândră tare şi plină de respect (aşa zice robotul de la BT, că te umple de respect cardul ăsta), l-am scos să plătesc cu el. dau o dată, nu merge, mai încerc şi-a doua oară - idem. bătrânica din spatele meu abia îşi stăpâneşte nervozitatea, ba chiar începe să dea mărunt din barbă. stau liniştită, am trecut de prea multe ori prin faza asta şi ştiu ce mă aşteaptă. dau şi-a treia oară cardul prin cititor. colega de rând deja cedează şi începe să propună soluţii - ar trebui să aloce o casă specială celor care vor să achite cu cardul, una pentru cash etc. sigur e funcţionar bancar, că prea se pricepe... până la urmă scot bani din portofel şi achit, altfel risc să-mi petrec restul de săptămână aşteptând ca Transilvania să-şi deschidă fluxul.

ajung acasă şi sun la linia fierbinte de culoare verde. evident, şeful e ocupat cu rezolvarea problemei ce tocmai a apărut în sistem. iar l-am blocat... că aşa face sistemul ăsta, de câte ori mă vede, cade. doar comisioanele cresc.

update

un update la articolul anterior, cel cu banii pentru MBA. sun la UniCredit, la o sucursală (un număr care începe cu 255) şi dau peste o voce blondă, brună sau roşcată de la care îmi parvine informaţia conform căreia HVB nu mai există. este a patra sursă, deci o cred pe cuvânt. întreb despre creditele pentru MBA, dar vocea îmi spune "nu avem în portofoliu credite pentru embitei". eu o corectez: "embiei", ea aprobă. eu: "ştiţi ce-i un embiei?" ea răspunde prompt: "da. este un fel de nucleu în care se adună nişte oameni." nici nu ştiu eu în ce m-am băgat.


ghinionul meu este că pe parcursul documentării am ajuns pe site-ul celor de la ASEBUSS , unde apare următorul text:

HVB Bank Romania is offering a dedicated product - Study Loan - a very advantageous financing alternative for those who wish to secure through education a sound professional education.The main characteristics of the HVB Study Loan are:
can be granted to those who want to study or to family members that are supporting them (parents, spouse, sibling)
the tenor can be up to 10 years
for loan amounts of less than EUR 15,000 no real estate warranty is required
there is the option for a grace period of maximum 2 years

cred că fantoma de la operă îşi caută de lucru.

bani pentru MBA

promiteam în mesajul intitulat "Care bănci în România" că voi reveni la acest subiect. iată că deja o fac şi pornesc de la principalul motiv al creării acestui blog: voi pleca un an de zile la Barcelona pentru un MBA. va fi o experienţă cel puţin interesantă, sper, pe care nu vreau s-o păstrez doar pentru mine. îmi place ca atunci când primesc ceva, să dau şi la alţii. ofertă specială!!

pentru că BMI îmi oferă o bursă parţială, voi avea evident nevoie de bani. mulţi, puţini, n-am încotro, investesc în mine. am făcut acest lucru de mai multe ori în viaţă şi se pare că n-am greşit.

am început, aşadar, să caut bani. nu merg spre sponsori, nu cred că are rost să-mi pierd timpul de care oricum nu dispun. m-am îndreptat în schimb spre băncile din România. unele dintre ele oferă credite pentru studii, dar sumele sunt mici faţă de nevoile mele, documentate de altfel: 10 000 euro pentru diferenţa de tuition fee şi cam 2 000 euro pentru fiecare lună de şedere în barcelona. mai mult de jumătate din cheltuielile lunare se vor duce pe închirierea unui apartament. au crescut preţurile şi în spania, deh!!

singura opţiune oferită de cele câteva bănci la ale căror porţi am bătut (ABN AMRO, Raiffeisen, Transilvania sau UniCredit Tiriac) este cea a unui credit pentru nevoie personale, eventual, cu ipotecă. evident, soluţia nu este una fezabilă pentru simplul motiv că atâta timp cât urmezi un MBA full time, nu ai cum să plăteşti ratele. programul intensiv nu-ţi permite să munceşti, deci să produci, indiferent cât de mult ai dori acest lucru.

ce se întâmplă prin alte ograde?

unul dintre marile grupuri bancare din spania este Banco Sabadell. singurul document de care ai nevoie este scrisoarea oficială de acceptare în program de la instituţia de învăţământ. parcurgând oferta şi îmi sare în ochi un paragraf "Students will not repay capital during the length of the MBA, although they will pay interest throughout the program." Rambursarea creditului se face în opt ani, iar dobânda ce trebuie plătită în primul an este undeva în jur de 80 de euro lunar. cam cât banii de buzunar... evident, nici vorbă de ipotecă.

un al doilea exemplu este ABN AMRO - înţeleg că ABN AMRO nu este aceeaşi bancă peste tot - care a semnat cu INSEAD un parteneriat pentru finanţarea celor care doresc sa urmeze un MBA. "The loan covers all MBA tuition fees and is repayable in instalments starting three months after graduation. The tenor of the loan is 6½ years." sună cumva asemănător cu paragraful anterior?

lista de exemple ar tinde spre infinit, deci mă opresc. observ din nou, cu aceeaşi nedumerire, lipsa de interes a celor care se fălesc cu o carte de vizită din care reiese că lucrează "într-o" bancă. cei din departamentele de marketing nu au înţeles, deocamdată, faptul că prestează "pentru" o bancă, locul lor de muncă nefiind pe scaun, ci pe uliţă, acolo unde colcăie cererea. "întâmpinarea nevoilor clientului" este un lucru complicat, uneori obositor şi dăunează flecurilor de la pantof.

Care bănci în România?

Mă alătur şi eu prea multelor persoane care dau cu nasul de sistemul bancar românesc. Nici nu mai ştiu la care bancă să mă duc sau până unde să cobor nivelul aşteptărilor, pentru că de fiecare dată descopăr ba că banca nu e bancă, ba că funcţionarul din spatele ghişeului sau al platformei de e-banking habar n-are cum şi ce trebuie să facă.
Sunt client al Băncii Transilvania de (mult prea) mulţi ani şi, aproape în fiecare zi, mă întreb de ce. Ştia Robert Rekkers ce ştia, doar nu degeaba mi-a recomandat să plec de la banca lui dacă nu-mi convine. O fi sugestia lui aliniată aşteptărilor acţionariatului?!
Ieri m-a pus necuratul să desfiinţez un depozit. Am intrat pe marele serviciu BT24 dar stupoare: nu apărea bănuţul. Am scris brainiac-ilor şi am aflat că "Lichidarea depozitelor pe BT 24 nu se poate efectua in ziua scadentei.Aplicatia BT 24 nu permite acest lucru."
Bine, bine, zic, dar banul e al meu şi cică ar trebui să mă pot folosi de el când vrea buzunarul meu. No problem, răspunde minunata bancă, mergi la sucursală şi se rezolvă. Şi atunci care-i şmecheria cu online banking-ul?