"Sunt persoane care vin aici în căutarea senzaţionalului", ne-a spus ieri directorul penitenciarului Rahova, venit special din concediu ca să ne salute şi să-şi exprime satisfacţia că am adus un festival într-o închisoare.
Eu nu am fost una dintre persoanele de mai sus. Eu nu am vrut să vizitez o celulă, deşi aş fi putut s-o fac. Am refuzat, nici nu ştiu de ce.
Sau poate că am fost persoana care şi-a dorit senzaţionalul?! Pentru că prima impresie de la ieşire nu a fost deosebită. Ba chiar am fost dezamăgită. M-aş fi aşteptat să trăiesc emoţii mai puternice, dar nu a fost aşa.
În schimb, acum - la nici 24 de ore de la ieşire - încep să mă gândesc tot mai serios la alegeri şi la responsabilitate. La deciziile pe care le iau eu, pe care le iau alţii, la ce ne gândim atunci când facem o alegere sau la ce ar trebui să ne gândim, în cazul în care decizia a fost una impulsivă.
Avem tendinţa, ca oameni, să aruncăm vina pe alţii, să fugim de răspunderea pe care ar trebui să ne-o asumăm în clipa în care am hotărât ceva. În fond, n-am întrebat pe nimeni, nu? "Am gândit cu capul nostru", vorba sloganului festivalului One World.
Sunt multe idei care-mi trec prin cap, multe dintre ele urmate de un semn de întrebare. Trebuie să le las să se decanteze.
vineri, 20 martie 2009
Impresii din penitenciar
miercuri, 18 martie 2009
Haideţi la penitenciar! La film!
Nu sunt mulţi nebuni care să intre în penitenciar de bună voie, ba chiar la cerere. Vreau să spun fără să comită vreo ilegalitate.
Eu sunt unul dintre ei. Mi-am trimis datele de identificare personală, iar acum aştept să primesc acceptul. Ei da, nici la închisoare nu poţi intra oricum, mai ales dacă vrei să ieşi... tot la cerere. Sau când vrei tu.
Ce caut acolo? Mă duc la film. Citez de aici:
În lipsa altor soluţii, lumea a inventat închisoarea. Iniţial inchisorile româneşti au fost construite undeva departe, la marginea oraşelor. Pe măsură ce s-au dezvoltat însă, marile oraşe s-au trezit nu de puţine ori cu închisoarea chiar în mijlocul lor. În situaţia asta este mai greu să faci abstracţie de existenţa lor. Totuşi oamenii continuă să vorbească în şoaptă despre închisoare şi despre deţinuţi, ca şi cum închisoarea şi deţinuţii ar fi un fel de bubă inestetică pe obrazul frumos al oraşului. Cei mai multi deţinuţi sunt săraci şi au ajuns la închisoare pentru furt. Cei mai multi deţinuţi sunt analfabeţi sau au o educaţie precară. Cei mai multi detinuţi au fost trataţi în copilărie cu brutalitate, în cel mai bun caz cu indiferenţă. Paradoxal însă, la închisoare nu ajung niciodată părinţii deţinuţilor sau angajaţii instituţiilor care ar fi trebuit să intervină în timp util. Lumea trimite infractorul la închisoare ca şi cum ar ascunde gunoiul sub preş şi de regulă plăteşte cu bani puţini toată neputinţa asta. Restul intră mai degrabă în categoria victimelor colaterale, un fel de jertfă inevitabilă adusă pe altarul evoluţiei omeneşti.Impresiile urmează.
joi, 12 martie 2009
Dacă doriţi să vă amintiţi
Asta voiam cu toţii în decembrie 1989:
- să respectăm ţăranul
- să reorganizăm învăţământul
- să se elimine minciuna şi impostura
- să se stabilească criterii de competenţă, de responsabilitate şi devotament pentru România
- presa, radio şi televiziunea să treacă în mâinile poporului şi niciodată să nu mai aparţină unei familii sau unui clan
- să se respecte drepturile tuturor cetăţenilor fără deosebire de naţionalitate
- întreaga politică externă şi comerţul exterior să servească interesele poporului
miercuri, 4 martie 2009
luni, 2 martie 2009
Poziţii de alimentare
"Din orice poziţie ai alimenta la Rompetrol, între 2 martie şi 19 aprilie aduni puncte pe cartonul joc şi câştigi garantat cele 100 000 de tricouri."
Ştie cineva nişte poziţii de alimentare? Pliz!
duminică, 1 martie 2009
Apucaturi de criza
# Am renuntat la mancatul prin restaurante de vreo sapte luni, mai precis de la mega-toxi-infectia alimentara marca City Grill. Nu am niciun regret. Petrec mai mult timp cu al meu sot, inghesuindu-ne in bucataria minuscula si savurand fiecare dumicat de bi-preparat (adica executat de doua persoane) culinar.
# Am cam renuntat si la televizor. Nici macar la stiri nu mai prea uit. Cartile primeaza, teatrul e pe locul doi, din cand in cand mai vedem si cate-un film.
# La cumparatul de haine de prin magazinele neaose am renuntat de cativa ani, mai precis de la terra-shopping-aiala din decembrie 2005 de la New York. Am invatat (sau mi-am reamintit) atunci ca afacerile cele mai prospere sunt cele cladite pe termen lung si ca cel care conteaza cu adevarat este clientul - adica acea persoana aparent neinsemnata, dar cu bani in buzunar. Am inceput sa cumpar (aproape) exclusiv online, iar avantajele au fost explicate in cateva randuri prin unda mea virtuala.
As putea spune ca am anticipat criza cu obiceiurile mele. Sa le schimb? Sa nu le schimb?!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
