bucuriile efemere şi doliul de mai apoi

dimineaţă, în 41, acelaşi obicei: căştile pe ureche şi telefonul pe Magic FM. astăzi i-am ascultat pe Dan şi pe Ioana vorbind despre zăpada ce urmează să se aştearnă peste Bucureşti în zilele următoare şi mă gândeam ce Crăciun frumos vom avea. cum de mâine intru în concediu, nu puteam să nu mă bucur.

dar totul este efemer, iar fericirea dispare brusc când deschizi emailul şi găseşti mesajele despre colegii din Alger care au pierit în atentate: "Nine staff members killed in Algiers, two found alive, confirms UN official". nu-i cunosc, dar sunt colegii mei. probabil au plecat şi ei la serviciu dis-de-dimineaţă şi au început ziua prin a asculta prognoza meteo. la fel ca mine. acum nu le mai foloseşte la nimic pentru că... nu mai sunt printre noi. din toată fericirea cu care s-au trezit de dimineaţă, din toată pofta de muncă pe care-au avut-o în ei când au plecat spre birou, din toată pasiunea şi devotamentul lor s-a ales praful. una dintre clădirile în care lucrau a fost distrusă complet, o alta parţial, iar echipele de salvatori încearcă acum să găsească eventuali supravieţuitori.

sunt momente în viaţă în care descoperi ce este cu adevărat important, iar acesta este unul dintre ele. cu ani în urmă, mi-au murit alţi colegi în atentatul asupra sediului ONU din Bagdad. ziua de astăzi, însă, nu face decât să-mi întărească crezul: nu înţelegem ce înseamnă liniştea pentru că o avem, nu apreciem frecuşul de fiecare zi pentru că nu-l percepem ca pe o stare firească. aglomeraţia din Bucureşti, traficul de speriat, îmbulzeala din magazine nu au nicio semnificaţie.

suntem în viaţă, dragilor, vedem, auzim, mergem, suntem întregi şi la minte, şi la trup. asta face diferenţa. pentru noi. ei doar ne urmăresc acum, din lumea lor, mult mai bună decât a noastră. odihniţi-vă în pace.